Arhidieceza de Bucureşti

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prin scrisoarea apostolică Praecipuum munus, din 27 aprilie 1887, Papa Leon al XIII-lea ridica Vicariatul Apostolic al Valahiei la rangul de Arhiepiscopie, cu reşedinţa în Bucureşti. Tot atunci a fost numit şi primul titular al Arhidiecezei, în persoana Episcopului Ignatius Paoli din Congregaţia Pasioniştilor care, din anul 1870, era Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic al Valahiei.

Înfiinţarea Arhiepiscopiei a fost solicitată de guvernul român. Tratativele au fost duse de Ion Bălăceanu, ministrul României la Viena, şi au trezit o oarecare opoziţie din partea unor ziare din ţară şi din partea Bisericii Ortodoxe.

Printre realizările Arhiepiscopului Paoli trebuie menţionate deschiderea primului Seminar pentru formarea clerului, construirea Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti (între anii 1875 - 1884) şi încoronarea primului rege al României, Carol I, în anul 1881. Pentru a avea banii necesari construirii catedralei, acest curajos păstor a cutreierat Europa în multe rânduri, apelând la mila creştinilor. A murit la Viena în 27 februarie 1885, iar rămăşiţele sale pământeşti se odihnesc în capela cimitirului Bellu catolic.

Al doilea Arhiepiscop de Bucureşti a fost Paul Iosif Palma, tot din Congregaţia Pasioniştilor, numit de Papa Leon al XIII-lea la 19 mai 1885. Întrucât rămăseseră mai multe datorii băneşti de la predecesorul său, Arhiepiscopul Palma a căutat binefăcători darnici şi a achitat toate datoriile, a căutat să împodobească edificiul catedralei şi să construiască Seminarul de pe lângă catedrală (actuala şcoală, ulterior transformată). A murit la Viena, la 2 februarie 1892.

Papa Leon al XIII-lea l-a numit la 14 ianuarie 1894 pe Otto Zardetti Arhiepiscop de Bucureşti. Din păcate, acesta a păstorit Arhidieceza foarte puţin, demisionând în anul 1895. În scaunul devenit iarăşi vacant, Papa l-a numit pentru puţin timp ca Administrator al Arhidiecezei pe Episcopul de Iaşi, elveţianul Dominique Jaquet.

La 31 martie 1896 a fost numit Arhiepiscop de Bucureşti Francisc Xaveriu von Hornstein, preot elveţian. Venit în Bucureşti, prima lui grijă a fost să-i cheme din nou în Arhidieceză pe Fraţii Şcolilor Creştine şi să reorganizeze învăţământul catolic. Era în această privinţă un început, după ce Episcopul Angelo Parsi le chemase în 1852 pe surorile IBMV (Domnişoarele Engleze) care să se ocupe de formarea şi educarea fetelor, iar în 1861 încredinţase formarea băieţilor Fraţilor Şcolilor Creştine, retraşi din Bucureşti în 1867.

Cu banii donaţi de un mare binefăcător, Arhiepiscopul Hornstein a construit o şcoală nouă şi o casă pentru Fraţii Şcolari, învăţători şi profesori, apoi a deschis alte 11 şcoli în Bucureşti. Tot el a construit şi a lăsat succesorilor o nouă reşedinţă arhiepiscopală (actuala Nunţiatură Apostolică). A murit în Franţa la 3 iunie 1905.

După o scurtă perioadă în care scaunul arhiepiscopal a fost vacant, Arhidieceza fiind condusă de către Vicarul Capitular Joseph Baud, Papa Pius al X-lea l-a numit Arhiepiscop, la 16 septembrie 1905, pe Raymund Netzhammer, călugăr benedictin, pe atunci canonic onorific de Bucureşti, rector al Colegiului grecesc din Roma.

Personalitate de vastă cultură, cunoscând, pe lângă teologie, şi matematică, fizică, istorie, chimie, geodezie, geografie, numismatică, arheologie, Arhiepiscopul Netzhammer a mutat seminarul în Palatul arhiepiscopal (actuala Nunţiatură) iar în clădirea de lângă Catedrală (actualul Institut Teologic) a înfiinţat o şcoală elementară şi un gimnaziu, ambele conduse de Fraţii Şcolilor Creştine.

În 1906 a chemat la Bucureşti Surorile Sfântului Vincenţiu de Paul, care au construit sanatoriul Sfântul Vincenţiu de Paul (actualul institut Parhon). În 1909 a mărit şcoala Fraţilor Şcolari Sfântul Andrei de pe strada Călăraşi, construind un gimnaziu. A înfiinţat Societatea Catolicilor din Bucureşti şi a scos Revista Catolică, foarte apreciată prin erudiţia ei.

Având o frumoasă colecţie numismatică din Dobrogea, a fost ales membru al Societăţii Numismatice Regale a României. La 15 august 1920 l-a consacrat la Bucureşti pe Alexandru Th. Cisar ca Episcop de Iaşi. În iulie 1924, după 19 ani de păstorire, din motive conjuncturale, Sfântul Scaun i-a cerut demisia, pe care Arhiepiscopul Netzhammer şi-a înaintat-o. Apoi s-a retras în Elveţia şi a murit la Einsiedeln, la 17 septembrie 1945.

În aceeaşi lună, Alexandru Th. Cisar, Episcopul de Iaşi, a fost numit şi Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Bucureşti. La 12 decembrie 1924 Episcopul Alexandru Th. Cisar a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop de Bucureşti, fiind înscăunat în mod solemn în Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti la 22 martie 1925. El a rămas şi Administrator Apostolic de Iaşi până în ziua de 5 iunie 1925, când a fost numit noul Episcop de Iaşi, Monseniorul Mihai Robu.

Arhiepiscopul Cisar, primul Arhiepiscop de Bucureşti născut şi educat în România (Bucureşti), s-a ocupat asiduu de formarea clerului indigen, primind cât mai mulţi seminarişti dornici de a deveni preoţi.

După încheierea Concordatului dintre România şi Sfântul Scaun, Arhiepiscopia de Bucureşti a fost ridicată la rang de Mitropolie, având drept sufragane Episcopiile de rit latin: Alba Iulia, Iaşi, Timişoara şi Oradea-Satu Mare.

Nici viaţa Arhiepiscopului Cisar nu a fost scutită de suferinţe şi după 1944 a întâmpinat multe necazuri. Astfel, constrâns în diferite feluri, a fost nevoit să-şi dea demisia şi a fost trimis cu domiciliu forţat la Orăştie. De acolo a asistat neputincios la arestarea preoţilor săi, la suprimarea Bisericii Greco-Catolice în 1948, la simulacrele de procese, la expulzarea nunţiului şi închiderea Nunţiaturii în 1950.

Arhiepiscopul Alexandru Th. Cisar a murit la Bucureşti în ziua de 7 ianuarie 1954. A urmat o perioadă de mari frământări. Arhidieceza a fost condusă câţiva ani de către Cancelarul Stanislau Iovanelli, ca vicar capitular, apoi de către Monseniorul Francisc Augustin, ca Ordinarius Substitutus, până la moartea sa, în noiembrie 1983.

La 1 decembrie 1983, preoţii Arhidiecezei l-au ales pe Pr. Dr. Ioan Robu, pe atunci Rector al Institutului Teologic din Iaşi, ca Administrator diecezan, apoi Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit la 25 octombrie 1984 Episcop - Administrator Apostolic de Bucureşti. La 8 decembrie 1984 Mons. Robu a fost consacrat episcop la Roma în Capella Paolina din Vatican de către Eminenţa Sa Cardinalul Agostino Casaroli, Secretar de Stat al Sfântului Scaun, iar prin Decretul Papei Ioan Paul al II-lea din 14 martie 1990 a fost numit Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.