Cele cinci puncte ale calvinismului
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Calvinism | |
 |
|
| Ioan Calvin | |
|
Specific |
|
|
Influenţe |
|
|
Biserici |
|
|
Popoare |
|
Teologia calvinistă este deseori identificată în mod popular cu aşa-zisele cinci puncte ale calvinismului (reţinut în lumea vorbitoare de limbă engleză sub acronimul mnemotehnic TULIP), un rezumat al judecăţilor (sau canoanelor) stabilite de Sinodul din Dort şi publicate în Controversa quinquarticulară ca un răspuns punctual la cele cinci puncte ale remonstranţilor arminieni. Prin urmare, ele au doar funcţia de a rezuma diferenţele dintre calvinism şi arminianism şi nu ar fi un bun rezumat al scrierior lui Calvin sau a teologiei Bisericilor Reformate în general. Într-adevăr, Calvin nu a discutat niciodată pe larg în scrierile sale doctrine cum ar fi ispăşirea limitată, ci doar a implicat o asemenea opinie. Afirmaţia centrală a acestor canoane este că Dumnezeu îi poate mântui pe fiecare din cei de care are milă şi că eforturile sale nu pot fi zădărnicite de nelegiuirea sau neputinţa oamenilor.
Cuprins |
[modifică] Cele cinci puncte
[modifică] Depravarea totală
Oamenii în starea lor naturală, neregenerată nu au puterea de a se întoarce la Dumnezeu, însă harul şi voia lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt îi face pe oamenii care sunt morţi în păcat să fie renăscuţi prin Cuvântul lui Dumnezeu. Acest concept e rezumat în formularea "Regenerarea precede credinţa", având în vedere că, din perspectivă calvinistă, în afara lucrării regeneratoare a Duhului Sfânt pentru individ, nu ar exista credinţă. Trebuie observat că termenul "total" nu este folosit în sens intensiv, adică toate persoanele sunt păcătoase la culme, ci mai degrabă extensiv, adică păcatul s-a extins şi a corupt toate părţile fiinţei umane.
[modifică] Alegerea necondiţionată
Alegerea din veşnicie a lui Dumnezeu a celor pe care îi va atrage la sine nu e bazată pe prevederea virtuţii, meritului sau credinţei persoanelor pe care le alege, ci bazată necondiţionat în propria îndurare.
[modifică] Ispăşirea limitată
Denumită şi "răscumpărarea specială" sau "ispăşirea definitivă", are sensul că în moartea lui Cristos, el ia realmente pedeapsa pentru păcatele săvârşite de cei pe care Dumnezeu i-a ales ca să aibă milă. (Aceasta în opoziţie cu opinia potrivit căreia moartea lui Cristos doar face posibilă răscumpărarea.) Aşadar, ispăşirea ar fi "limitată" la păcatele celor aleşi.
[modifică] Harul irezistibil
Harul mântuitor al lui Dumnezeu nu poate fi respins. Cei care dobândesc mântuirea, o fac datorită irezistibilităţii îndurării lui Dumnezeu. Oamenii cedează harului nu pentru că Dumnezeu le-a găsit conştiinţele mai sensibile sau credinţa mai tenace decât a celorlalţi, ci dorinţa şi puterea de a face voia lui Dumnezeu sunt dovezi ale credincioşiei lui Dumnezeu de a-şi mântui poporul de sub puterea şi pedeapsa păcatului.
[modifică] Perseverenţa sfinţilor
Denumită şi "păstrarea sfinţilor", înseamnă că pe cei Dumnezeu i-a chemat la comuniune cu sine prin Cristos vor continua în credinţă şi vor creşte în ea şi în alte daruri, până la sfârşit. Cei care cad de la credinţă de la început nu au avut o credinţă adevărată, altfel s-ar întoarce la ea. Această doctrină diferă de opinia "o dată mântuit, mântuit pentru totdeauna" prevalentă în unele biserici evanghelice contemporane: în acea opinie, în ciuda aparentei apostazii, persoana este realmente salvată; în învăţătura calvinistă, acele persoane dovedesc că nu sunt mântuite deloc şi că niciodată nu au fost.
În concepţia populară, calvinismul e redus şi mai departe la unul sau altul din cele cinci puncte. Doctrina alegerii necondiţionate stă uneori pentru întreaga doctrină reformată, uneori chiar de aderenţii săi; totuşi, potrivit declaraţiilor doctrinale ale acestor biserici, a singulariza această doctrină nu constituie o viziune echilibrată. Potrivit unor calvinişti, doctrina alegerii necondiţionate şi corolarul său, doctrina predestinării, nu pot fi prezentate corect decât ca o asigurare celor care caută iertare şi mântuire în Cristos că credinţa lor nu e în zadar, Dumnezeu fiind în stare să-şi aducă la îndeplinire intenţiile sale de a îi mântui. Cu toate acestea, non-calviniştii obiectează la aceste doctrine pe temeiul că îi descurajează pe cei din lume de la a-şi căuta în mod activ mântuirea.
[modifică] Vezi şi
- Calvinism
- Arminianism
- Istoria disputei calvinism-arminianism
Categorii: Calvinism | Protestantism | Creştinism | Teologie | Religie
