Dimitrie Anghel
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Medievală |
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română |
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Toate articolele din serie | ||
| editează | ||
Dimitrie Anghel (n 16 iulie 1872 la Corneşti, Iaşi - d.13 noiembrie 1914, Iaşi) a fost un poet, prozator, reprezentant al simbolismului român. A urmat şcoala primară şi liceul la Iaşi, între 1879 şi 1890, când a părăsit studiile pentru a se dedica scrisului. A călătorit în Italia, Franţa, Elveţia şi Spania, revenind în ţară în 1902. A fost funcţionar în Dobrogea (1906 - 1907), referent la Casa Şcoalelor şi inspector al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice (din 1911).
Cuprins |
[modifică] Bibliografie
D. Anghel a debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie şi publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar şi artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură şi artă română”, „Pagini literare”, „Viaţa românească” etc. A făcut parte din redacţia şi din comitetul de direcţie al revistei Sămănătorul (1906 - 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu M. Sadoveanu, Ştefan O. Iosif şi Ilarie Chendi (1909 - 1910).
A debudat editorial cu Traduceri din Paul Verlaine în 1903. În 1905 a publicat volumul de versuri În grădină, urmat, în 1909, de Fantazii. Între timp au apărut operele scrise de D. Anghel în colaborare cu Ştefan O. Iosif: Legenda funigeilor (poem dramatic, 1907), Cometa (comedie, 1908), Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), Carmen saeculare (poem istoric, 1909), iar în 1910, Cireşul lui Lucullus (proză). A mai scris şi alte volume de proză, între care amintim dora câteva: Povestea celor necăjiţi(1911), Fantome( 1911), Oglinda fermecată( 1912), Triumful vieţii( 1912), Steluţa, (1913).
[modifică] Opera literară
Dimitrie Anghel este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului în literatura română. El cultivă mediul naturii artificiale, umanizate, al grădinilor şi procedeul sinsteziilor. Este un contemplativ, un visător, care aduce în poezie tema călătoriilor, a evaziunii, motivul boemei şi imagini ale peisajului marin. Simbolismul se îmbină în poezia lui cu notele romantice.
Proza sa vădeşte înzestrare picturală, eleganţă a stilului şi vervă polemică.
[modifică] Aprecieri critice
[modifică] G. Călinescu
„Fantezismul poetului este în bună parte o închinare către feerie, moştenită de la Eminescu, comună epocii şi întărită prin anume urmări ale romantismului şi parnasianismului din Occident. Puţină, impopulară, proza lui D. Anghel este excepţională şi revoluţionară. Fără ea nu s-ar înţelege proza de mai târziu a lui T. Arghezi care perfecţionează şi sistematizează maniera angheliană.“
[modifică] Ş. Cioculescu
„Din înregistrator pasir al unor stări de conştiinţă predominate de afect, se transformă într-un fantezist lucid şi intelectualizat. Dintre toţi memorialiştii noştri, nici unul n-a stăpânit ca Anghel potenţialul emotiv de natură muzicală şi talentul de a comunica emoţia, prin evocarea umbrelor omeneşti şi a alucrurilor care le-au făcut în viaţă ambianţa naturală.“
[modifică] M. Dragomirescu
„Anghel a reuşit să-şi contureze o personalitate artistică proprie, bine diferenţiată, care n-a urmărit şi nici n-a realizat un anumit tipar artistic tributar unui curent sau şcoală literară. Poezia lui a asimilat creator lirismul eminescian, topit într-o formulă proprie în care s-au absorbit, pierzându-şi identitatea, aluviuni romantice, parnasiene şi simboliste. După Eminescu şi Macedonski, înainte de Arghezi şi Blaga, D. Anghel s-a afirmat ca un poet original, dând expresie artistică unei structuri sufleteşti complexe, moderne.
Poet al florilor, al dragostei şi al mării, el se remarcă prin sensibilitate delicată, fantezie sclipitoare, rafinament intelectual şi muzicalitate.“
