Fidel Castro
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fidel Castro, pe numele său complet Fidel Alejandro Castro Ruz, (născut în 13 august 1926), este un revoluţionar cubanez ce l-a dat jos pe Fulgencio Batista şi care a transformat Cuba în primul stat comunist din emisfera de vest. Şi-a ţinut titlul de premier până în 1976, când a devenit preşedintele Consiliului Statului şi Consiliului Miniştrilor. Fidel Castro Ruz a fost prim-secretar al Partidului Comunist Cubanez (PCC) de la formarea sa în 1965. Fratele său Raúl este al doilea oficial din ţară şi mulţi cred că este desemnat succesorul lui Fidel Castro.
Cuprins |
[modifică] Viaţa de început şi ridicarea la putere
Castro s-a născut în Birán (lângă Mayarí, azi în provincia Holguín), Fidel şi-a petrecut primii ani cu familia sa bogată de fermieri. Fiul lui Ángel Castro y Argiz şi Lina Ruz González, el a fost educat în şcoli iesuite, inclusiv în Colegio Belén din Havana. Din 1945 a studiat dreptul la Universitatea din Havana, absolvind în 1950.
Castro a practicat legea într-un parteneriat mic între 1950-1952. El vroia să stea în parlament pentru Partidul Ortodox, dar lovitura de stat al lui F. Batista l-a dat jos pe Carlos Prío Socárras, şi alegerile au fost anulate. Castro l-a acuzat pe Batista de violarea constituţiei în tribunal, dar petiţia a fost ignorată. În retaliere, Castro a atacat Barăcile Moncada pe 26 Iulie 1953. Peste 80 din atacatori au fost ucişi iar Castro a devenit prizonier. A fost acuzat şi condamnat la 15 ani închisoare. Totuşi a fost eliberat în mai 1955 şi a plecat în exil în Mexic şi Statele Unite, unde a format Mişcarea 26 Iulie.
Până la urmă Castro s-a întors în Cuba cu un număr de exilaţi, navigând clandestin din Mexic în Cuba pe iahtul Granma. Prima acţiune a avut loc în provincia Oriente pe 2 decembrie 1956. Doar 16 din cei 81 de atacatori au supravieţuit pentru a se retrage în munţii Sierra Maestra pentru a duce un război de gherilă împotriva forţelor lui Batista. Printre supravieţuitori erau şi Ernesto "Ché" Guevara, Raúl Castro şi Camilo Cienfuegos. Pe 24 mai 1958 Batista a trimis 17 batalioane împotriva lui Castro, care au fost înfrânte din cauza moralei scăzute şi ratei mare de dezertare. De anul nou 1959, Batista şi C. R. Aguero au fugit din ţară, iar forţele lui Castro au cucerit Havana.
[modifică] Preşedinţia lui Castro
[modifică] Politica economică
Castro şi-a consolidat controlul asupra ţării prin naţionalizarea industriei, exproprierea proprietăţii private, colectivizarea agriculturii şi impunerea de politici care el credea că din urma lor populaţia va trage folos. Mulţi cubanezi au fugit din ţară, majoritatea în Miami, Florida. Din cauza embargoului din partea SUA, Cuba apoi a devenit din ce în ce mai dependentă de Uniunea Sovietică şi alte ţări din blocul comunist, al căror ajutor economic (estimat la un sfert din produsul naţional brut al insulei) era vital pentru menţinerea condiţiilor de viaţă cubaneze. Dizolvarea URSS în 1991 a avut reprecusiuni negative asupra politicii economice.
Majoritatea suporterilor lui Castro citează embargoul american ca sursa majorităţii problemelor economice ale insulei.
Cuba este a doua cea mai populară destinaţie turistică din Caraibe, după Republica Dominicană, turismul fiind o sursă de valută străină, cealaltă formă fiind banii trimişi de cubanezi locuind în America rudelor lor din Cuba.
Majoritatea energiei vine în petrol din Venezuela, în parte în schimb pentru personal medical cubanez.
În ultimii ani Castro a investit în biotehnologie pentru a suporta economia cubaneză şi pentru a găsi înlocuitori pentru importul de medicină străină.
[modifică] Îngrijire medicală
Educaţie şi îngrijire medicală au devenit valabile pentru toţi în Cuba. Statiscile UNESCO confirmă că Cuba are cea mai mică rată de analfabetism din America Latină. Rata mortalităţii infantile e cea mai mică din regiune, îngrijirea medicală este de o calitate foarte mare iar toţi cubanezii primesc lapte pe gratis până la vîrsta de şase ani. În afară de divertisment, televiziunea cubaneză transmite şi cursuri la nivel de liceu pentru populaţia adultă. Drept recunoştinţă pentru eforturile sale, Castro a devenit primul şef de stat care a primit medalia Sănătate Pentru Toţi de la Organizaţia Mondială de Sănătate pe 12 aprilie 1988. Guvernul american nu ia în considerare pretinderile de realizări semnificative de guvernul lui Fidel Castro şi spun că "Cuba a reţinut ceea ce erau deja nivele mari de dezvoltare în îngrijire medicală şi educaţie".
Mass-media cubaneză foarte des conturează diferenţa între copiii cubanezi şi copiii ce fac trafic cu droguri, forţaţi în prostituţie şi forţaţi să trăiască în părţile murdare ale oraşelor, ca Bogotá, Los Angeles, Buenos Aires sau în favelasurile braziliene. În constrast foarte puţini copii cubanezi trăiesc pe străzi.
Aproximativ 20.000 doctori au fost trimişi de Cuba în jurul lumii pentru a trimite ajutor medical la aproximativ 60 de ţările Lumii a Treia.
Conducerea lui Castro în Cuba a rămas în mare parte necontestată. Suporterii lui spun că aceasta este din cauza faptului că populaţia crede că Castro a îmbunătăţit sistemele medicale.
De obicei e recunoscut faptul că Cuba a făcut progrese importante în dezvoltarea farmaceuticelor.
[modifică] Educaţie şi campania pentru eliminarea analfabetismului
Castro a îmbunătăţit şi starea educaţională a cubanezilor. Campania sa se concentra asupra zonelor rurale, unde analfabetismul era mare. Din 1960, aproape 270.000 de profesori şi studenţi au fost trimişi să-i înveţe pe toţi să scrie şi citească, iar cei care reuşeau erau nevoiţi să-i scrie o scrisoare lui Fidel Castro. Campania a reuşit: rata analfabetismului a scăzut de la 20% la 4%.
[modifică] Imagine populară
Un aparent cult al personalităţii s-a născut în jurul lui Castro, deşi el a încercat să-l descurajeze. În comparaţie cu majoritatea oamenilor forte, Castro a apărut doar de 2 ori pe timbrul cubanez: în 1974 cu ocazia vizitei lui Leonid Brejnev şi în 1999 de aniversarea a 40 de ani de la Revoluţie. El este faimos pentru discursurile sale lungi şi detaliate, ce de obicei durează câteva ore şi conţin multe date şi referinţe istorice.
[modifică] Drepturi omeneşti
Regimul lui Fidel Castro a fost de nenumărate ori acuzat de abuzuri la adresa drepturilor omului, în special tortură, încarcerare arbitrară, procese nedrepte şi execuţii extra-judiciale. Grupuri ca Amnesty International şi Human Rights Watch critică lipsa libertăţii presei, drepturilor civile, alegeri libere şi democratice, dar în special scoaterea în afara legii a grupurilor şi organizaţiilor politice de opoziţie.
[modifică] Politica externă
La început SUA a recunoscut noul guvern. Castro a devenit prim-ministru în februarie 1959, dar curând relaţiile cu America s-au deteriorat, când guvernul a început să exproprieze proprietăţile deţinute de concerne americane (în mare parte United Fruit). În februarie 1960, Castro a semnat un acord pentru a cumpăra petrol de la URSS. Când rafinăriile deţinute de Statele Unite au refuzat să proceseze petrolul, au fost expropriate, iar SUA au rupt relaţiile cu Cuba. Pe 16 aprilie 1961, Castro şi-a descris revoluţia ca fiind una socialistă, iar pe 17 aprilie au avut loc debarcările nereuşite din Golful Porcilor, care au fost înfrânte de armata cubaneză.
[modifică] Criza rachetelor
După consultaţiile lui N. Hruşciov, conducătorul URSS, cu armata, în iulie 1962 s-a întâlnit cu Raúl Castro pentru a discuta detaliile plasării rachetelor nucleare sovietice în Cuba, dar avioanele de recunoaştere americane au descoperit instalaţiile pe 15 octombrie 1962. Pe 22 octombrie, SUA a anunţat public descoperirea şi a impus embargoul (numit "carantină") pentru a opri navele sovietice. În final Hruşciov a fost de acord să retragă rachetele, în schimbul retragerii în secret a rachetelor americane din Turcia şi promisiunea de a nu invada insula.
