Filozofie chineză
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În filozofia chineză ţinem seamă de trei mari curente filosofice: taoismul, confucionalismul şi buddhismul.
[modifică] Taoism
Cartea clasică a taoismului Tao Te King (În.e. V.-III.), a fost scris de către Lao-ce. Despre Lao-ce nu se ştie sigur dacă a trăit cu adevărat sau este dar un personaj imaginar, deoarece cuvăntul Lao-ce în chineză înseamnă maestru bătrăn.
Cea mai importantă învăţătură a cărţi, este drumul cunoaşteri: tao. Cartea nu conţine învăţătură religioasă, ci vorbeşte despre lucrurile care înconjuară omul. În interiorul omului numai atunci ajunge la putere tao-ul, dacă omul se supune legilor naturii.
„Drumul corect” este cunoaştera, descoperirea legilor naturi. Tao nu are nume, pentru că nu este un lucru care există concret în lume. Tao este drumul individual al omului, al naturi.
[modifică] Confucianism
Învăţătura conucianistă se bazează pe învăţăturile lui Confucius (551-479 î.Hr.). Confucius, spun istoricii moderni, nu a lăsat nimic scris, vorbele sale fiind imortalizate mai târziu de către discipoli săi, în formă de dialog după moartea maestrului. Cel mai cunoscut dialog este Lun yu, care conţine disputele dinter dişcipoli, în 20 de capitole. Filosofia lui Confuţius este etic, nu vorbeşte niciodată despre probleme metafizice. Găndurile sale sunt despre viaţă şi despre oameni. Principiul ţel este alcătuirea unui stat perfect.
Confucionalismul are ca ţel alcătuirea omului ideal (junzi). Numai "omul ideal" poate să conducă statul, numai el este capabil.
Comfucionalismul ţine seamă de 13 cărţi sfinte , din care 9 cărţi sunt obligatorii pentru oameni care ştiau să citescă: Wu jing şi cele patru cărţi (Si shu).care sunt: Lun yu (discuţii şi proverbe), Mengzi, Da xue (Marea învăţătură) şi Zhong yong.
[modifică] Buddhism
Buddhismul s-a înfinţat în India, de către Gautama Siddhartha.
În China buddhismul a părut pe la 50 e.n. În următoarele sută de ani mulţi călugări din India şi Asia-centrală s-au atabilit în China. În această perioadă Dinastia Han , în China economia şi nivelul de viaţă a oamenilor era în drum spre prăbuşire, aşa că o religie noă a adus oamenilor o speranţă noă. Datorită acestor cauze buddhizmul s-a răspăndit repede în China.
