Fus orar
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fusele orare sunt zone pe Pământ care au adoptat acelaşi timp standard, de obicei numit oră locală. Înainte, oamenii au folosit ora solară locală rezultând astfel ore diferite de la oraş la oraş. După dezvoltarea telecomunicaţiilor şi odată cu expansiunea căilor ferate, aceasta a devenit o problemă care a fost rectificată parţial de fusele orare care au setat ceasurile unei regiuni la aceeaşi oră principală solară. Fusele orare sunt în general centrate pe meridianele unei longitudini care este mai mare de 15° care face fusele orare vecine diferite cu o oră. Oricum, separarea de o oră nu este universală şi după cum arată şi harta, forma fuselor orare este puţin neregulată datorită faptului că de obicei ţin graniţele statelor, ţărilor sau altor zone administrative.
Toate fusele orare sunt definite relativ la Coordinated Universal Time (UTC). Punctul de referinţă pentru acestea este Primul Meridian (longitudine 0°) care trece prin Royal Greenwich Observatory în Greenwich, Londra, Anglia [1]. Din acest motiv termenul Greenwich Mean Time (GMT) este folosit de multe ori (de exemplu de BBC) pentru a denumi "timpul de bază" faţă de care toate celelalte fuse orare sunt relative. UTC este termenul oficial pentru timpul măsurat atomic de astăzi ca distinct de timpul determinat de observaţiile astronomice realizate la Greenwich.
GMT (UTC) este ora locală la Greenwich doar între 01:00 UTC din ultima duminică din octombrie şi 01:00 UTC din ultima duminică din martie. Pentru cealaltă perioadă a anului, ora locală este + 1— cunoscută în Anglia ca British Summer Time (BST).
Ora pentru o locaţie este dată relativ cu UTC. Aici sunt câteva exemple:
- Los Angeles, California, SUA: UTC − 8 (ex. dacă este 12:00 UTC, atunci este 04:00 în Los Angeles)
- Toronto, Ontario, Canada: UTC − 5 (ex. dacă este 11:00 UTC, atunci este 06:00 în Toronto)
- Stockholm, Suedia: UTC + 1 (ex. dacă este 12:00 UTC, atunci este 13:00 în Stockholm)
- Istanbul, Turcia: UTC + 2 (ex. dacă este 03:00 UTC, atunci este 05:00 în Istanbul)
- Mumbai, India: UTC + 5.5 (ex. dacă este 13:00 UTC, atunci este 18:30 în Mumbai)
- Tokyo, Japonia: UTC + 9 (ex. dacă este 11:00 UTC, atunci este 20:00 în Tokyo)
Acolo unde ajustarea pentru fusul orar rezultă într-un timp de cealaltă parte a miezului nopţii UTC, atunci data locaţiei respective este cu o zi mai devreme sau mai târziu. Exemplu:
- Cairo, Egipt: UTC + 2 (ex. dacă este 23:00 UTC, luni, 15 martie, atunci ora în Cairo este 01:00, marţi, 16 martie)
- Auckland, Noua Zeelandă: UTC + 12 (ex. dacă este 21:00 UTC, miercuri, 30 iunie atunci ora în Auckland este 09:00, joi, 1 iulie)
- New York, SUA: UTC − 5 (ex. dacă este 02:00 UTC, ,marţi, ora în NY este 21:00, luni)
- Honolulu, Hawaii, SUA: UTC − 10 (e.g. ex. dacă este 06:00 UTC, luni, 1 mai, atunci ora în Honolulu este 20:00, duminică, 30 aprilie)
Notă: Ajustarea timpului în diferite locaţii poate varia datorită orei de vară
- ex. Noua Zeelandă care în mod normal este UTC + 12, la ora de vară în timpul verii din emisfera sudică rezultă fusul orar UTC + 13!