Édouard Manet

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Édouard Manet (* 23 ianuarie 1832, Paris - † 30 aprilie 1883, Paris) a fost un pictor francez, precursor al impresionismului. Plecând de la izvorul tradiţiilor marilor maeştri, Manet a fost în măsură să lege sugestiile vremurilor vechi cu elementele moderne, fapt pentru care i s-a spus "pictor al zilelor noastre" (Charles Beaudelaire). Creaţiile sale au stârnit scandal şi indignare, cu toate că Manet n-a dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura şi s-o reînoiască. Manet a fost ultimul pictor clasic şi totodată primul pictor modern. Tablourile lui uimesc şi astăzi şi ne trezesc interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii universale.

[modifică] Viaţa şi Opera

Édouard Manet s-a născut la 23 ianuarie 1832 în Paris. Tatăl său, Auguste Manet, fost diplomat, era funcţionar ministerial de rang înalt, iar mama, Eugenie Fournier, provenea, de asemenea, dintr-o familie selectă. Manet îşi începe studiile în 1842 la gimnaziul Rollin. Tatăl său îl consacră carierei juridice, însă unchiul său, Edmond Fournier, îi descoperă talentul artistic şi îl sfătuieşte să urmeze cursuri speciale de desen în cadrul gimnaziului. În 1848 îşi încheie studiile, se gândeşte să se dedice picturii, dar îşi descoperă şi altă vocaţie: vrea să devină marinar. Nu este însă admis în "Şcoala Superioară de Marină", de aceea, în decembrie 1848, se îmbarcă la bordul vasului "Havre et Guadeloupe", pe post de cârmaci.Pe vasul care se îndrepta spre Rio de Janeiro desenează mult, pe membrii echipajului şi peisaje marine.

În iunie 1849, după revenirea la Paris, tatăl său îi recunoaşte talentul şi îl sfătuieşte să se înscrie la "École des Beaux-Arts". Manet însă, în locul metodelor rigide de învăţământ ale Academiei, alege şcoala lui Thomas Couture. În ciuda metodelor liberale de predare ale şcolii, Manet are deja ideile sale despre artă, se împotriveşte tiparelor obişnuite acceptate până la el, solicită modelelor sale să se îmbrace, le aşează în poziţii naturale în locul ţinutei alese şi aranjate. Îşi desăvârşeşte tehnica picturală, copiind lucrările maeştrilor în muzeul Louvre. Un interes deosebit îi trezeşte Tiziano, Rubens, precum şi Velázquez. Din pictura franceză, doi artişti sunt consideraţi înaintaşii direcţi ai picturii sale: Eugène Delacroix şi Gustave Courbet. În 1856, părăseşte şcoala lui Couture. Călătoreşte mult, vizitează de mai multe ori muzeele olandeze, unde admiră în special picturile lui Franz Hals. În Italia, descoperă Veneţia şi Florenţa. Copiază tabloul lui Tiziano "Venus din Urbino". Acum se naşte în el vestita temă a Olympiei, care va fi pictată zece ani mai târziu. Se întoarce în Franţa, trecând prin Germania şi Europa Centrală, vizitând muzeele din Praga, Viena, Dresda şi München.

În 1859, se prezintă pentru prima dată la "Salonul Oficial" - expoziţie organizată anual la Paris, unde tablourile sunt selecţionate de un juriu select - cu tabloul "Băutorul de absint", o lucrare departe de tradiţiile epocii ca temă şi tehnică picturală. Cu excepţia lui Delacroix, care făcea parte din juriu, trezeşte sentimente ostile şi este refuzat. Doi ani mai târziu, în 1861, tabloul său "Cântăreţul spaniol" este selecţionat.

Vestit pentru eleganţa sa, Manet frecventează concerte la modă, cafenele, parcuri. În aceste locuri îşi găseşte inspiraţia pentru tablourile sale înfăţişând viaţa pariziană. Unei astfel de seri i se datorează tabloul pictat în 1862, "Concert în parcul Tuilleries", în care putem recunoaşte prietenii pictorului, printre care şi pe Beaudelaire. Tema aleasă de Manet a fost surprinzătoare pentru acele timpuri, asemenea tablouri plein-air nu erau considerate artă adevărată, erau utilizate pentru ilustrarea revistelor şi reportajelor. Criticii nu-şi ascund dezaprobarea: "Pictura lui Manet supără ochiul, exact în acelaşi mod în care muzica falsă supără urechea", scria unul din aceştia. În 1863, trimite trei tablouri pentru Salon, unul dintre ele fiind "Dejunul pe iarbă", sunt şi acestea respinse. Le expune atunci în "Salonul independenţilor", stârnind indignarea criticilor, care îl acuză de prost gust. Manet a acordat la alcătuirea operei "Dejunul pe iarbă" o mare importanţă principiilor sale estetice. În primul rând, redă lumina de zi naturală. înfăţişează nudul feminin într-o ambianţă obişnuită, în contrast cu obiceiul epocii sale, care admitea reprezentarea nudului numai la evocarea temelor din mitologie. Publicul n-a înţeles esenţa operei, au găsit-o neruşinată şi provocatoare. În 1865, se prezintă din nou la Salon, de data aceasta cu "Olympia". Şi acest tablou primeşte o critică aspră şi produce un scandal enorm, comentariile răutăcioase îl intitulează "femeie de harem cu burta galbenă". În această operă Manet doreşte să-şi arate mai expresiv stilul personal. Pictează o femeie concretă, din care vrea să creeze o Venus modernă, senzuală. Talentul pictorului este provocator, se oferă cu o forţă care impune respect, de aceea nu este surprinzător că a şocat publicul. Totuşi, asupra câtorva pictori tineri tabloul a avut un efect deosebit de mare, Cézanne îşi exprimă fără rezerve încântarea.

De acum încolo, Manet, care a fost atât de frecvent refuzat de Salon, se apropie de o altă grupare de pictori, care vor fi mai târziu impresioniştii. Claude Monet, Edgar Degas şi Auguste Renoir admiră sincer talentul creatorului Olympiei. În 1867, pentru a ocoli respingerea care era de aşteptat din partea juriului "Expoziţiei Mondiale din Paris", Manet închiriază un pavilion, unde prezintă cincizeci de tablouri. Deşi admirator al noilor creaţii, Manet n-a participat niciodată la expoziţiile impresioniştilor. A preferat să se lupte cu juriul Salonului, şi în anii următori se impune şi este din ce în ce mai des admis la vernisajele Salonului Oficial, dar îşi organizează expoziţii şi în atelierul propriu.

În septembrie, Manet suferă de reumatism şi are durei foarte mari, ceea ce îl împiedică tot mai mult să lucreze. În această epocă realizează naturi statice şi acuarele. În 1881 i se acordă Ordinul Legiunii de Onoare. Luptându-se permanent cu boala, Manet mai realizează un tablou de mari dimensiuni, "Bar la Folies-Bergère", primit de data aceasta cu mult entuziasm la Salonul Oficial. După opinia lui Manet, lumina este atât de unitară, încât este suficientă o nuanţă, pentru a putea fi pictată. În tabloul "Bar la Folies-Bergère" lămpile electrice au fost pictate cu alb viu. Pictorul are o predilecţie deosebită, aproape o brutalitate, de a trece de la culori foarte deschise la cele foarte închise. În opoziţie cu impresioniştii, Manet nu foloseşte întrepătrunderile fine dintre nuanţe care nu pot fi văzute de aproape. După opinia lui, o asemenea elaborare migăloasă a culorilor slăbeşte caracterul decis al acestora. O bună ilustrare a acestei tehnici este faptul că pictorul a realizat marele candelambru printr-o suprapunere de culori.

La 30 aprilie 1883 se stinge din viaţă la Paris. După moarte sa, s-au făcut toate demersurile pentru ca Olympia să fie expusă în muzeul Louvre. Manet a învins, deoarece a intrat printre vechii maeştri şi a rămas tot atât de actual ca şi aceştia, ale căror tradiţii le-a urmat, înscriindu-şi pentru totdeauna numele în istoria artei.

[modifică] Citat

• "Sinceritatea, datorită căreia apar operele de artă, dă impresia de revoltă, deşi pictorul ar fi vrut doar să-şi exprime sentimentele" (Édouard Manet)