Natsume Sōseki
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Natsume Sōseki (夏目 漱石 Natsume Sōseki, 9 februarie 1867 - 9 decembrie 1916) a fost pseudonimul literar al lui Natsume Kin'nosuke (夏目 金之助 Natsume Kin'nosuke), care este considerat cel mai important romancier japonez al erei Meiji. Cele mai cunoscute romane ale sale sunt Kokoro şi Eu sunt o pisică. A fost de asemenea un specialist în literatura engleză şi un maestru al genului haiku, poeziei chineze şi al basmelor. Între 1984 şi 2004, portretul său a figurat pe faţa bancnotei de 1000 de yeni.
Cuprins |
[modifică] Anii de ucenicie
Natsume Kinnosuke a venit pe lume în oraşul Edo (astăzi Tokio). De la naştere a fost un copil nedorit, căci mama sa era deja în vârstă. Părinţii au încredinţat copilul unui fost servitor (Shiobara Masanosuke) şi soţiei sale, care l-au crescut până la vârsta de 9 ani. După aceea s-a întors acasă şi a fost întâmpinat cu bucurie de mama sa, dar respins de tatăl său. Mama sa a murit când Natsume a împlinit vârsta de 14 ani.
În timpul şcolii generale, Natsume s-a îndrăgostit de literatura chineză şi visa să devină cândva scriitor. Familia sa s-a opus însă şi când Natsume s-a încris la Universitatea Imperială Tokio (devenită mai apoi Universitatea din Tokio) în septembrie 1884, avea intenţia să ajungă arhitect. A studiat limba engleză pentru că avea senzaţia că aceasta ar putea să-i fie utilă în cariera aleasă.
În 1887, l-a întâlnit pe Masaoka Shiki, un prieten care l-a încurajat să devină scriitor, cariera pe care urma s-o îmbrăţişeze. Shiki l-a iniţiat pe Natsume în arta compunerii poemelor haiku. Din acest moment, Natsume a început să-şi semneze poemele cu pseudonimul Soseki, care în limba chineză înseamnă "încăpăţânat". În 1890, Natsume s-a mutat la departamentul de literatură engleză şi rapid a început să stăpânească bine limba engleză. Natsume a absolvit în 1893 şi s-a înscris la masterat la Şcoala Normală din Tokio unde a şi lucrat cu jumătate de normă ca profesor.
Natsume a început în 1895 să predea la Gimnaziul din prefectura Ehime, în Shikoku, care este şi cadrul unde se desfăşoară acţiunea romanului său Botchan. În paralel cu meseria de profesor, Natsume a publicat haiku şi poezie chineză în mai multe ziare şi periodice. În 1896 a demisionat din slujba de profesor pe care o avea şi a început să predea la Liceul Nr. 5 din Kumamoto. Pe data de 10 iunie din acelaşi an s-a căsătorit cu Nakane Kyoko.
[modifică] Soseki în Anglia, 1901-1902
În 1900, Natsume a fost trimis cu o bursă a statului japonez să studieze în Regatul Unit. A vizitat Cambridge şi a rămas o noapte acolo, dar a renunţat la ideea de a studia la universitate, deoarece bursa guvernamentală nu-i permitea acest lucru. Cât timp a locuit la Londra a trecut printr-o perioadă mizeră a vieţii, majoritatea timpului şi-a petrecut-o zăvorât în cameră şi îngropat în cărţi, iar prietenii săi se temeau că şi-ar putea pierde minţile.
A avut patru reşedinţe diferite, dar chiar dacă nu a urmat cursuri, şi-a întărit cunoştinţele de limbă engleză şi s-a întors în Japonia la sfârşitul anului 1902. Profesorul lui privat de engleză era J. G. Craig, pe atunci editor al The Erden Shakespeare, pe care îl întâlnea o dată pe săptămână. După cinci ani avea să evoce acea perioadă în prefaţa la Bungakuron (Critica literară):
- "Cei doi ani petrecuţi la Londra au fost cei mai neplăcuţi din viaţa mea. Înconjurat de gentlemeni englezi am trăit în mizerie, ca un biet câine rătacit într-o haită de lupi."
După reîntoarcerea în Japonia, a devenit profesor de literatură engleză la Universitatea Imperială din Tokio.
[modifică] Cariera literară
Cariera literară a lui Natsume Soseki a început în 1905, când a scris o povestire scurtă, intitulată "Eu sunt o pisică", cu un succes atât de mare încât autorul a transformat-o într-un serial în Hototogisu (Cucul), o revistă literară importantă a vremii, fondată de prietenul său Masaoka Shiki. Imediat a publicat un alt roman, Botchan, o altă operă care i-a consolidat admiraţia publicului, dar şi recunoaşterea criticilor. Şi-a părăsit postul de la universitate în 1907, pentru a se dedica în exclusivitate scrisului şi a devenit editor literar la unul dintre cele mai importante ziare japoneze, Asahi Shimbun. A scris câte un roman pe an până în 1916, când a murit din cauza unui ulcer la stomac.
[modifică] Capodopere
- Eu sunt o pisică (1905)
- London Tower (1905)
- Botchan (1906)
- Lumea cu trei colţuri (1906)
- Ereditatea gustului (1906)
- Cea de-a 210 zi (1906)
- Macii (1907)
- Minerul (1908)
- Zece nopţi pline cu vise (1908)
- Sanshiro (1908)
- Şi apoi… (1909)
- Poarta (1910)
- Ecouri de primăvară (1910)
- Către echinoxul de primăvară şi dincolo de el (1912)
- Răzbătătorul (1912)
- Kokoro (Inima lucrurilor) (1914)
- Crezul meu, un discurs faimos (1914)
- Iarba pe laterale (1915)
- Înăuntrul uşilor mele din sticlă (1915)
- Lumină şi amurg (1916, netermintat)
Romanul Kokoro a fost declarat de mai multe ori, în anchete realizate printre studenţi sau elevi care studiază literatura japoneză şi profesorii lor, drept cel mai valoros roman japonez din toate timpurile.
[modifică] Temele scrierilor sale
Temele romanelor sale sunt lupta oamenilor obişnuiţi cu greutăţile economice, conflictul dintre datorie şi pasiune, mentalitatea de grup şi loialitatea pe de o parte şi libertatea şi individualismul pe de alta, izolarea şi alienarea, rapida dezvoltare industrială a Japoniei şi consecinţele ei în plan social, continua preluare a valorilor Occidentului şi o viziune pesimistă asupra naturii umane.
[modifică] Bibliografie
- Prefaţa de la "I Am a Cat", Tuttle Publishing, 2002
