Claude Debussy
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Achille-Claude Debussy (1862-1918), este unul dintre cei mai influenţi compozitori, creatorul unui stil inovativ, cu o finisare tehnică şi cu un aer de natură poetică. Opera sa a constituit o evadare din conceptele tradiţionaliste. De asemenea, este considerat a fi cel mai important compozitor de pian, de după Frederic Chopin.
Debussy s-a născut într-o familie de burghezi. Tatăl său deţinea un magazin şi mai lucra şi ca asistent tipograf şi funcţionar. Mama sa era croitoreasă. Talentul muzical al lui Debussy a fost descoperit de primul său profesor de pian, Mme. Mauté de Fleurville, care susţinea că studiase pianul cu Chopin. Mme. Mauté l-a trimis pe Debussy la Conservator în Paris, unde a studiat timp de zece ani, între 1872 si 1884. La început, Debussy a dorit să devină un pianist bun; mai târziu, a abandonat ideea unei astfel de cariere, după ce a picat la examenele de pian din 1878 şi 1879. În 1880 participă la cursurile de compoziţie ale lui Ernest Guiraud. Sub oblăduirea sa, Debussy a câştigat locul al doilea la concursul Prix de Rome în 1883 şi primul loc în anul următor cu canţoneta "L'enfant prodigue", care l-a ajutat să obţină o bursă de studiu la Vila de Medici în Roma timp de trei ani.
Apariţia creaţiei muzicale a lui Claude Debussy naşte însă un curent absolut novator: impresionismul muzical. Impresionismul este o mişcare artistică, manifestată la început în pictură, mai târziu şi în muzică, mai ales în Franţa, şi care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradiţional. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 şi 1886 , caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect, asupra mobilităţii fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil şi conceptual al lucrurilor.
Compozitorul francez, creatorul unor noi "culori" muzicale afirma: Muzica nu este o dublură a versului, ea îi creează o dimensiune nouã. Cum trebuie să "privim" cu ochii intuiţiei muzica nouă? Melodiile lui Claude Debussy sunt oarecum desprinse de armoniile aşa-zisului acompaniament. Ele ne apar ca nişte broderii de arabescuri pe un fond armonic încărcat de culorile diferitelor combinaţii timbrale instrumentale. Aceste armonii, altfel sonorizate, sunt puse în lumină ca nişte "pete de culoare". Tocmai de aceea muzica lui Debussy, prin natura ei, provoacă, nu atât o arhitectură sonoră, cât mai ales o stare de sugestie, pe care capacităţile intuitive ale auditorilor, de o mare importanţă pentru simţirea poeticii muzicale debussyste, o descoperă prin audieri repetate. Să fie oare o libertate extremă în creaţia muzicală impresionistă? Nicidecum. Întelegerea muzicii lui Debussy, de exemplu, trebuie efectuată însă mai mult cu vocea interioară a Eului, printr-o contemplaţie uneori chiar "visătoare". Compozitorul vine desigur în ajutorul auditorilor prin imagini sonore pline de sugestii, ca de exemplu în piesa Cloches á travers les feuilles (Clopote printre frunze) sau în suita de şapte piese miniaturale cu tentă programatică intitulată Colţul copiilor. Aici vom întâlni expresivitatea sugestivă a unei muzici care intonează "Serenada pentru păpuşă". Debussy ne propune chiar o "muzică picturală" prin piesa Nori din prima nocturnă pentru orchestră.
Debussy place, deorece la audierea unor piese, melomanii descoperă o nouă conduită melodică şi noi combinaţii ritmice şi armonice. Pentru mulţi auditori, mai puţin pregătiţi prin lipsa de cunoaştere a spaţiului cultural al timpului, ascultarea Cvartetului de coarde, a pieselor "Preludiu la după amiaza unui faun" sau a celor "Trei nocturne", modernitatea melosului va şoca cu siguranţă. S-ar părea că muzica operează într-o mare libertate de creaţie.
Faimoasa ecuaţie a lui Albert Einstein: E = mc2, prin care a demonstrat că totul în univers este energie, ne poate ajuta în încercarea de a cunoaşte noile efecte ale energiei sonore pe care compozitorii impresionişti le-au cultivat. Claude Debussy a descoperit prin creaţia lui noi resurse energetice ale muzicii. Auditorii trebuie să ştie că există o artă de a te acorda la noile fluxuri de energie şi de a le folosi pentru echilibrarea sinelui. În acest sens melomanii trebuie să cunoască faptul că fluxul intuitiv este un fel de curent continuu de energie. Pe acest drum al intuiţiei spectatorii pot pătrunde mai uşor în arta novatoare a sfârşitului de secol XIX.
