Corneliu Baba
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Corneliu Baba (n. 18 noiembrie 1906, Craiova - d. 20 decembrie 1997, Bucureşti) a fost un pictor român, cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar şi pentru alte tipuri de tablouri şi ilustraţii de cărţi.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Baba a studiat pentru scurtă vreme (1926) la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, dar nu a obţinut nici o diplomă. Prima expoziţie publică a sa a avut loc în 1934 la Băile Herculane. Anul următor şi-a continuat studiile cu ajutorul lui Nicolae Tonitza în Iaşi, primind o diplomă în Arte Frumoase în 1938 la Iaşi, unde a fost numit asistent al departamentului de pictură în 1939 şi apoi profesor de pictură în 1946.
Puţin după debutul său oficial la Salonul de Artă din Bucureşti cu o pictură numită Jucătorul de şah, a fost arestat şi închis pentru scurtă vreme la închisoarea Galata din Iaşi. Anul următor a fost suspendat fără explicaţii din postul său de la facultate şi mutat de la Iaşi la Bucureşti.
Deşi a avut o relaţie nu prea uşoară cu autorităţile comuniste, care îl denunţau ca fiind formalist, Baba a reuşit să se impună ca un ilustrator şi artist. Pe distanţa unui deceniu (1940-1950), într-un moment când işi căuta propriul drum, artistul era confruntat cu fenomenul de îngheţare a limbajului în formele neoacademice, convenţionale. A avut o scurtă perioadă în care a pictat în stilul realismului socialist, oţelari şi tablouri cu ţărani, dar şi-a revenit repede. Baba depăşeşte contradicţia simplificatoare a acestui climat. Soluţia sa se bazează pe apelul la valorile marii tradiţii a picturii, numit de obicei spaţiu al clasicităţii. Se refugiază în tablourile cu ţărani şi pictează foarte multe scene din timpul răscoalei din 1907. Pictorul redescoperă chipul şi universul ţăranului român, conferindu-le simbolul permanenţei , din această epocă datează pânzele Întoarcerea de la sapă, 1943; Ţărani, 1953; Odihnă pe câmp, 1954; Oameni odihnindu-se. În 1955 i-a fost permisă o plecare în Rusia (pe atunci Uniunea Sovietică) şi apoi a câştigat o medalie de aur la o expoziţie internaţională la Varşovia. În 1956, Baba a însoţit Jucătorul de şah şi alte două picturi la o expoziţie din Veneţia, apoi a călătorit împreună cu tablourile la expoziţii din Moscova, Leningrad şi Praga. A desenat ilustraţii pentru romanul cu ţărani al lui Mihail Sadoveanu, Mitrea Cocor.
În 1958, Baba a fost numit Profesor de Pictură la Institutul de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din Bucureşti şi a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. Acum, problemele anterioare cu autorităţile comuniste par să dispară. În următoarea decadă, el şi cu tablourile sale vor călători în toată lumea participând la expoziţii în locuri diverse precum Cairo, Helsinki, Viena şi New Delhi, culminând cu o expoziţie personală avută la Bruxelles în 1964. În 1962, guvernul român îi va acorda titlul de Artistul poporului, anul următor devenind membru corespondent al Academiei Române, iar în 1964 va fi membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est.
Premiile şi expoziţiile au continuat să se acumuleze, conducându-l spre o expoziţie personală la New York în 1970 şi aducându-i decoraţia Steaua Roşie în 1971. În timp ce devenise cunoscut în România şi puţin în fostul bloc comunist, nu a avut o faimă comparabilă în Vest.
În 1988, pictorul s-a rănit grav într-o căzătură în atelierul lui şi a fost imobilizat mai multe luni. Deşi ultimii ani ai săi nu au fost printre cei mai productivi ai carierei sale, totuşi calibrul operei sale rămâne ridicat. Cu puţin timp înainte de moartea sa în 1997, Baba şi-a publicat memoriile sale, Notele unui artist din Europa de est. A primit, postum, premiul de excelenţă al Fundaţiei Culturale Române.
[modifică] Arta portretului
Aproape toate operele lui Corneliu Baba au rămas în România, abia dacă există vreun muzeu mai important din ţară care să nu aibă măcar o operă de-a sa. Una dintre puţinele opere din afara României este tabloul impresionist numit Frica, aflat la Muzeul Szepmuveszeti din Budapesta. Printre cele mai importate opere sunt o serie de portrete care au determinat criticii să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea sunt portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti) şi portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (la Muzeul Zambaccian, tot în Bucureşti). Aceasta artă a jocului de lumini, furată de la Rembrandt van Rjin este preponderentă în tablourile care prezintă portretele altor personalitaţi cum ar fi Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu, Tudor Arghezi. În portretele sale a acordat o atenţie deosebită mâinilor, ca element cheie în caracterizarea personalităţii umane, exact ca Rembrandt şi marii portretişti din şcoala olandeză. Corneliu Baba este cel mai mare portretist român. Îşi pregătea portretele, pe urmele maestrului său Rembrandt, printr-un un număr uriaş de schiţe ale mâinilor sau ochilor.
[modifică] Senectutea
Între şaptezeci şi optzeci de ani, Baba a realizat o serie extensivă de tablouri de Arlechini şi Regi Nebuni, majoritatea rămânând în colecţia sa privată până la moarte. Din nou, se observă o analogie cu perioada ultimă a lui Goya dar şi cu pictura expresionismului german. Critici de artă, cum ar fi Pavel Şuşară, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri o reacţie personală a artistului în faţa absurdului dictaturii comuniste şi al "rinocerizării" României.
Deşi ar fi putut fi considerat relativ demodat pentru un pictor care picta în secolul XX, Baba lucra în tradiţia Marilor Maeştri, nefiind nici în legătură cu realismul socialist din blocul comunist, nici cu modernismul popular în vest. Chiar dacă anumite opere ale sale arată o influenţă impresionistă puternică, cele mai bune opere amintesc de Marii Maeştri Spanioli, printre care Francisco Goya. A fost de asemenea fascinat de peisajele veneţiene şi spaniole.
A expus la principalele manifestări din ţară şi la expoziţii internationale, printre care Bienala de la Veneţia (1954, 1956), expoziţia "Arta non-abstractă" din Tokio (1964), Berlin (1964), New York (1970), Bucureşti (1978); Moscova, Viena, Leningrad (1979).
[modifică] Distincţii
- Premiul de Stat (1953, 1954),
- Medalia de Aur la Expozitia Internaţională de la Varşovia (1955),
- Medalia de Aur la Expozitia Internaţională de ilustraţie de carte - Leipzig (1960),
- Premiul pentru portret la Trienala de artă - Sofia (1973);
[modifică] Titluri
- Maestru emerit al Artei (1958),
- Membru de onoare al Academiei de Artă a U.R.S.S. (1968),
- Artist al poporului, România (1962),
- Membru corespondent al Academiei Române (1963),
- Membru corespondent al Academiei de Artă din Berlin (1964);
- Membru al Academiei Tommaso Campanella din Roma (1970), etc.
[modifică] Afilieri
A fost profesor universitar la Iaşi (din 1946) şi la Bucureşti (din 1958).
[modifică] Bibliografie
- Pavel Şuşară, Corneliu Baba, Parkstone Publishing, 2001
