Al doilea război balcanic
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Al doilea război balcanic | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Parte a Războaielor balcanice | |||||||
|
|||||||
| Combatanţi | |||||||
 Bulgaria |
 Grecia Serbia Muntenegru România Imperiul Otoman |
||||||
| Comandanţi | |||||||
| Nikola Ivanov, Vasil Kutincev, Radko Dimitriev | Serbia: Radomir Putnik, Grecia:Regele Constantin, România: prinţul Ferdinand, Alexandru Averescu |
||||||
| Efective | |||||||
| 300 000 de oameni | Serbia 220 000 de oameni, România 200 000 de oameni, Grecia 150 000 de oameni, Muntenegru 12 000 de oameni | ||||||
Cel de-al doilea război balcanic a avut loc în 1913 între Bulgaria pe de o parte şi Grecia şi Serbia pe cealaltă. Rezultatul a făcut din aliatul Rusiei, Serbia, o putere regională importantă, alarmând astfel Austro-Ungaria şi fiind astfel o cauză importantă a primului război mondial.
Cuprins |
[modifică] Războaiele balcanice
| Bătăliile celui de-al doilea război balcanic | ||||||||
| Nume | Atacatori (1) | Apărători (2) | Dată | Învingător | ||||
| Bătălia de la Kilkis-Lahanas | Bulgaria | greci | 19-21 iunie 1913 | 1 | ||||
| Bătălia de la Bregalnica | Bulgaria | sârbi | 30 iunie - 9 iulie 1913 | 1 | ||||
| Bătălia de la Kalimantsi | Bulgaria | sârbi | 15-18 iulie 1913 | 1 | ||||
| Bătălia de la Defileul Kresna | Bulgaria | greci | 29 iulie - 9 august 1913 | 0 | ||||
În timpul războaielor balcanice, Liga balcanică (Serbia, Muntenegru, Grecia, şi Bulgaria) au cucerit iniţial teritoriile otomane Macedonia şi cea mai mare parte a Traciei, însă apoi au avut divergenţe cu privire la împărţirea teritoriilor cucerite.
Primul război balcanic a luat sfârşit odată cu Tratatul de la Londra, semnat la 30 mai, 1913. Liga Balcanică a eliminat Imperiul Otoman din Europa cu excepţia peninsulelor Chatalja şi Gallipoli.
Totuşi, învingătorii nu s-au înţeles asupra împărţirii teritoriilor pierdute de turcii otomani. Bulgaria credea că câştigurile teritoriale, în special în Macedonia erau insuficiente. Grecia şi Serbia au răspuns prin încheierea unui pact militar, destinat evident împotriva expansiunii bulgare. Un alt conflict era cel dintre Bulgaria şi România pentru fortăreaţa Silistra de pe Dunăre, cerută de români ca preţ al neutralităţii lor în primul război balcanic.
Arbitrajul Rusiei progresa foarte încet. Ruşii nu doreau să-şi piardă niciunul din cei doi aliaţi din Balcani (Serbia şi Bulgaria). În timpul negocierilor au avut loc anumite confruntări militare de mică intensitate în Macedonia, în special între trupele bulgare şi cele sârbe. La 16 iunie, regele Ferdinant al Bulgariei a ordonat trupelor sale să atace poziţiile sârbe şi greceşti, delcarând în acelaşi timp război.
Pentru Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie şi de a domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia şi Grecia războiul însemna şansa de a împărţi între ele Macedonia şi de a împiedica hegemonia Bulgariei.
[modifică] Începutul celui de-al doilea război balcanic
Principalul atac bulgar era îndreptat împotriva sârbilor cu armatele I, a III-a, a IV-a şi a V-a, în timp ce armata a II-a era însărcinată cu atacarea poziţiilor greceşti de la Gevgeli şi Salonic. Bulgarii au fost compleşiţi numeric pe frontul grecesc, şi în curând luptele uşoare s-au transformat într-o ofensivă grecească pe întreaga linie a frontului la 19 iunie. Forţele bulgare s-au retras imediat de pe poziţiile lor de la nord de Salonic (cu excepţia garnizoanei izolate din Salonic, care a fost copleşită) pe poziţii defensive la Kilkis. Planul de a distruge armata sârbă în Macedonia centrală printr-un atac concentrat a eşuat, iar bulgarii au fost opriţi.
[modifică] Bătălia de la Kilkis
Armata a II-a bulgară din Macedonia centrală comandată de generalul Ivanov ocupa o linie de la Lacul Doiran la sud-est către lacurile Langaza (astăzi Lacul Koronia) şi Beşik (astăzi Lacul Volvi), apoi pe la portul Kavala la Marea Egee. Armata era de poziţii încă din mai (luptase la asediul Adrianopolului în primul război balcanic), însă trupele erau supraextinse şi probabil nu numărau mai mult de 40 000 de oameni în două divizii slăbite. Grecii au afirmat că li s-au opus cel puţin 80 000 de oameni.
Armata greacă, comandată de regele Constantin avea nouă divizii şi o divizie de cavalerie (120 000 de oameni), într-un raport de doi la unu sau trei la unu faţă de trupele bulgare.
La Kilkis bulgarii construiseră defensive puternice, care includeau tunurile capturate de la otomani şi care dominau câmpia de mai jos. La 3 iulie, diviziile a II-a, a IV-a şi a V-a greceşti au atacat peste câmpie în şarje, sprijinite de artilerie. Au suferit pierderi grele dar până în ziua următoare ocupaseră tranşeele. Între timp, în stânga bulgarilor divizia a VII-a grecească a ocupat Nigrita iar diviziile I şi a VI-a Lahana. Pe flancul drept al bulgarilor Evzoni a cucerit Gevgeli şi înălţimile Matsikovo. În consecinţă, calea de retragere a bulgarilor prin Doiran era ameninţată, iar armata lui Ivanov a început o retragere disperată care în unele momente ameninţa să devină o fugă dezorganizată. Întăririle, sub forma diviziei a XIV-a au sosit prea târziu, şi s-au alăturat retragerii spre Strumnitza şi graniţa bulgară. Grecii au cucerit Doiranul la 5 iulie, dar nu au reuşit să taie retragerea bulgarilor prin pasul Struma. La 11 iulie, grecii împreună cu sârbii au avansat în amonte pe râul Struma până ce au ajuns în Defileul Kresna la 24 iulie. În acest punct, logistica greacă era întinsă la maxim, şi înaintarea s-a oprit.
Bulgarii au pierdut 7 000 de oameni la Kilkis. Alţi 6 000 au fost luaţi prizonieri cu 130 de tunuri. Grecii au suferit şi ei pierderi grele, de 8 700 de oameni. A fost bătălia decisivă pe acest front, şi cel mai mare succes grecesc din ambele războaie.
[modifică] Bregalnica, Kalimantsi şi Defileul Kresna
Pe frontul din Macedonia centrală sârbii au împins forţele bulgare către est prin bătălia de la Bregalnica (30 iunie - 9 iulie). Între timp, în nord, bulgarii au început să avanseze către oraşul sărbesc Pirot (în apropiere de graniţa sârbo-bulgară), obligând sârbii să trimită întăriri armatei a II-a care apăra Pirutul şi Nišul. Acest lucru le-a permis bulgarilor să oprească ofensiva sârbă din Macedonia la Kalimantsi la 18 iulie.
După liniştirea situaţiei pe frontul sârbesc, bulgarii au trimis armata I în ajutorul armatei a II-a care se opunea grecilor în poziţiile defensive excelente de la Defileul Kresna. Constantin a respins propunerea guvernului său pentru un armistiţiu, căutând o victorie decisivă pe câmpul de luptă.
La 29 iulie, armata bulgară întărită a lansat atacuri pe ambele flancuri, împingându-i pe greci în aval pe văile râurilor Struma şi Mesta. Constantin s-a confruntat cu o anihilare de tip Cannae, şi a cerut sprijinul sârbilor. Din nefericire pentru el, aceştia nu îi puteau oferi ajutor după bătălia de la Kalimantsi, iar Constantin i-a cerut guvernului să obţină un armistiţiu. Grecii pierduseră circa 10 000 de oameni în ultimile zece zile de lupte. Bulgarii doreau de asemenea pacea, şi astfel Constantin a fost salvat de la distrugere.
[modifică] Sfârşitul războiului
În ciuda stabilizării frontului din Macedonia, dorinţa guvernului bulgar pentru pace venea ca urmare a evenimentelor departe de Macedonia. La 10 iulie, românii au invadat regiunea disputată Dobrogea şi ameninţau Sofia din nord. Pentru a înrăutăţi situaţia, otomanii au profitat pentru a-şi recupera fostele posesiuni din Tracia, inclusiv Adrianopol, pe care bulgarii l-au abandonat la 23 iulie, fără a trage un foc. Armatele otomană şi română nu au pierdut trupe în lupte, deşi au suferit puternic de pe urma unei epidemii de holeră.
Un armistiţiu general a fost semnat la 18 iulie, iar schimbările teritoriale reglate de tratatele de la Bucureşti şi de la Constantinopol. Bulgaria a pierdut cea mai mare parte a teritoriilor câştigate în primul război balcanic, inclusiv Dobrogea, cea mai mare parte a Macedoniei, Tracia şi coasta egeeană, cu excepţia portului Dedeagach. Serbia a devenit puterea dominantă în Balcani, iar Grecia a obţinut Salonic şi împrejurimile, plus cea mai mare parte a coastei Traciei Occidentale. A fost doar o înţelegere temporară. Zece luni mai târziu luptele au reînceput, odată cu primul război mondial.
