Nicolai Bulganin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nicolai Alexandrovici Bulganin (în limba rusă Алекса́ндрович Булга́нин) (30 mai 1895 – 24 februarie 1975) a fost un politician de frunte sovietic şi care a ocupat funcţii importante guvernamentale: ministru al apărării (1953-55) şi prim-ministru (1955-58).

Bulganin s-a născut în Nijni Novgorod în familia unui funcţionar. A intrat în rândurile Partidului Bolşevic în 1917, iar în 1918 a fost recrutat pentru CEKA, poliţia politică a regimului bolşevic, organizaţie în rândurile căreia a activat până în 1922. După încheierea războiului civil a devenit manager industrial, lucrând în administraţia energiei electrice până în 1927, din 1927 până în 1931 fiind directorul cu aprovizionarea cu energie electrică a Moscovei. Între anii 1931 – 1937 a fost preşedintele comitetului executiv al sovietului orăşenesc Moscova.

În 1934, la al XVII-lea Congres al Partidului Comunist, Bulganin a fost ales membru supleant al Comitetului Central. Fiind un stalinist loial, a fost rapid avansat, luând locul unora dintre cei căzuţi victime ale marilor epurări din anii 1937-38. În iulie 1937, a fost numit prim-ministru al RSFS Ruse. A devenit membru plin al CC al PCUS un an mai târziu, iar în septembrie 1938 a devenit vice-prim-ministru al Uniunii Sovietice şi şef al Băncii de Stat a URSS.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Bulganin a jucat un rol de frunte în guvern şi în Armata Roşie, deşi nu fusese niciodată un comandant de linia întâi. I-a fost oferit gradul de general colonel şi a fost membru al Comitetului de Stat pentru Apărare, pentru ca în 1947 să fie avansat la gradul de mareşal. În 1944 a fost numit în funcţia de adjunct al Comisarului Poporului pentru Apărare şi a fost principalul agent al lui Stalin în Înaltul Comandament Sovietic. În 1946 a devenit Ministru al Forţelor Armate şi membru supleant al Biroului Politic al partidului, pentru ca în 1948 să devină membru plin al Biroului Politic. Din 1947 până în 1950 a fost iarăşi vice-prim-ministru.

După moartea lui Stalin din martie 1953, Bulganin a ajuns printre conducătorii de prim rang ai URSS-ului, fiind numit ministru al apărării. A fost unul dintre aliaţii lui Nikita Hruşciov în lupta acestuia cu Gheorghi Malenkov, iar în februarie 1955 i-a succedat lui Malenkov în funcţia de prim-ministru. El a fost văzut în general ca un sprijinitor al politicii lui Hruşciov de destalinizare. Împreună cu Hruşciov a călătorit în India, Iugoslavia şi Anglia, unde au devenit cunoscuţi în presă drept "The B and K show."

Totuşi, din 1957, Bulganin a început să aibă dubii asupra politicii liberale a lui Hruşciov şi s-a apropiat de grupul conservator (aşa-numitul "grup antipartinic") condus de Viaceslav Molotov. În iunie, când grupul conservatorilor a încercat să-l îndepărteze pe Hruşciov de la putere în timpul unei întâlniri a Biroului Politic, Bulganin a oscilat între cele două tabere aflate în luptă. Când conservatorii au fost înfrânţi şi au fost îndepărtaţi de la putere, Bulganin a mai supravieţuit o vreme, dar, în martie 1958, la o sesiune a Sovietului Suprem, Hruşciov l-a forţat să demisioneze. În septembrie, Bulganin a fost îndepărtat din Comitetul Central şi i-a fost luat gradul de mareşal. A fost numit în fruntea Sovietului Economic Regional Stavropol, o funcţie neînsemnată, iar în februarie 1960 a fost pensionat.

Predecesor: Iosif Vissarionovici Stalin	Comisar al Poporului al Forţelor Armate 1947–1949	Succesor: Alexandr Vasilevski
Predecesor: Nicolai Kuzneţov Alexandr Vasilevski	Ministru al Ministerelor Unite ale Războiului şi Marinei 1953–1955	Succesor: Gheorghi Jukov
Predecesor: Gheorghi Malenkov	Premier al Uniunii Sovietice 1955–1958	Succesor: Nikita Hruşciov