Julius Popper

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Julius Popper.

Julius Popper (n. 15 decembrie 1857, Bucureşti, d. 5 iunie 1893, Buenos Aires) a fost un inginer, aventurier şi explorator român de origine evreiască. Julius Popper a fost supranumit „Conchistadorul Patagoniei” şi „Don Quijote al aurului Ţării de Foc”.

[modifică] Primii ani

Julius Popper s-a născut într-o familie de intelectuali evrei din Bucureşti, originari din Polonia. Tatăl său, Naftalí C. Popper (1820-1891), era un intelectual care cunoştea mai multe limbi străine şi, printre altele, a înfiinţat prima şcoală israelită din Bucureşti, cu o programă avansată pentru acea epocă. Pentru a nu scandaliza majoritatea ortodoxă, nu se studia în limba ebraică, ci în idiş, română şi germană. Tatăl său se mai ocupa şi cu gazetăria; el edita săptămânalul bilingv româno-idiş Timpul, de factură liberală şi care a funcţionat doar trei luni deoarece nu a fost acceptat de către sectorul iudaic mai conservator.

Aşadar viaţa nu era uşoară pentru un tânăr aparţinând comunităţii evreieşti de la mijlocul secolului al XIX-lea. Popper a studiat la colegiul tatălui său, dar acesta a fost ulterior închis. Apoi a vrut să se înscrie la Universitatea Politehnică din Bucureşti, dar nu a reuşit din cauza faptului că era etnic evreu.

A optat în cele din urmă să emigreze în căutare de orizonturi mai bune pentru aspiraţiile sale. La 17 ani pleacă în Franţa pentru a studia ingineria. A studiat la Universitatea Politehnică din Paris, la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, pe care a absolvit-o ca inginer de mine. În această etapă a dat meditaţii pentru a-şi plăti cursuri suplimentare la Sorbona în domeniul fizicii, chimiei, meteorologiei, geologiei, geografiei şi etnografiei. Având o afinitate deosebită pentru însuşirea limbilor străine, Popper vorbea fluent germana, româna, idiş şi franceza. De asemenea, avea noţiuni de italiană, latină şi greacă.

[modifică] Călătorii

După absolvirea universităţii ajunge, în căutarea unei slujbe, la Constantinopol, poarta de intrare spre Orient. De aici, trece în Egipt, unde lucrează la întreţinerea Canalului Suez. Călătoreşte apoi prin Orientul Mijlociu până în India, China şi Japonia. Cu prilejul acestor călătorii, ca şi în tot restul vieţii, întreţine o strânsă corespondenţă cu secţia de geografie a Academiei Române. În anul 1881 revine în România, însă numai pentru o scurtă perioadă în care îşi vizitează familia. Era pentru ultima oară când o vedea.

A încercat să intre în legătură cu Societatea de Geografie din ţara sa, dar setea sa de aventură îl mână mai departe, fără a avea un loc stabil unde să locuiască. Începe un nou periplu care îl duce în Siberia, de acolo în Alaska, apoi în Canada, pentru a ajunge în cele din urmă în Statele Unite ale Americii. Aici rămâne o perioadă la New Orleans, participând la programul de canalizare şi urbanizare al oraşului.

În anul următor, îl găsim în Cuba, pe atunci o colonie spaniolă. Acolo realizează un proiect de sistematizare a oraşului şi portului Havana. Trece în Mexic, unde face lucrări de cartografiere şi debutează ca ziarist la publicaţia emigranţilor Diario de Los Forasteros.

În anul 1885, Julius Popper se afla în Brazilia când află ştirea despre descoperirea de aur în Argentina, la Cabo Vírgenes (Capul Fecioarelor), provincia Santa Cruz, cu ocazia sosirii transportului naţional Villarino din călătoria sa în sudul continentului american.

Fără să ezite, tânărul în vârstă de 28 de ani pleacă la Buenos Aires. Asemenea conchistadorilor spanioli de altădată, Julius Popper visează să cucerească fabuloasele bogăţii ale acestui nou El Dorado.

[modifică] În Ţara de Foc

Provincia Ţara de Foc din sudul continentului american. Partea de vest aparţine statului Chile, iar partea de est Republicii Argentina.

La sfârşitul anului 1885, în timpul perioadei cunoscute sub denumirea de „febra aurului”, Popper călătoreşte la Buenos Aires. Acolo, el studiază cu atenţie informaţia şi posibilităţile existente. La scurt timp intră în relaţii cu societatea politică şi cu oamenii de afaceri din Argentina cărora le expune planul său. Descoperirea aurului din Santa Cruz, într-o regiune pe drept numită de Popper „râpa dezolării”, a adus ţinutul îndepărtat şi misterios al Ţării de Foc în prim-planul celei mai interesante etape din istoria exploatării aurului din Argentina.

În epocă, dupa semnarea Tratatului Frontierelor cu statul vecin Chile, în anul 1881, Ţara de Foc devenise pentru Republica Argentina un important areal geopolitic. El a fost introdus în programele naţionale de colonizare începând din anul 1884, primul său guvernator, Senor Felix M. Paz, stabilindu-şi reşedinţa la Ushuaia. Guvernul naţional argentinian şi Administraţia Guvernului Teritorial aveau în vedere stimularea colonizării regiunii, dar aceasta a fost influenţata în mod negativ de „febra aurului”. Procesul a fost afectat şi de către căutătorii de aur chilieni de dincolo de frontieră, care acţionau în regiune încă de pe la 1879, adică pe timpul expediţiei lui Ramon Serrano şi Montaner, dar şi mai târziu, după sosirea în regiune a căutătorilor de aur argentinieni în anul 1881.

Pe de altă parte nu mai puţin importantă era şi existenţa întregului teritoriu neexplorat al Ţării de Foc. Ushuaia se bucura desigur de o poziţie geografică ideală pentru dezvoltarea unei localităţi, fiind situată pe ţărmul unui port natural bine protejat şi înconjurată de păduri bogate în esenţe de interes industrial. Ea era însă izolată de partea cea mai bogată a teritoriului prin munţi înalţi. Acesta era contextul istorico-instituţional în care avea să se desfăşoare unul dintre cele mai importante momente din trecutul Ţării de Foc, un trecut ce se poate constitui într-un reper dătător de speranţe pentru viitorul exploatării bogăţiilor minerale din această regiune.

La începutul anului 1886, Compania Anonimă „El Dorado” (aflată în proces de înfiinţare) îl trimite pe Popper pentru a inspecta exploatările lor miniere de la Cabo Vírgenes. Reîntors în Argentina, ajunge la ideea că exploatarea auriferă ar fi mai productivă în Ţara de Foc decât la Santa Cruz. Din acest motiv, începe să strângă personal şi materiale pentru organizarea unei explorări ştiinţifice în Ţara de Foc.

[modifică] Expediţia lui Popper în Ţara de Foc

Locul unde dorea Popper să-şi organizeze expediţia sa se afla în partea de nord a Insulei Mari a Ţării de Foc. La 7 septembrie 1886, el a plecat către oraşul Punta Arenas cu un vapor englez care venea de la Montevideo. Elemente cum ar fi instrumentar geologic, arme, aparate fotografice, o duzină de catâri, alimente, îmbrăcăminte de iarnă şi câţiva cai, făceau parte din echipamentul expediţiei lui Popper. Grupul era format din Julius Popper, în calitate de şef, inginer, căpitan, minerolog, cronicar al expediţiei şi fotograf, din Julius Carlson, inginer minier şi metalurgist, câţiva colaboratori pe partea tehnică şi un grup de salahori (peoni) recrutaţi din Punta Arenas; în total 18 oameni buni la toate. Popper ceruse autorizaţie pentru a transporta şi oameni înarmaţi. Aceasta însemna după el să instruiască o gardă personală care să fie trimisă pe acele pământuri necunoscute.

Vagonet pentru transportul nisipului aurifer la exploatarea El Paramo, 1887. Imagine din Muzeul de Ştiinţe Naturale şi Istorie din oraşul Rio Grande, Ţara de Foc argentiniană.

Traversează Strâmtoarea Magellan şi după o scurtă oprire la Punta Arenas (Chile), debarcă în golful Porvenir şi traversează insula, ajungând în golful Inútil a San Sebastián, stabilindu-se în nordul golfului aflat la Oceanul Atlantic în punctul unde începe peninsula care închide golful prin partea de est. Aşa cum prevăzuse, plajele atlantice ale Ţării de Foc conţin aur. Surpriza este că aici metalul preţios se găseşte într-o cantitate mai mare decât în restul Patagoniei.

Studiile şi observaţiile pe care le întreprinde au fost de mare importanţă. A fost primul care a acreditat desoperirea aurului în Golful San Sebastián. El descrie caracteristicile fenomenului în următoarea manieră:

„Aurul se găseşte amestecat în nisipul adus de apă din munţi, iar spălarea acestuia o realizează periodic valurile enorme de pe ţărmul Oceanului”

Ziarele La Nación şi La Prensa anunţă, împreună cu alte periodice, într-o formă extinsă că inginerul Julius Popper va organiza prima sa conferinţă publică sub auspiciile Institutului Argentinian de Geografie. La 5 martie 1887, prin cuvinte simple şi convingătoare, şi ajutat de o colecţie mare de fotografii, hărţi, arme, ustensile indigene şi mostre de nisip aurifer aduse din Ţara de Foc, a trezit un interes nesperat de participare la subscripţia publică de acţiuni pentru înfiinţarea companiei anonime „Lavaderos de Oro del Sud”. Această societate era destinată strângerii fondurilor necesare exploatării metalului galben şi la fondarea ei au participat personalităţile capitalei argentiniene.

În concluziile prezentate de el, Poper afirmă:

„Ţinând cont de caracterul general al ţării [se referea la Ţara de Foc, n.n.], înclin să cred că viitorul său este reprezentat de două industrii importante. Prima dintre ele, cea mai productivă, constă în exploatarea zăcămintelor aurifere şi va servi pentru introducerea celei de-a doua, mai pozitivă şi fecundă, care este creşterea ovinelor”.^[1]

În acel timp, guvernul argentinian era interesat să populeze zonele îndepărtate ale ţării. Înarmat cu actele de concesionare a terenurilor aurifere descoperite, românul debarcă, la sfârşitul anului 1887, în golful San Sebastian. În această regiune foarte neprietenoasă, bătută de vânturi din toate direcţiile, construieşte instalaţii de spălare a aurului şi locuinţe pentru o comunitate numeroasă în punctul aflat la 53° 1´20´´ sud şi 68° 15´ vest. El întemeiază astfel o colonie căreia îi dă un nume semnificativ: El Páramo (Pustiul) - astăzi Río Grande - cea mai importantă dintre aşezările miniere pe care le-a avut Popper în Ţara de Foc. Până în anul 1891 au fost angajate la El Páramo 540 persoane, iar după moartea sa încă vreo 750, unii dintre mineri stabilindu-se definitiv în acea regiune.

În jurul instalaţiei de separare a aurului construieşte o clădire administrativă, o baracă cu 80 de paturi pentru lucrători, depozite, o bucătărie. Instalaţia de separare a aurului include: staţia de pompare a apei marine, acţionată de doua motoare cu aburi, sistemul de jgheaburi şi site, forja şi o linie de decovil pentru transportul vagoneţilor cu nisip. Pentru a economisi forţă de muncă inventează o instalaţie care valorifică forţa uriaşă a valurilor. În câteva săptămâni, reuşeşte să producă aproape un kilogram de aur pe zi.

Ştirea se răspândeşte cu repeziciune şi încep să sosească şi alţi căutători de aur din sudul Patagoniei, ceea ce nu-i place deloc lui Popper. Spre El Páramo se îndreaptă o mulţime de aventurieri şi oameni de joasă speţă - marinari dezertori, puşcăriaşi evadaţi - nu întotdeauna cu intenţii bune. Cei mai mulţi vin din Punta Arenas, unde se ocupau cu creşterea vitelor sau căutau aur în nisipurile râurilor din apropiere. Pentru a-şi proteja exploatările de asaltul acestor certaţi cu legea, Popper organizează, în anul 1888, o armată ale cărei uniforme sunt copiate după cele prusace.

Partea argentiniană a Ţării de Foc.

Călătoreşte la Buenos Aires pentru a obţine garanţii, obţinând aprobarea de a înfiinţa primul comisariat de poliţie la San Sebastián, şi desemnarea fratelui său Maxim Popper drept comisar de poliţie, cu 12 jandarmi aflaţi la ordinele sale. Dar când revine, Popper găseşte aşezarea El Páramo cu totul abandonată. Toţi oamenii săi plecaseră luând cu ei 24 kilograme de aur! Popper recuperează aurul şi îi urmăreşte pe fugari.

Reîncepe lucrările, extinzându-şi activitatea şi la alte colonii din Ţara de Foc, cum ar fi Beta, Cullen şi Carmen Sylva, unde înfiinţează noi exploatări. Cum totul era sub controlul său, Popper achiziţionează o ambarcaţiune, "María López", şi o dedică pasiunii sale: explorarea ţinuturilor necunoscute. Navighează prin canalele din sudul insulei. Reîntors la El Páramo, au loc o serie de înfruntări cu un grup de căutători de aur, răufăcători veniţi din zona chiliană a Ţării de Foc. Aceştia se instalaseră în apropierea coloniei Beta. Românul, împreună cu doi camarazi, îi atacă din flanc, punându-i pe fugă cu focuri de armă.

Cei care reuşesc să scape răspândesc în Punta Arenas zvonul că Popper ar fi un despot crud. Pe 9 august 1888 are loc o manifestaţie publică în piaţa oraşului Punta Arenas, unde populaţia cere „capul” lui Popper. La toate acestea, se adaugă şi acordul argentiniano-chilian din anul 1881 când s-a stabilit cu claritate limitele teritoriale ale insulei, iar coloniile lui Popper se aflau fără îndoială pe teritoriul argentinian. Căutătorii de aur din zona chiliană nu erau însă singurii duşmani ai lui Popper: autorităţile argentiniene îşi simţeau subminată autoritatea (Popper emiţând propriile monde şi timbre poştale), iar cele din Punta Arenas (aflat în zona chiliană) se temeau că el şi-ar putea extinde controlul asupra întregii insule.

Minerii, simţindu-se sprijiniţi de opinia publică, atacă colonia Carmen Sylva, distrugându-i instalaţiile şi dându-i foc. În ianuarie 1889, Popper atacă încă o dată în conflictul care este cunoscut astăzi drept „lupta din colonia Beta”. Triumful lui Popper s-a datorat mai mult ingeniozităţii sale decât puterii militare: trimite în primul flanc cai pe care se aflau câteva manechine deghizate în soldaţi, procedând la fel ca regele dac Decebal în timpul războaielor cu romanii, în timp ce căutătorii de aur îşi irosesc muniţia contra acestor manechine. Popper îi atacă apoi, după ce aceştia îşi terminaseră muniţia şi obţine o mare victorie. Aceste succese militare îi conferă lui Popper un prestigiu ireal. Începând cu bătălia de la colonia Beta, nu a mai fost nimeni care să încerce să-i atace teritoriile.

I se acordă unele privilegii: nu doar dreptul de a dispune de o armată proprie, cu uniforme şi armament, are monede proprii din aur de 1 şi 5 grame şi, în anul 1891, îşi imprimă propriile timbre poştale de 10 centavos care purtând iniţiala numelui său îi crează evident probleme cu autorităţile locale.

În anul 1891 Popper îşi brevetează cu nr. 830 celebra sa „maşină de separare a aurului” („Cosechadora de Oro”) care, după el, este capabilă să spele 75 de tone de nisip pe zi extrăgând 99,6% din aurul pe care-l conţine nisipul extras. O instalaţie de acest tip poate fi văzută şi astăzi în „Muzeul Capătului Lumii” din Ushuaia, alături de alte obiecte legate de viaţa şi activitatea lui Popper.

[modifică] Monede emise

Moneda de 1 gram Popper.

În timpul şederii sale în Ţara de Foc, Julius Popper a bătut propria sa monedă de aur, care a purtat denumirea de Popper. Studenţii şi numismaţii care au cercetat această emisiune monetară neobişnuită şi foarte rară astăzi n-au reuşit să stabilească precis cantitatea de aur transformat în monede la exploatarea El Páramo dar pe care o consideră semnificativă pentru monedele de 1 gram şi mult mai mică pentru cele de 5 grame.

În anul 1889 a emis două tipuri de monede din aur, cu greutatea de 1 gram şi de 5 grame. Nu se ştie exact cât aur a fost transformat în monede. Unele surse susţin că s-au emis 1.000 bucăţi din piesa de 5 grame şi circa 5.000 bucăţi din piesa de 1 gram la monetăria din El Páramo (piese mai grosolan realizate). Alte surse susţin că s-au mai emis şi la monetăria din Buenos Aires monede din circa 175 kg aur.

În Casa de la Moneda s-au bătut două serii din monedele lui Popper. În cartea sa, Cine a fost cuceritorul patagonez Julius Popper apărută la Editorial Plus Ultra, 1974, Buenos Aires, pag. 121-122, Boleslao Lewin descrie tipurile de monede sau medalii:

„Juan Angel Farini afirmă că în una din casele din El Páramo, Popper «a improvizat şi a adaptat maşinării, a confecţionat prese de batere şi prin intermediul acestor mecanisme atât de primitive, urmându-şi voinţa sa de neînvins şi temperamentul său impulsiv, s-au bătut, la adăpostul legii, primele monede de cinci şi de un gram din aur pur obţinut în Teritoriul Argentinian»^[2]. Această primă batere de monede este caracterizată prin literele A şi B. Cele care poartă literele C, D şi E au fost bătute în Casa de la Moneda.”

„Pe monedele lui Julius Popper figurează greutatea lor şi nu valoarea lor, ceea ce ne duce la concluzia că aceste monede pot fi considerate ca medalii. Acest lucru i-a servit de asemenea pentru ca faptele sale să nu fie considerate un delict, deoarece valoarea monedelor se reducea la greutatea lor şi la preţul metalului pe care îl reprezenta, prin aceasta extinzându-şi aria de circulaţie nu numai în Ţara de Foc.”^[3]

Prima monedă de un gram (12,5 - 13 mm) avea inscripţionat pe avers circular: „Tierra del Fuego - 1889” şi în mijloc, peste un cerc simbolizând o grămada granule de aur, „POPPER”; pe revers: „El Paramo - Un gramo”, iar într-un cerc interior care imită granulele de nisip aurifer sunt reprezentate încrucişat un ciocan şi un târnăcop. Sub acestea sunt trecute cu litere mici : „AU.864-AG 132” reprezentând titlul aurului (864 părţi aur şi 132 argint).

Moneda de 5 grame (17,5-18 mm) are pe avers o inscripţie circulară „Tierra del Fuego - 1889” şi în mijloc, peste ciocanul încrucişat cu târnăcopul, situate într-un cerc interior, este scris „Popper”. Pe revers scrie circular „Lavaderos de oro-Del sud” („Compania pentru spălarea aurului din sud”, denumirea unei societăţi destinate strângerii fondurilor necesare exploatării aurului din sud şi care reunea personalităţile capitalei Argentinei). În centrul monedei, într-un cerc cu aceeaşi simbolistică, este cifra 5, iar peste acesta este inscripţionat „Gramos”. În partea de jos a cercului este trecut titlul „AU.864-AG 132”.

„Asociacion HANIS” („Asociaţia pentru Istoria, Antropologia şi Mediul Natural din Insulele de Sud şi Antarctica”) în calitate de consilier şi în cooperare cu Museo Fin del Mundo din Ushuaia, Argentina (Decretul Teritorial Nr. 621/79) a reuşit în anul 1994 să construiască o matriţă care să permită o emisiune limitată, simbolică, a unei replici a monedei de 1 gram bătută de Popper, încredinţând realizarea ei companiei Auro Sur. Aceasta interesantă replică a monedei emise de Popper se vinde în mod curent în muzeu, înseriată şi certificată pentru autenticitate.

În catalogul Krause („Standard catalog of world coins 1801-1900”, ediţia a III-a) aceste monede sunt evaluate pentru starea VF la 650 dolari piesa de 1 gram, şi 3.000 dolari piesa de 5 grame.

Moneda de 5 grame Popper.

Dar pentru a înţelege importanţa reală a baterii de monedă de către Popper, este necesar să ştim care a fost numărul de monede (sau medalii) care au fost lansate pe piaţă. Conform unul calcul efectuat de către Juan A. Farini, în El Páramo s-au bătut 1.000 monede de 5 grame şi 5.000 monede de 1 gram. Ţinând cont de faptul că aceasta a însumat 10.000 grame de aur nu este dificil de imaginat cam care ar fi cantitatea de aur extrasă de Popper din Ţara de Foc.

Se poate admite ceea ce afirma Popper într-o scrisoare din iulie 1892 trimisă lui Don Bartolome Mitre y Vedia, fiul generalului Mitre:

„[...] Lipsa de comunicaţii regulate între Ţara de Foc şi capitala Republicii, precum şi constantele fluctuaţii ale cursului hârtiei monedă [...] şi necesitatea de evita inconvenientele care provin din manevrarea prafului şi pepitelor din acest metal, a dat naştere la aceste bateri de monedă”.

Dintr-un articol de presă reiese că aceste medalii aveau putere circulatorie în Ţara de Foc, beneficiind chiar de o primă faţă de valoarea sa intrinsecă în oraşul Punta Arenas. Astfel, prin intermediul articolelor unui organ de presă care nu îi era ostil, reiese că medaliile sale îndeplineau un rol important în circulaţia monetară.

S-au păstrat de asemenea câteva matriţe ale monedelor fabricate fie în exploatarea minieră din Ţara de Foc, fie la monetăria din Buenos Aires. Acestea sunt păstrate la Museo del Fin del Mundo şi la Museo Numismatico del Banco de la Nacion din Buenos Aires.

[modifică] Timbre poştale

Timbru poştal emis de Julius Popper.

„Marca poştală”, „ştampila” sau „timbrul local”, emis de către Julius Popper a fost desenat de către Rodolfo Soukup (litograf argentinian) şi imprimat de către J. H. Kidd y Cía. de Buenos Aires, care erau cei care imprimau timbrele poştale argentiniene din acea epocă.

„Timbrul” reprezenta simbolul activităţii de minerit, ciocanul şi târnăcopul, peste care este desenat un soare care are în centru litera „P” (Popper); acest ansamblu de imagini este înconjurat de o bandă cu titlul „TIERRA DEL FUEGO”. Ca supliment, în partea de stânga sus se află o stea cu cinci colţuri şi în partea din dreapta jos o scrisoare. Timbrul poartă înscris pe el „DIEZ CENTAVOS ORO LOCAL” şi cifra „10” în fiecare din cele patru colţuri.

Culoarea timbrului este roşu carmin.

Emisiunea primului timbru de 10 centavos echivalent cu 10 centigrame de aur pur, s-a realizat în anul 1891. Aceasta a reprezentat un impuls pentru mesagerii care transportau scrisori între diferitele aşezări ale Companiei (El Páramo en San Sebastián, Carmen Sylva, mai la sud şi Río Grande -Colonia Popper-) şi un Centru Poştal care funcţiona la San Sebastián.

Scrisorile care circulau între diferitele aşezări ale companiei erau francate numai cu timbre Popper. Acest timbru local sau „marcă de control” al mijlocului de transport local, a circulat de la începutul anului 1891 până în luna august a aceluiaşi an.

În localitatea Bahía de San Sebastián funcţiona un oficiu poştal, cu un administrator sau şef. Era vorba de Ramón L. Cortés, Comisar al Poliţiei din San Sebastián, care îndeplinea această funcţie ad-honorem. Într-o scrisoare adresată Directorului General al Poştei şi Telegrafului, acesta l-a denunţat în iulie 1891 pe Julius Popper că utiliza o emisiune de timbre de o legalitate îndoielnică.

Directorul General al Poştei şi Telegrafului a înaintat mai departe denunţul către Ministerul de Interne al Argentinei, care la rândul său a solicitat opinia Procuratorului General al Republicii cu privire la procedurile legale ce ar urma să fie adoptate în această circumstanţă. În cele din urmă cauza a fost trimisă către Judecătoria Teritoriului Ţara de Foc, în conformitate cu legea nr. 1532 din 18 octombrie 1884 de înfiinţare a Teritoriilor Naţionale.

Timbre poştale emise de Julius Popper ştampilate în diferite colonii ale Ţării de Foc.

Julius Popper, într-o scrisoare adresată Ministerului de Interne preciza motivul emiterii acestor timbre poştale:

„Aşezările mele din Ţara de Foc se află deseori fără nici o legătură de comunicare cu restul continentului pentru perioade mai mari de şase luni. Acolo muncitorii nu lucrează ca salariaţi, ci primesc o casă, unelte şi maşini de lucru gratis, precum şi o parte din aurul pe care îl extrag din sol, praf de aur, care în timpul intemperiilor, în câmp deschis, este imposibil de manipulat sau fracţionat, fără pierderi considerabile.

Pentru a evita aceste inconveniente, am început să batem aurul în Casa de la Moneda din Buenos Aires, sub formă de medalii, indicând greutatea lor şi titlul pe care îl reprezintă, şi nu reprezintă valoare monetară. Dar este dificil de a bate medalii pentru fracţiuni inferioare de 1 gram şi ţinând cont de faptul că de multe ori există diferenţe de centigrame de aur, a trebuit să emitem valori sub formă de timbre, care reprezintă conform inscripţiei 10 centavos sau centigrame de aur local din Ţara de Foc, adică a zecea parte dintr-o medalie”

În aceeaşi scrisoare, s-au făcut referiri la deficienţele administrative existente în acele timpuri în Ţara de Foc:

„[...] şi când acum patru luni a existat un oficiu poştal la San Sebastián, a fost prima şi ultima dată într-o perioadă de şase ani, domnule Ministru, când corespondenţa a fost francată de către această poştă solitară, care mi-a adus un prejudiciu de câteva mii de pesos, datorate gravelor neglijenţe în birourile sale...

Mesagerii mei merg pe cale terestră, traversând deşertul călare între localităţi lipsite de vreun mijloc de comunicaţie. Aceşti mesageri, pe lângă salariul pe care îl plătesc, primesc ca stimulent pentru a evita pierderea corespondenţei, pentru fiecare scrisoare pe care o aduc la destinaţie, un timbru de 10 centavos, pe care îl utilizează sau îl schimbă primind în locul lui aur efectiv.” ^[4]

[modifică] Sfârşitul expediţiei

Julius Popper, alături de alţi membri ai echipei sale, cu arma în mână, în prim-plan aflându-se trupul unui indian onas mort.

În urma repetatelor lovituri, la sfârşitul anului 1889 Compania Anonimă „Lavaderos de Oro del Sur” dă faliment şi îşi încetează existenţa. „Descoperirea zăcămintelor de aur se află la originea creării unor întreprinderi pentru exploatarea lor, cea mai importantă fiind condusă de inginerul Julius Popper. Dar lucrările lui Popper au trebuit să fie întrerupte din cauza incursiunilor bandelor de aventurieri venite din Punta Arenas să distrugă locurile de exploatare” - scria, pe 13 decembrie 1889, publicaţia argentiniană La Prensa.

Se înfruntă cu guvernatorul Félix Paz din momentul în care acesta preia administrarea teritoriului, care-şi avea reşedinţa la Ushuaia. Paz acordă permise de exploatare a aurului şi căutătorilor de aur chilieni, ceea ce atrage imediat ură din partea lui Popper. Românul se instalează în golful Slogget sub adăpostul autorizaţiei care îi era acordată de către guvernul argentinian, dar guvernul teritoriului Ţării de Foc îl consideră intrus şi dispune arestări.

La Buenos Aires, Popper se disculpă publicând multe denunţuri ale abuzului guvernatorului Paz în ziarele din capitală, la începutul anului 1890. Paz se simte ameninţat şi îl dă în judecată pe Popper pentru calomnii şi injurii la adresa sa. Dar Popper se bucură de un mare prestigiu social şi renume. Publică nu mai puţin de 20 scrisori în ziarul La Prensa, scrise cu un spirit caustic. Îşi anunţă intenţiile de a căuta zăcămintele de aur ale incaşilor. În El Diario publică şase articole despre călătoria sa la Humahuaca, despre indieni şi auurul de la Puna.

Este invitat expres să conferenţieze în cadrul Institutului Geografic Argentinian. Într-o a doua conferinţă, prezintă harta limitelor internaţionale ale Ţării de Foc. Cu această ocazie, îi prezintă pe băştinaşi nu ca pe o rasă inferioară, contrazicând imaginea băştinaşilor războinici care era prezentată în presă. Acceptă ideea că creşterea oilor ar fi în viitor o afacere mai profitabilă decât exploatarea aurului. Pentru a reveni în Ţara de Foc, i se oferă lui Popper goeletele Julieta sau Toro de către guvernatorul Strâmtorii Magellan, ambele fiind nave aflate sub drapel chilian. Harta limitrofă a teritoriului este considerată a fi unul dintre cele mai valoroase pentru stăpânirea argentiniană asupra Canalului Beagle.

În cele din urmă, guvernatorul Paz este destituit. Îl înlocuieşte ca guvernator doctorul Mario Cornero, care nu are o soartă mai bună decât predecesorul său: Popper obţine revocarea sa din funcţie.

Popper prezintă Congresului un proiect de colonizare pentru indigeni. Guvernul argentinian îi acordă românului 80.000 hectare în Ţara de Foc pentru a-şi realiza proiectul. Popper repartizează loturi de 100 hectare la 250 familii de băştinaşi, adică 55.000 hectare îi rămân lui Popper. Acesta începe să construiască locuinţe, biserici, să aducă alimente pe care le vinde locuitorilor, aflaţi în număr de vreo 2.000.

Dar Popper nu se opreşte aici. Cere să i se acorde în concesiune 375.000 hectare în Ţara de Foc pentru a aduce 100 familii din Europa şi 40.000 de oi, oferindu-se să execute diferite lucrări, cum ar fi canalizarea Râului Grande, un chei la San Sebastián, un far, 100 km de şosele, locuinţe pentru cele 100 familii. Realizează un proiect pentru facilitarea navigaţiei prin Strâmtoarea Magellan prin intermediul remorcherelor; un alt proiect pentru a a extinde linia de telegraf de la Viedma până la Cabo Vírgenes şi de la Capul Espíritu Santo la Strâmtoarea Le Maire.

După afirmaţiile sale consemnate în registrele oficiale din Buenos Aires şi Punta Arenas, Popper ar fi extras din Ţara de Foc 600 kilograme de aur.

Alcătuieşte noi denunţuri la adresa guvernatorului Cornero, pe care îl acuză că minte în rapoartele sale şi că are interese în limitarea afacerilor lui Popper. Cornero îşi exprimase opoziţia faţă de concesionarea celor 357.000 hectare în favoarea lui Popper, afirmând că nu ar fi de dorit concesionarea întregului teritoriu populabil către o singura persoană. Cornero îl acuză pe Popper de fraudă şi de evaziune fiscală prin intermediul propriei emisiuni de timbre poştale. La rândul său, Popper îl critică pe guvernator în cele mai înalte sfere politice, unde are relaţii importante. El propune uniunea instituţională a teritoriilor Santa Cruz şi Tierra del Fuego sub o guvernare unică. În cele din urmă, Mario Cornero, este revocat din funcţie în anul 1893.

Un alt proiect de-al lui Popper viza înfiinţarea unui oraş maritim şi pescăresc în Ţara de Foc care să se numească Atlanta, în opoziţie cu puterea comercială a oraşului Punta Arenas.

Spirit vizionar, a dotat Ţara de Foc cu instrumentele esenţiale funcţionării unei societăţi: a elaborat legi şi regulamente, i-a pedepsit pe cei care le încălcau, a înfiinţat o poliţie locală, a organizat un serviciu poştal pentru care a tipărit timbre cu iniţiala numelui său, a emis bani. De asemenea, a creat o flotă care făcea curse periodice între El Páramo şi Punta Arenas. Se poate spune chiar mai mult: a revoluţionat întreaga societate argentiniană, creând germenii capitalismului într-o lume de agricultori şi crescători de vite.

În campania de denigrare la care a fost supus, i s-a construit imaginea falsă de „ucigaş de indieni”, care este păstrată şi astăzi în unele lucrări, din ignoranţă sau rea-credinţă. Originea acestui neadevăr se află într-o fotografie trucată, făcută pentru a ilustra dificultăţile primei expediţii în Ţara de Foc, care îl înfăţişează pe Popper, alături de alţi membri ai echipei, cu arma în mână, în prim-plan aflându-se trupul unui indian onas mort. În realitate, românul a făcut demersuri repetate pe lângă autorităţile argentiniene pentru a i se încredinţa protecţia băştinaşilor din Ţara de Foc.

[modifică] Urme româneşti în Ţara de Foc

Popper efectuând măsurători cu teodolitul în Ţara de Foc în anul 1888.

Pentru turistul care merge în Ţara de Foc, denumirile sunt ciudate. Majoritatea denumirilor sunt atribuite indienilor, dar, de fapt, multe din denumirile geografice din Ţara de Foc sunt româneşti.

Aceasta se datorează faptului că, precum Hernan Cortes sau Francisco Pizzaro, în Ţara de Foc, inginerul român Julius Popper şi-a testat, la sfârşitul secolului trecut, calităţile de conchistador. El a dat reliefului sud-american numele pe care le respecta mai mult, nume din ţara sa de origine. Şi astăzi, Popper este considerat de argentinieni ca fiind de origine română, foarte rar pomenindu-se de faptul că familia sa era de religie mozaică.

După ce călătoreşte prin Asia şi străbate Americile din Alaska până în Patagonia, se apucă de prospectare şi de explorări geografice, chiar sub egida guvernului argentinian. Împreună cu alţi pasionaţi de geografie lasă adesea exploatarea de aur în grija fratelui său, Maxim Popper, şi pleacă să descopere locuri noi pe insulă, alcătuind o hartă detaliată a acesteia.

Navigând cu goeleta Maria Lopez, a plecat de pe insula mare şi a descoperit stânca Le Maire, vizitând insulele Picton şi Nueva. În anul 1891 a întocmit harta zonei sudice a Ţării de Foc, destinată alcătuirii unui atlas, în care pentru, prima dată, apele care scaldă acest ţărm au primit numele sub care sunt cunoscute şi astăzi: Marea Argentinei.

Tot astfel au primit denumiri româneşti unele elemente ale reliefului din Ţara de Foc cum ar fi: râul Ureche, munţii Lahovary, Manu şi Rosetti, scriitorul paşoptist fiind imortalizat în plus şi printr-un Rio Rosetti. Regina în numele căreia a declarat că a „cucerit” Ţara de Foc a fost şi ea imortalizată pe insulă prin Munţii Carmen Sylva (numele de scriitoare al Reginei Elisabeta I a României), munţi aflaţi la vest de golful San Sebastian; tot în aceşti munţi unul din vârfuri se numeşte Punta Sinaia, după oraşul omonim din România. De asemenea, oraşul românesc Calafat a dat numele unui oraş din sudul Patagoniei: El Calafat.

[modifică] Decesul

Şase ani de la începuturile expediţiei în Ţara de Foc, în anul 1893, Julius Popper plănuia să efectueze o călătorie la Polul Sud. Acest aventurier genial, întemeietor de ţări noi şi promotor al marilor proiecte cum ar fi telegraful din Patagonia, moare inexplicabil la 6 iunie 1893 în casa sa din Buenos Aires, la vârsta de 36 ani. Deşi medicul care a făcut autopsia a stabilit drept cauză a decesului o criză de inimă, dispariţia lui prematură a stârnit comentarii: s-a vorbit de sinucidere şi de asasinat comandat de mafia aurului sau de puterea politică deranjată de proiectele lui.

Corpul său este înmormântat în mausoleul familiei Ayerza; ulterior fiind mutat într-un alt loc din cimitirul La Recoleta. Există zvonuri că sarcofagul său ar fi dispărut. Institutul Argentinian de Geografie emite o rezoluţie autorizând transportarea corpului neînsufleţit al lui Popper în Ţara de Foc, dar niciodată nu s-a concretizat. În Bucureşti, în cursul anului 1947, o soră de a lui Julius Popper este asasinată. Ucigaşii ei credeau că păstra nişte pepite de aur.

[modifică] Note

↑ European Adventurer in Tierra del Fuego: Julio Popper, Bernard D. Ansel, Hispanic American Historical Review, Vol. 50, No. 1 (Feb., 1970), pp. 89-110
↑ Juan A. Farini, „La Moneda de Tierra del Fuego” în Revista del Museo Mitre Nr. 6, Buenos Aires, 1957, pag. 57
↑ Revista de Correos y Telégrafos Nr. 55, Buenos Aires, 15 martie 1942, pag. 1156
↑ Revista Raices, La estampilla de Popper