Tudor Vianu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Tudor Vianu (n. 8 ianuarie 1898, Giurgiu, d. 21 mai 1964, Bucureşti) a fost critic, istoric literar, poet, filosof şi traducător român.
[modifică] Date biografice
În 1915 devine student la Facultatea de Filosofie şi Drept din Bucureşti. Obţine titlul de doctor în filosofie al Universităţii din Tübingen. Creaţia lui a acoperit exact patru decenii: de la apariţia în 1924, în germană, a volumului de debut, totodată şi primul său studiu de estetică, valorificare a tezei sale de doctorat susţinută la Facultatea de filozofie a Universităţii din Tübingen (în noiembrie 1923), Das Wertungsproblem in Schillers Poetik (Problema valorizării în poetica lui Schiller) şi până la volumul apărut postum Arghezi, poet al omului, purtând subtitlul "Cântare Omului" (explorând un domeniu al literaturii comparate), ultimul său studiu antum, intrat la tipar chiar în ziua dispariţiei autorului şi apărut după puţin timp, la începutul verii anului 1964.
Tudor Vianu a fost profesor titular de estetică, director al Teatrului Naţional (1945), ambasador la Belgrad (1946), iar din 1955 a fost membru titular al Academiei Române.
Fiul său, Ion Vianu, este de asemenea scriitor.
[modifică] Selecţie lucrări
- Dualismul artei (1925)
- Poezia lui Eminescu (1930)
- Arta şi frumosul (1932)
- Idealul clasic al omului (1934)
- Estetica, 2 volume (1934-1936)
- Filosofie şi poezie (1937)
- Introducere în teoria valorilor (1942)
- Istoria literaturii române moderne - în colaborare cu Şerban Cioculescu şi Vladimir Streinu (1944)
- Dicţionar de maxime comentat (1962)
