Năpasta
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Năpasta este o piesă de teatru a dramaturgului Ion Luca Caragiale.
[modifică] Premiera piesei
Reprezentaţia, în premieră, din 3 februarie 1890, a acestei piese, avea să determine o creştere a adversităţii faţă de opera marelui dramaturg. Năpasta a fost primită cu răceală, cronicile au fost, cele mai multe, defavorabile, încât după cum a observat Şerban Cioculescu, până la sfârşitul primului război mondial piesa nu a mai fost jucată. În 1891 volumele lui Caragiale (Teatru şi Năpasta) sunt respinse şi de la premiul Academiei. Consecventă, Academia va respinge în 1901 şi premierea volumului Momente, iar în noiembrie 1901 a intervenit blasfemia lui Caion cu acuzaţia de plagiat („descoperit“ tot în Năpasta) care avea să-i aducă lui Caragiale o mare tristeţe datorită unui mare scandal de presă. În justiţie, în ciuda celebrei pledoarii a lui Delavrancea şi a problelor administrate, calomniatorul este achitat. Năpasta este ultima piesă de teatru scrisă de autor, nemaiputând să mai închege nimic într-un gen căruia îi adusese, incontestabil, strălucirea marii arte.
Se poate afirma că Năpasta a fost prima piesă românească jucată într-o limbă străină, anume la Cernăuţi, la 30 decembrie 1895, în traducerea germană a lui Adolf Last. Aceeaşi traducere a stat şi la baza spectacolului berlinez, din 1902, unde afişul anunţa piesa Anca. În 1903 se reprezintă în maghiară la Budapesta, iar în 1918, la Magdeburg, Năpasta se juca în traducerea lui Mitei Kremnitz.
[modifică] Interpretarea critică
Desigur, Caragiale nu a avut parte numai de adversari şi calomniatori. În favoarea operei sale dramatice şi, mai târziu, şi a celei în proză, s-au pronunţat cele mai autorizate condeie, apărând, în polemici acerbe, opera lui Caragiale. Exemplu a fost, în această bătălie, Gh. Panu, una dintre cele mai stabile inteligenţe de la „Junimea“, pe care a părăsit-o prin 1881 - 1882. Ziarul său, „Lupta”, întemeiat la Iaşi, în 1884 s-a impus foarte repede datorită condeiului de mare gazetar al lui Gh. Panu. În februarie 1890, Nicolae Iorga, în faţa debutului său (19 ani), a scris un articol judicios în „Lupta” despre Năpasta. Caragiale i-a trimis un exemplar din Năpasta cu următoarea dedicaţie:
„Criticului inteligent şi conştiincios care a binevoit, ca om rar ce este, întâi să citească Năpasta şi să gândească asupra ei, şi apoi s-o critice.”
