Rutean
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Rutenii sau rusinii sunt locuitorii unei zone din inima Europei Central Răsăritene, la nord şi la sud de Munţii Carpaţi. Teritoriul de baştină, cunoscut şi sub denumirea de Rusia Subcarpatică, se întinde în părtile limitrofe ale Ucrainei, Slovaciei şi Poloniei. Denumirile sub care mai sunt cunoscuţi sunt multiple: ruşi carpatini, rusini, rusini carpatini, rusini ucraineni, ruteni, ruteni transcarpatini.
Originea rutenilor este şi astăzi neelucidată. Este evident că rusinii fac parte din ramura slavilor, desprinsă din marele trunchi indo-european. Există o teorie care susţine că rusinii sunt urmaşi ai unor populatii celtice slavizate.
Sunt pomeniţi de Caesar în Comentario de bello Gallico, ca trib celtic aşezat în Gallia Narbonensis. Afirmaţia sa este confirmată în antichitate de Pliniu cel Bătrân.
Un moment semnificativ pentru istoria Europei Central Răsăritene este aşezarea ungurilor în Polonia. Anonymus descrie originile ungurilor, drumul parcurs de ei din Asia până la cucerirea Pannoniei. Pentru Anonymus, rutenii sunt de fapt toţi slavii pe care-i întâlnesc ungurii în drumul lor spre Pannonia, mai puţin cei găsiţi acolo.
In secolul al XII-lea existau formaţiuni prestatale ale rusinilor, aflate în conflict cu regatul maghiar. Regii maghiari reuşesc, pe parcursul a două secole să impună suveranitatea Ungariei asupra Ruteniei.
În Evul Mediu, ei sunt slavizaţi păstrându-şi denumirea etnică de ruteni, la care se adaugă şi cea de rusini. Explicaţia este prezentată de Paul Robert Magocsi în Encyclopedia of Rusyn History and Culture, care arată că primul termen, rutean, este folosit de popoarele neslave, iar cel de rusin este folosit de slavi, definind o populaţie distinctă slavă locuind în Regiunea transcarpatică.
În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, rutenii sunt răspândiţi pe un areal impresionant. Rutenii apar pomeniţi şi în timpul domniei lui Petru Rareş (1527-1538 ).
Prin pacea de la Karlowitz (1699), Imperiul Habsburgic devine o mare putere, reuşind să ocupe integral Ungaria, Croaţia, Transilvania şi, peste câtva timp, Bucovina (1774). O importantă parte a rusinilor este integrată în imperiu prin Diploma Leopoldină, prima diplomă de acest gen, şi care face referire la românii, grecii şi rutenii din Ungaria, Croaţia, Slavonia şi Transilvania.
Mărturii scrise din Evul Mediu timpuriu continuă să îi ateste distinct şi exact. Gesta Hungarorum sau Cronica Notarului Anonim a Regelui Béla, Almanahul Hildersheim, Ystoria Mongalorum pomenesc exact rutenii şi ţara lor Rutenia, chiar dacă aceasta nu este delimitată exact. Urmează alte şi alte mărturii ale unor autori binecunoscuţi ca Enea Silvio Picolomini, celebrul papă umanist Pius al II-lea, sau Georg Reicherstorffer.
Revoluţia de la 1848 a determinat o zguduire a Austriei. Conducătorul rusinilor, Aleksander Dukhnovici, prezintă Vienei un plan pe baza căruia trebuia să se constituie o provincie autonomă (Rutenia), insă înăbuşirea revoluţiei zădărniceşte acest plan.
În anul 1918 s-au constituit Consilii Naţionale Rusine la Ungvar, Presov şi Sighet. Rusinii au rămas răspândiţi in spaţiile Europei Central Răsăritene, fără a reuşi să-şi constituie un stat naţional. Doar în Cehoslovacia, între anii 1919-1938, a funcţionat o regiune autonomă a rusinilor.
Uniunea Culturală a Rutenilor din România a luat fiinţă în anul 2000, ca o necesitate imediată de organizare a minorităţii rutene/rusine. Preşedintele acesteia este deputat dr. Gheorghe Firczak.
Recensământul populaţiei din anul 2002 a relevat că în România trăiesc 61.353 de ucrainieni-ruteni, reprezentând 0,3% din populaţia ţării.
