Magna Graecia
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Magna Graecia (← latina, româna: Grecia Mare, greaca: Megáli Ellás/Μεγάλη Ελλάς) este numele unei regiuni din sudul Italiei care a fost colonizată de colonişti greci în secolul al VIII-lea î.Hr., care şi-au pus amprenta asupra ei, aducând cu ei civilizaţia lor elenă.
Cuprins |
[modifică] Istorie
[modifică] Fondarea
În secolele al VIII-lea şi al VII-lea, mânaţi de condiţiile vitrege din patrie, coloniştii greceşti au înfiinţat colonii în diferite zone, de la coasta răsăriteană a Mării Negre până la Massilia (astăzi Marsilia în Franţa). Printre ele se numără aşezări din Sicilia şi sudul peninsulei italice. Romanii regiunea Siciliei şi a sudului Italiei Magna Graecia (în latină, “Grecia Mare”), deoarece era atât de dens populată de greci. Geografii antici nu aveau un punct de vedere comun asupra includerii Siciliei sau doar a Apuliei şi Calabriei — Strabon era cel mai important susţinător al unei definiţii mai largi.
Cu această colonizare, cultura greacă a ajuns în Italia, odată cu dialectele sale de limbă greacă antică, tradiţiile religioase şi sistemul politic al polisurilor, însă în scurt timp a evoluat într-o civilizaţie elenă originală, interacţionând mai apoi cu civilizaţiile italice şi latine. Cel mai important aport cultural a fost alfabetul grecesc în forma sa chalcică/cumaeană, adoptat întâi de etrusci, şi evoluând ulterior în [alfabetul latin]], cel mai folosit de pe glob.
Multe dintre noile oraşe au devenit foarte puternice şi bogate, precum Kapuê (Capua), Neapolis (Νεάπολις, Neapole), Siracuza, Akragas, Subaris (Σύβαρις, Sybaris). Printre alte oraşe din Magna Graecia se numără Taras (Τάρας, Taranto), Epizephyrioi Lokroi sau Locri (Λοκροί), Rhegion (Ρήγιον), Kroton (Κρότων, Crotone), Thurii (Θούριοι), Elea (Ελέα), Ankon (Αγκων, Ancona), etc.
[modifică] Cucerirea romană
Magna Graecia a fost absorbită de Republica Romană după Războiul pyrrhic.
[modifică] Evul mediu
La începutul evului mediu, după războiul gotic ce a avut consecinţe dezastruoase pentru regiune, noi valuri de greci creştini bizantini s-au aşezat în Magna Graecia, veniţi din Grecia şi Asia mică, întrucât sudul Italiei se afla încă în componenţa Imperiului Roman de Răsărit până la sosirea lombarzilor şi a normanzilor. Mai mult, în regiune bizantinii au descoperit populaţii de origine comună, vorbitorii de greacă eredi ellenofoni din Magna Graecia.
Deşi majoritatea locuitorilor greci ai Italiei sudice au fost complet italienizaţi şi nu mai vorbeau greaca, o minoritate redusă vorbitoare de griko a rămas în Calabria şi mai ales Salento. Griko este numele unei limbi înrudită cu greaca dorică, greaca, greaca bizantină şi italiana, vorbite de locuitorii regiunii Magna Graecia. Anale care prezintă Magna Graecia ca predominant vorbitoare de limba greacă există până în seclolul al XI-lea, sfârşitul dominaţiei bizantine în regiune.
[modifică] Vezi şi
- Nume ale grecilor
- Griko
[modifică] Referinţe
- Luca Cerchiai, Lorena Jannelli, Fausto Longo, Lorena Janelli, 2004. The Greek Cities of Magna Graecia and Sicily (Getty Trust) ISBN 0-89236-751-2
- T. J. Dunbabin, 1948. The Western Greeks
- A. G. Woodhead, 1962. The Greeks in the West
