Piteşti

Municipiul Piteşti este situat în partea central-sudică a României, între Carpaţii Meridionali şi Dunăre, în nord-vestul regiunii informale Muntenia. Oraşul se află la confluenţa râului Argeş cu Râul Doamnei, în punctul de intersecţie al paralelei de 44°51'30" latitudine nordică cu meridianul de 24°52' longitudine estică.

Municipiul Piteşti se află la o altitudine de 250 m, la nivelul albiei minore a râului Argeş (S), şi de 356 m, în cartierul Trivale (V). La nord-vest de terasa Trivale-Papuceşti se află cota de 373 m, iar la est de Valea Mare-Podgoria, cota de 406 m. În sectorul de vest-sud-vest al satului Mica, în comuna Bascov, se găseşte cota de 439 m (Pădurea Bogdăneasa).

Suprafaţa municipiului Piteşti este de 4.073 ha (calculată în anul 2003).

Oraşul propriu-zis, aşezat între dealuri înalte, pe terasele râului Argeş, are un topoclimat de vale, calm şi moderat. Temperatura medie anuală variază între 9° şi 10°C, media lunii ianuarie fiind de -2,4°C, iar cea a lunii iulie de +20,8°C. Precipitaţiile atmosferice depăşesc media pe ţară, oscilând între 680 şi 700 mm anual.

[modifică] Oraşe apropiate

Bucureşti (108 km SE)
Râmnicu Vâlcea (49 km NV)
Ploieşti (91 km E)
Craiova (103 km SV)
Sibiu (118 km NV)
Braşov (109 km NE)
Târgovişte (46 km E)
Câmpulung-Muscel (48 km N)

[modifică] Istoricul oraşului

În perioada daco-romană, Piteşti a făcut parte din regiunea Moesia Inferior, iar apoi din Dacia Malvensis.

A fost însă atestat documentar la 20 mai 1388, într-un act de danie al domnitorului Mircea cel Bătrân, oraşul-târg Piteşti se dezvoltă ca un centru comercial, meşteşugăresc şi agricol.

Din anul 1640, datează mărturii scrise despre cele 200 de case de orăşeni şi cca. 1.000 de locuitori.

În 1780, numărul locuitorilor este estimat la 1.250, iar cel al caselor la 250.

Catagrafia negustorească şi fiscală din 1824 consemnează 1.011 familii, cca. 700 de case şi aproximativ 5.000 de locuitori. În anul 1831, se exercitau 47 de profesiuni, iar, în 1832, datele statistice repartizate teritorial stabileau numărul caselor de locuit la 773, pe cel al mahalalelor la 14, al cartierelor la patru, al tăbăcăriilor la cinci, în vreme ce animalele însemnau 1.000 de capete, toate acestea aflate în gospodărirea a 4.000 de locuitori.

Începutul epocii moderne este legat de numele lui Tudor Vladimirescu, Piteşti fiind considerat centrul prezumtiv al rezistenţei revoluţionare. După 1821, au fost amenajate şi modernizate şosele precum Piteşti-Bucureşti şi căi de acces ca Piteşti-Slatina-Craiova şi Piteşti-Câmpulung.

Festivalul Simfonia lalelelor

În timpul revoluţiei de la 1848, Piteşti a făcut parte din zona de apărare a revoluţiei.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, la 19 iunie 1859, oraşul avea 1.400 de case, în care locuiau 7.000 de oameni, o şcoală normală în limba română, două şcoli particulare - una germană, cealaltă elină - şi un pension de fete, unde disciplinele de învăţâmânt se studiau în limbile franceză şi germană. Existau, de asemenea, 10 biserici ortodoxe, una armenească, o sinagogă şi un spital cu 30 de paturi. La sfârşitul secolului al XIX-lea, existau deja 58 de străzi, circulate şi locuite de 15.669 de piteşteni.

La 13 septembrie 1872, Piteşti s-a transformat într-un nod de cale ferată de însemnătate majoră, ca urmare a faptului că a fost dată în folosinţă calea ferată Piteşti-Bucureşti-Buzău.

În prezent, oraşul este locuit de aproximativ 180.000 persoane.