Uroborus
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Uroborus (cunoscut şi sub numele de Uroboros sau Ouroboros) este un simbol antic asemănător unui şarpe sau dragon care îşi înghite propria coadă formând cu ajutorul corpului un cerc. A fost folosit de-a lungul istoriei pentru a înfăţişa multe lucruri, dar de cele mai multe ori el simbolizează unitatea primordială, ciclul nesfârşit al timpului şi al universului. Uroborus a fost foarte important în simbolismul religios şi mitologic şi a fost folosit frecvent şi în ilustraţii alchimice. În secolul al XIX-lea a fost interpretat după unii psihologi cum ar fi Carl Jung, ca având o anumită influenţă asupra psihicului uman.
Cuprins |
[modifică] Înfăţişari şi semnificaţii
Este numit οὐροβóρος în limba greacă şi "uroborus" în limba latină, numele lui însemnând "cel care îşi devorează coada". Deoarece câteva texte antice vorbesc despre el ca despre un şarpe de lumină ce locuieşte în rai, în prezent se crede că imaginea lui este inspirată din forma circulară a galaxiei noastre.
Filosoful Platon descria o fiinţă care se devora pe ea însăşi, şi care era prima vieţuitoare a universului. Era nemuritoare, avea forma unui cerc, era un animal perfect construit. Această fiinţă, probabil un uroborus, nu avea nevoie de ochi pentru că nu exista nimic în jurul ei, deci nu avea ce vedea, nu avea nevoie de urechi, pentru că nu avea ce auzi, şi nu respira, fiindcă în jurul ei nu exista atmosferă. Nu avea nici organe pentru a primi hrana, a o digera şi a elimina resturile, pentru că fiind înconjurată de vid, nimic nu intra şi nimic nu ieşea din corpul ei. Ea era astfel construită încât pierderile organismului ei reprezentau propria hrană. Creatorul lumii nu a înzestrat-o nici cu mâini, pentru că această fiinţă primordială nu avea nici ce să ia şi nici de cine să se apere. Deşi nu avea picioare, se putea mişca, dar numai în cerc, devorându-şi coada.
În unele reprezentaţii, uroborus este jumătate luminos, jumătate întunecat, evocând la fel ca Yin şi Yang dualitatea naturii şi a tuturor lucrurilor, dar şi că forţele opuse nu sunt în conflict, ba chiar se armonizează şi se completează. În alchimie, uroborus sugerează natura ciclică. Uroborus mai este întâlnit şi în gnosticism şi hermeticism.
De multe ori, uroborus poate fi şi o metaforă a autoreflexiei, a meditaţiei şi autoanalizei. Sugerează recrearea sinelui, permanenta reîntoarcere şi reînnoire.
[modifică] Uroborus în diferite mitologii şi religii
Uroborus este unul din cele mai vechi simboluri mistice din lume. El apare în credinţele aztecilor, chinezilor, scandinavicilor, etc.
[modifică] Antichitate
Cei mai vechi dragoni de tip "uroborus" au apărut în China, în timpul culturii Hongshan (4700-2200 î.Hr.). În zona Mării Mediterane au apărut pentru prima dată în Egiptul Antic, în jurul anului 1600 î.Hr. Din Egipt, uroborus a parcurs un drum către Fenicia, iar de acolo la filosofii greci.
[modifică] Mitologia nordică
În mitologia nordică, imaginea lui uroborus este preluată de şarpele gigantic Jormungand, fiul lui Loki şi al Angrbodei. El este cel care înconjoară lumea oamenilor, Midgard, trăind în ocean, şi devorându-şi coada, din cauza dimenisunilor sale uriaşe. Jormungand va fi unul din giganţii care vor aduce sfârşitul lumii, Ragnarok.
[modifică] Hinduism
În religia hindusă, un dragon uroborus încolăceşte cu trupul lui ţestoasa gigantică, care îi susţine pe cei patru elefanţi, care la rândul lor suportă lumea.
[modifică] Mitologia aztecă
În mitologia aztecă, zeul suprem Quetzalcoatl este înfăţişat uneori sub forma unui uroborus.
[modifică] Religia Ashanti
Şerpii sunt animale sare în religiile vest-africane, cum este Ashanti. Divinitatea Aidophedo are înfăţişarea unui şarpe care îşi muşcă singur coada.
