Leninism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Acest articol este parte a seriei Comunism  |
|
Şcoli ale comunismului Partide comuniste State comuniste Alte articole |
| editează acest cadru |
Leninism este o teorie politică şi economică având la bază marxismul. Este o ramură a marxismului, iar din deceniul al doilea al secolului XX a fost ramura dominantă a sa. Leninismul a fost dezvoltat în principal de liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin, care de altfel l-a şi pus în practică după Revoluţia rusă. Teoriile lui Lenin au fost o sursă de controverse încă de la început, având critici atât dinspre stânga (de exemplu: social-democraţii, anarhiştii şi chiar alţi marxişti), dinspre centru (de exemplu: liberalii) şi dinspre dreapta (de exemplu: conservatorii, fasciştii, etc).
Lenin afirma că proletariatul nu poate atinge conştiinţa revoluţionară decât prin eforturile unui partid comunist care îşi asuma rolul de "avangardă revoluţionară". Lenin mai credea că un asemenea partid nu-şi putea atinge scopurile decât prin intermediul unei organizări disciplinate cunoscută drept centralism democratic. În plus, leninismul afirma că imperialismul este ultima formă a capitalismului, iar capitalismul nu poate fi răsturnat de la putere decât prin mijloace revoluţionare (orice încercare de a "reforma" capitalismul din interior fiind sortită eşecului. Lenin credea că distrugerea statului capitalist se va face prin revoluţia proletară şi prin înlocuirea democraţiei burgheze cu dictatura proletariatului (un sistem al democraţiei muncitoreşti, în care ei ar fi deţinut puterea politică prin intermediul unor consilii numite soviete).
Teoria lui Lenin referitoare la imperialism dorea să îmbunătăţească şi să corecteze opera lui Marx, explicând un fenomen pe care acesta din urmă nu-l prevăzuse: transformarea capitalismului într-un sistem global, (iar nu unul naţional, aşa cum îl descrisese Marx). În centrul teoriei sale despre imperialism se află ideea conform căreia naţiunile capitaliste avansate din punct de vedere industrial evită revoluţia prin exportarea forţată în pieţele coloniiilor înrobite şi prin exploatarea resurselor lor naturale. Aceasta ar fi permis naţiunilor capitaliste dezvoltate din punct de vedere industrial să-si menţina muncitorii mulţumiţi, în parte prin cearea unei aristocraţii muncitoreşti. Ca un rezultat, capitalismul era capabil să fie condus prin expresia politică a aristocraţiei muncitoreşti - partidele social-democratice, către punctul în care revoluţia nu mai era posibilă în cele mai avansate naţiuni (aşa cum prevestise Marx), ci mai degrabă în cel mai slab stat imperialist, acela fiind Rusia.
Oricum, dacă revoluţuia se putea produce numai într-o ţară slab dezvoltată, aceasta ridica o mare problemă: o asemenea ţară subdezvoltată nu era capabilă să dezvolte un sistem socialist, (în teoria marxistă, socialismul este stadiul de dezvoltare care ar fi urmat după capitalism şi ar fi fost precursorul comunismului), deoarece capitalismul nu ar fi fost dezvoltat complet într-o asemea ţară şi deoarece puterile externe ar fi încercat să zdrobească revoluţia cu orice preţ. Pentru rezolvarea acestei probleme, Lenin propunea două soluţii posibile:
- Revoluţia din ţara subdezvoltată ar aprinde scânteia revoluţiei într-o ţară capitalistă dezvoltată (Lenin spera, de exemplu, că revoluţia rusă va aprinde flăcările revoluţiei în Germania). Ţara dezvoltată ar fi instaurat socialismul şi ar fi ajutat ţara subdezvoltată să facă la fel.
- Revoluţia ar izbuci în mai multe ţări subdezvoltate în acelaşi timp sau într-o succesiune rapidă; aceste ţări urmau să se unească într-un stat federal capabil să lupte cu marile puteri capitaliste şi mai apoi să instaureze socialismul. Aceasta o fost ideea originală din spatele formării Uniunii Sovietice.
Oricare ar fi fost calea urmată, socialismul nu ar fi putut supravieţui numai într-o ţara săracă. De aceea leninismul chema la revoluţia mondială într-o formă sau alta.
Leniniştii din ziua de azi văd deseori globalizarea ca pe o formă modernă de imperialism.
Către sfârşitul deceniului al treilea al secolului al XX, Uniunea Sovietică a început să se îndepărteze de linia politică a lui Lenin şi să se apropie de ceea ce este denumit în mod curent "stalinism", cei mai mulţi dintre tovarăşii lui Lenin ("vechii bolşevici" pierind în Marea Epurare. În China, leninismul a fost baza de organizare atât a Kuomintangului cât şi a Partidului Comunist Chinez. Mai târziu, comuniştii chinezi au dezvoltat teoria maoistă. Astăzi, termenul "Leninism" (sau, mai des, "Marxism-Leninism") este folosit în autocaracterizarea a trei ideologii separte, care îşi au rădăcinile în leninism, dar care altfel sunt foarte diferite una de cealaltă: Stalinismul, Maoismul, şi Troţkism. Dacă maoismul poate fi apreciat ca o subcategorie a stalinismului din multe puncte de vedere, troţkismul şi stalinismul sunt adversari de neîmpăcat. (Troţkiştii s-au opus a ceea ce ei considerau drept politici nedemocratice ale Uniunii Sovietice sub conducerea lui Stalin, ca şi a altor ţări care urmaseră exemplul acestuia, în vreme ce staliniştii se opuneau a ceea ce ei considerau drept o trădare a marxismului de către troţkişti ).
[modifică] Legături externe
Lucrări despre Lenin:
Alte legături:
