Everest

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8850 m deasupra nivelului mării. Se află în Munţii Himalaya, la coordonatele 27°59'20.62" N şi 86°55'28.27" E (coordonatele verificate pe Google Earth 26/11/06), pe graniţa dintre Nepal şi China (Tibet). În nepaleză numele muntelui este Sagarmatha (zeiţa cerului), iar în Tibet este cunoscut sub numele de Chomolungma (mama universului). Numele din limba engleză, Everest, a fost dat în onoarea topografului britanic Sir George Everest.

Everest

[modifică] Scurtă istorie

Masivul Everest s-a format acum 60 de milioane de ani, odată cu înălţarea munţilor Himalaya. Primul care a facut măsurători exacte şi a întocmit primele hărţi ale Everestului a fost un general britanic din India, Sir George Everest, cel care - în 1865 - l-a numit Vârful 15.

Primele încercări de cucerire a Everestului au fost făcute încă din 1921, când membri ai Clubului Alpin şi ai Societăţii Regale de Geografie (din Marea Britanie) au reuşit primele ascensiuni pe partea nordică a muntelui. Scopul expediţiei nu a fost de a ajunge pe vârf, ci de a găsi trasee accesibile prin nord-est sau prin nord-vest. Printre primii care au reuşit să treacă de bariera celor 8000 de metri a fost George Mallory, un mare alpinist britanic despre care nu se va şti niciodată dacă a ajuns sau nu în vârf. Pioletul său (un fel de mic târnăcop folosit de alpinişti pentru a se căţăra pe gheaţă) a fost descoperit la 8500 de metri - de un alt grup de alpinişti - nouă ani mai târziu.

Toate aceste tentative nu au făcut decât să deschidă drumul pentru expediţia care avea să reuşească - pe 29 mai 1953 - atingerea celui mai înalt vârf din lume. După cel de-Al Doilea Război Mondial (în 1950), China atacă Tibetul, ocupându-l şi transformându-l în provincie. Astfel, timp de 15 ani, graniţele acestui mic stat au fost închise pentru străini. De aceea, exploratorii au început să caute noi drumuri către Everest, plecând din sud, din Nepal. Tehnologia a avansat, ceea ce a dus la apariţia tuburilor de oxigen - absolut necesare pentru clima polară şi aerul greu respirabil de pe Everest: la peste 8000 de metri, oxigenul din aer este de trei ori mai puţin decât la altitudinea 0 (adică la nivelul mării).

[modifică] Cucerirea Everestului

Everest - Vedere din spaţiu

La începutul anului 1953, colonelul britanic John Hunt pregătea o nouă expediţie. Din grupul de 11 alpinişti - care au plecat în martie din Nepal - făceau parte opt englezi, doi neozeelandezi şi un şerpaş, Tenzing Norgay. Prima tabară de corturi (numită "tabara de bază") a fost stabilită la 5800 de metri, de aici urmând să plece mai departe doar membrii expediţiei şi 34 dintre cei peste 300 de şerpaşi veniţi din Nepal. Acestora le revenea sarcina grea de a urca următoarele zile - pe gheaţă şi zăpadă - cu zeci de kilograme de provizii şi echipament în spate. La sfârşitul lunii aprilie, grupul ajunsese în Valea Mare, unde s-au stabilit taberele 2 şi 3.

Urmatoarele cinci locaţii pentru corturi au fost alese la distanţe apropiate, ultima - cea de-a opta - fiind stabilită lângă Trecatoarea Sudică. De aici începea urcuşul cel greu - atacul final spre Vârful Nordic, cel mai înalt. Din tabăra 8 a plecat, apoi, un grup care a "tăiat" un drum prin gheaţă şi a dus ultimele provizii: sacii de dormit, radio-emiţătoare şi corturi, cât mai sus, spre vârf. Acestea au fost puse la adăpost, aproape de locul unde ultimii doi căţărători urmau să stabilească tabara 9, două zile mai tarziu. Grupul a coborât apoi înapoi la tabăra 8, unde se făceau ultimele pregătiri.

Până la sfârşitul anului 2001, 1491 alpinişti urcaseră pe Everest (560 dintre aceştia între 1998 şi 2001). De-a lungul timpului 175 de oameni au murit pe Everest.

[modifică] Români pe Everest

Ziua de 27 martie 2003 a însemnat data plecării primei expediţii româneşti cu destinaţia Vârful Everest. Grupul a fost format din zece membri (condus de experimentatul alpinist David Neacşu) plus doi cameramani - şi ei alpinişti cu vechime. Printre cei zece se afla şi George Dijmărescu - care a ajuns pe Everest acum patru ani - iar din Nepal li s-a alăturat prima femeie-şerpaş, Lakpa, care a urcat pe Everest de două ori - atât pe partea sudică, cât şi pe cea nordică.

Expediţia a plecat din Kathmandu, prin Tibet, spre versantul vestic al vârfului. Au ajuns în tabăra de bază, de la 5.200 m, cu jeep-urile. Tabăra de bază avansată, de la 6.400 metri, a însemnat şi începutul perioadei de aclimatizare. Timp de două săptămâni, echipa urca şi cobora între 5.200 şi 6.400 m. Au urmat taberele de la 7.800 şi 8.300 m. Pe 21 mai, cinci oameni din echipă şi şerpaşii au plecat spre tabăra 3, de la 8.300 de metri. Primul care a atins vârful, pe 22 mai, la 8:10 ora locală, a fost Teodor Tulpan. Au urmat Marius Gane şi Lucian Bogdan. Al patrulea român din expediţie care a atins vârful a fost Gheorghe Dijmărescu. Teodor Tulpan a continuat ascensiunea cu toate că tubul de oxigen i se terminase. Norocul l-a ajutat să găsească, aproape de vârf, un tub pe jumatate plin, care i-a salvat viaţa. Cam o jumătate de oră au stat pe vârf, la altitudinea de 8850 de metri, la temperatura de minus 40 de grade, în condiţiile unui vânt de circa 100 de kilometri pe oră. La întoarcere, Teodor Tulpan a zburat cu parapanta, stabilind un record: cel mai lung zbor, de 30 de minute.

Întoarcerea în ţară s-a făcut pe 3 iunie.