George Guţiu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
George Guţiu (n. 30 martie 1924, Vaideiu, comuna Ogra, judeţul Mureş (interbelic)) a fost primul episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla după relegalizarea BRU în 1989. A condus episcopia între anii 1990-2002. Până în anul 1998 nu a avut catedrală episcopală, doarece Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj era ocupată de o parohie ortodoxă. Consacrarea sa ca episcop a avut loc în aer liber, prin punerea mâinilor Mitropolitului Alexandru Todea, asistat de Episcopii Vasile Hossu de Oradea şi Lucian Mureşan de Maramureş. În funcţia de păstor a fost asistat din 1997 de PS Florentin Crihălmeanu, care i-a şi urmat pe scaunul de Cluj-Gherla.
[modifică] Activitatea
A urmat Academia de Teologie "Sfânta Treime" din Blaj, promovând examenul de licenţă în iunie 1948. A fost hirotonit preot la 8 decembrie 1948, de către IPS Alexandru Cisar, Arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti, după interzicerea BRU.
În perioada de libertate a cules date din parohii şi protopopiate despre preoţii, călugării, călugăritele şi credincioşii rămaşi pe baricada rezistenţei, netrecuţi la ortodoxie, şi despre cei întemniţaţi, reuşind să comunice aceste date Sfântului Scaun, Papei Pius al XII-lea.
La 30 ianuarie 1951 a fost arestat la Reghin şi anchetat la Ministerul de Interne din Bucureşti, până la 15 februarie 1952, când, trimis în judecată, fiind condamnat iniţial la muncă silnică pe viaţă. Între 1952 - 1964 a fost deţinut politic. Detenţia a executat-o în închisorile cu cel mai greu regim din ţară: Jilava, Aiud, Piteşti, Dej şi Gherla, fiind eliberat abia la 4 august 1964.
După eliberarea din închisoare s-a stabilit în Târnăveni, unde a lucrat ca muncitor la Întreprinderea de Gospodărire Comunală şi Locativă. S-a făcut stimat pentru comportamentul şi corectitudinea sa, ceea ce i-a determinat pe angajatorii săi să ceară şi să obţină recunoaşterea studiilor sale teologice ca studii superioare. Astfel a avansat de la muncitor necalificat la economist principal, funcţie pe care a activat până la pensionarea sa în anul 1986.
Predecesor: Ioan Chertes (clandestin) |
Episcop de Cluj-Gherla 1990 - 2002 |
Succesor: Florentin Crihălmeanu |