Sinan Paşa
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sinan Paşa (aproximativ 1512 – 3 aprilie 1596) a fost un comandant de oşţi şi om de stat otoman. S-a născut în Albania, într-o familie săracă şi se pare că a fost recrutat ca ienicer de tânăr.
În 1569, a fost numit guvernator al Egiptului şi a condus până în 1571 luptele pentru cucerirea Yemenului. În 1574 a condus marea expediţie împotriva Tunisului, pe care l-a cucerit în ciuda apărării îndârjite a garnizoanei italo-spaniole.
În 1580, Sinan a fost comandantul în războiul împotriva Persiei. În acelaşi an a fost numit Mare Vizir, numai pentru a fi demis şi exilat în anul următor, datorită eşecului locotenentului său, Mohamed Paşa, de a aproviziona garnizoana turcească de la Tbilisi.
A devenit în cele din urmă guvernator al Damascului şi, îm 1589, după marea revoltă a ienicerilor, a fost numit Mare Vizir pentru a doua oară. O altă revoltă a ienicerilor a dus la demiterea sa în 1591, dar în 1593 a fost rechemat să ocupe pentru a treia oară funcţia de Mare Vizir. În acest an a comandat armata turcă în campania împotriva Ungariei.
În ciuda victoriilor din această campanie, a fost demis în februarie 1595, la scurtă vreme după venirea pe tron a lui Mehmet al III-lea, fiind exilat la Malghara. În august al aceluiaşi an, a fost rechemat la post pentru a conduce campania împotriva lui Mihai Viteazul în Ţara Românească. Rezultatele dezastruase ale campaniei l-au aruncat din nou în disgraţie. Moartea neaşteptată a succesorului său, Lala Mahommed, la trei zile după numire, a fost privită ca un semn divin, iar Sinan a fost numit Mare Vizir pentru a cincea tima oară. Sinan Paşa a murit pe neaşteptate pe 3 aprilie 1595, lâsând în urmă o uriaşă avere şi nici un moştenitor.
[modifică] Bibliografie
- În acest articol se regăsesc fragmente din a 11-a ediţie a Encyclopædia Britannica, o publicaţie aflată în domeniu public.