Prezbitism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Presbitism
Cod ICD-10:	H52.4
Cod ICD-9:	367.40

Presbitismul este fenomenul de diminuare a puterii de acomodare a ochiului datorat îmbătrânirii. Una din explicaţiile cele mai frecvent oferite se referă la pierderea progresivă a elasticităţii cristalinului odată cu înaintarea în vârstă la care se adaugă, ca factor agravant, pierderii puterii de contractare şi relaxare a muşchilor ciliari (muşchi ce controlează bombarea cristalinului).

Prezbitismul nu este o boală ci o condiţie care se întâmplă mai devreme sau mai tărziu cu oricine. Simptomele apar între 40 şi 50 de ani. Pentru cei care văd bine la distanţă, primele semne constau în dificultatea citirii literelor mărunte, în special când lumina este de slabă intensitate sau se manifestă prin fenomenul de obosire al ochilor după perioade de citit îndelungate.

Prezbitismul se manifestă prin pierderea calităţii vederii în două cazuri distincte: la distanţă (miopia) şi/sau la apropiere (hipermetropia).

[modifică] Tratament

Presbitismul nu poate fi tratat, dar pierderea abilităţii de focalizare a ochilor poate fi corectată prin folosirea de lentile de corecţie, fie sub forma ochelarilor ori a lentilelor de contact. Dacă persoana în cauză suferă şi de deficienţe de refracţie, atunci corecţia se poate face folosind fie lentile bi- sau trifocale, fie lentile progresive. Uneori doar adăugarea unor lentile bifocale poate rezolva problema. Pe măsura înaintării în vârstă, odată ce fenomenul prezbitismului se amplifică, corecţia vederii constă în ajustarea continuă a lentilelor la noua situaţie.

După vârsta de 60 de ani, ochii pierd de obicei cea mai mare parte a elasticităţii lor. Totuşi combinaţia corectă de lentile se poate găsi pentru orice situaţie particulară. De asemenea, există persoane care la orice vârstă au nevoie doar de ochelari de citit.

Unele persoane, care suferă de ambele condiţii ale prezbitismului, preferă lentile de contact care corectează miopia pentru un ochi şi hipermetropia pentru celălalt. Această metodă se numeşte "monoviziune." Principalul său impediment este diminuarea sensibilă, până la anulare, a senzaţiei de spaţialitate a vederii binoculare normale.

Există astăzi o întreagă gamă de microintervenţii chirurgicale pe ochi care pot reda vederea normală, pentru cei care nu vor să folosească ochelari sau lentile de contact.