Mănăstirea Esfigmenu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mănăstirea Esfigmenu (în greacă Εσφισμένου, în trad. "Strâmtoarea") este o mănăstire de pe Muntele Athos. Mănăstirea Esfigmenu este situată în nord-vestul peninsulei Athos şi este subordonată canonic Patriarhiei de Constantinopol. Hramul mănăstirii este "Înălţarea Domnului".
Obştea călugărilor de la Esfigmenu a refuzat actualizarea calendarului şi se ghidează de aceea în continuare după calendarul iulian. În anul 1972 călugării de la Esfigmenou au arborat drapele negre în semn de protest faţă de întâlnirea patriarhului Athenagoras I al Constantinopolului cu papa Paul al VI-lea, ocazie cu care cei doi au retras excomunicarea reciprocă pronunţată cu ocazia Marii Schisme din anul 1054.
Încercarea patriarhului Bartolomeu I de apropiere faţă de Biserica Catolică i-a determinat pe călugării de la Esfigmenu să nu-l mai pomenească pe patriarh la slujbe şi în cele din urmă să nu-i mai recunoască autoritatea, ceea ce a dus la excomunicarea lor de către patriarh. În decembrie 2002 Patriarhia de Constantinopol a dispus evacuarea călugărilor recalcitranţi, decizie contestată în faţa instanţelor elene de călugării de la Esfigmenu. În noiembrie 2005 o curte de apel a constatat legalitatea deciziei Patriarhiei de Constantinopol. Evacuarea călugărilor excomunicaţi este în curs.
Acest articol legat de creştinism este un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui!