Ştefan Luchian
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ştefan Luchian - (n. 1 februarie 1868, Ştefăneşti - d. 28 iunie 1916, Bucureşti), pictor român, denumit poetul plastic al florilor.
Ştefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ştefăneşti, un sat din nordul Moldovei, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian şi al Elenei Chiriacescu. Vocaţia viitorului pictor se declară încă din copilărie, el rezistă cu încăpăţânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la şcoala militară. În 1873 familia se mută la Bucureşti. Ştefan Luchian se înscrie în 1885 la clasa de pictură a Şcolii de Belle Arte, pe care o absolvă în 1889, obţinând medalia de bronz pentru un Cap de expresie şi un Studiu după natură. Maestru nedisputat i-a fost, în această perioadă de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian găsi încurajarea, fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalităţii. În toamna anului 1889 pleacă la München, unde studiază două semestre la Academia de arte frumoase şi execută copii după operele lui Correggio şi Rembrandt, aflate la Muzeul de artă. Revine în ţară în 1890 şi participă la prima expoziţie a societăţii de artă Cercul artistic. Pleacă în anul următor la Paris, unde studiază la Academia Julian şi cunoaşte, în muzee şi expoziţii, viaţa artistică pariziană, aflată în acea perioadă în plină efervescenţă impresionistă. Tabloul Ultima cursă de toamnă arată influenţa evidentă a lui Manet şi Degas, dar şi ecoul unor predilecţii mondene, pe care Luchian va continua să le aibă pentru o vreme şi la Bucureşti.
Revenit la Bucureşti, va fi în 1896 principalul iniţiator al "Expoziţiei artiştilor independenţi", care se va deschide chiar în faţa Salonului Oficial. Se înscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a Şcolii de Belle-Arte din Iaşi, de la care se retrage însă, protestând împotriva maşinaţiunilor de culise. În 1900 participă cu două pasteluri la "Expoziţia Universală" de la Paris. În acelaşi an apar primele manifestări ale unei afecţiuni ale măduvei spinării, maladie cunoscută sub numele de Scleroză Multiplă, care, după ameliorări trecătoare alternând cu noi agravări, îl lasă infirm pentru tot restul vieţii. Soarta îi este potrivnică, boala şi sărăcia materială mergând mână în mână. Continuă totuşi să lucreze cu frenezie şi până în anul 1915 expune neîntrerupt la diverse expoziţii. Prezenţă eminentă în viaţa artistică a timpului, Luchian nu cunoaşte pentru multă vreme succesul. Astfel, la expoziţia sa din 1905, singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Grigorescu. Un grup restrâns de admiratori şi prieteni îl aclamă, condiţia sa materială continuă însă să fie dintre cele mai precare.
Din 1909 până la sfârşitul vieţii va fi ţintuit în fotoliu. Fixase însă în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate şi de fineţe, de sinteză cromatică şi arhitecturală a formelor, de colorit strălucit şi delicat totodată. Tehnicii uleiului Luchian îi alătură, pentru peisaj şi pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicateţea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el îşi concentrează în această direcţie toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viaţă şi pentru frumos. Iată de ce "florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă care fac din multe dintre ele - este de ajuns să menţionăm Anemonele - adevărate capodopere.
Luchian a murit la 28 iunie 1916. Către sfârşitul vieţii nu mai putea ţine penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Astfel sfârşea, în flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viaţa unui pictor.
Cuprins |
[modifică] Opere
[modifică] Peisaje
- Ultima cursă de toamnă, 1892
- Margine de crâng, 1903
- Birt fără muşterii, 1903
- Marea Neagră la Tuzla, 1904
- Sălciile de la Chiajna, 1906
- Fântâna de la Brebu, 1908
- După ploaie, 1909
- Moara de la poduri, 1909
- Pe dealul Hinganilor, 1909
- Vara, 1912
[modifică] Flori
- Dumitriţa, 1904
- Părăluţe, 1907
- Garoafe, 1907
- Flori de tufănică, 1908
- Anemone, 1910
- Trandafiri, 1910
- Maci, 1910
[modifică] Portrete
- Safta florăreasa, 1901;
- Moş Nicolae Cobzarul, 1906
- Un zugrav - Autoportret, 1907
[modifică] Compoziţii
- După muncă, spre casă, 1905;
- La împărţitul porumbului, 1905;
- 1907 - epilogul răscoalei
- Lăutul, 1911 - 1912
[modifică] Galerie de imagini
 Safta florăreasa, 1901 |
 Portret de femie 1901 |
 Fântâna de pe strada Clucerului 1902-1904 |
 Lunca de poduri, 1909, Galeria Naţională, Bucureşti |
 Anemone (1908) - Galeria Naţională, Bucureşti |
 Dumitriţe - Muzeul Zambaccian, Bucureşti |
 Bragagiul |
 Spălătoreasa |
