Vorniceni, Botoşani

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Vorniceni

[[Imagine:|80px|Stemă]]
Judeţ	Botoşani
Atestare
Primar	, , din [[|]]
Suprafaţă	km²
Populaţie ([[|]])
Densitate	loc./km²
Amplasare	47°59′N 26°39′E
Sate	Davidoaia, Dealu Crucii, Vorniceni
Cod poştal	{{{cod-poştal}}}
Sit web	ro [ ]
{{{note}}}

Vorniceni este o localitate în judeţul Botoşani, Moldova, România.

Comuna Vorniceni este situată la 47 grade şi 59 minute latitudine nordică şi 26 grade şi 39 minute longitudine estică, cu o poziţie NE în cadrul ţării, central-nordică, în Câmpia Moldovei, pe valea pârâului Ibăneasa, afluent de pe stânga Jijiei. Ocupă o poziţie centrală în cadrul teritoriului judeţului Botoşani. Poziţia geografică a favorizat în trecut legăturile comerciale care se stabileau între munte şi „câmp”, cât şi cu drumul comercial dinspre Liov spre Marea Neagră şi Valea Siretului. Faţă de căile de comunicaţie importante ale ţării, această comună este la 7 km depărtare de calea ferată Dorohoi-Iaşi, construită şi dată în folosinţă în 1896 ^[1]. Această unitate administrativă–teritorială cuprinde trei sate: Vornicenii, Dealu-Crucii şi Davidoaia.

[modifică] Istorie

Satul Vorniceni este o aşezare veche, relativ mare, specializată în cultura plantelor, creşterea animalelor (vite şi oi), ocupaţii care s-au păstrat până astăzi. De asemenea ocupaţiile tradiţionale legate de prelucrarea cânepii, lânii, pielicelelor de miel, ţesutul în stative şi „războiul” vertical au reprezentat principalele surse de trai pentru locuitori. Celelalte două sate sunt mai noi şi mai mici. Atât Vornicenii, cât şi cele două sate au avut, permanent, surse de apă potabilă, din pânza freatică, iar pentru alte nevoi, din pârâul Ibăneasa şi alţi afluienţi ai săi. ”Aceste aşezări fiind în apropierea unor izvoare sau cursuri de apă ne face să credem că teritoriul a fost locuit din neolilic” ^[2]. ”Vechimea satelor trebuie căutată în vremurile îndepărtate argumentate de condiţiile favorabile ale cadrului natural. Purtătorii culturii neolitice se îndeletniceau cu cultivarea primitivă a pământului şi creşterea animalelor domestice (în special a cornutelor mari) şi îşi făceau aşezările pe boturi de deal sau locuri joase” ^[2].

În concluzie, Vornicenii, prin poziţia geografică, având vatra pe platouri înalte de 200 m altitudine, neinundabilă, prin existenţa unor pânze freatice bogate, prin solurile relativ fertile, unde s-a dezvoltat de timpuriu agricultura, prin existenţa unui ”petic” de pădure, prin descoperirea unor urme de locuire continuă, este o comună căreia i se acordă o atenţie tot mai mare, în ultimii ani.

Localitatea Vorniceni este aşezată pe valea pârâului Ibăneasa, afluent de pe stânga Jijiei, în nordul Câmpiei Moldovei. Coordonatele geografice ale localităţii sunt: 47059’ latitudine nordică şi 26039’ longitudine estică. În cadrul acestor limite geografice localitatea are o suprafaţă de 6292 Ha. Prima atestare documentară despre satul Vorniceni este strâns legată de existenţa celor cinci stejari seculari, supravieţuitori din Dumbrava Înaltă, prezenţi şi astăzi pe podişul dinspre satul Corlăteni Despre codrul din Dumbrava Înaltă vorbesc documentele din timpul lui Alexandru cel Bun, al lui Ştefan cel Mare, iar mai târziu, din timpul lui Ştefăniţă Vodă (uricul din iulie 1520), al lui Petru Rareş (uricul din 18 ianuarie 1526), al lui Ştefan Vodă Lăcustă (1607) şi Simeon Movilă Voievod (uricul din 4 ianuarie 1663).

Primul document care pomeneşte de Dumbrava Înaltă aminteşte totodată şi de Vorniceni. Este vorba de uricul lui Alexandru cel Bun, dat la Suceava, la 28 decembrie 1428. Prin acest act, Alexandru Voievod întăreşte fiilor lui Ivan (Oană) vornicul – Lazăr, Stanciul şi Costea - „trei sate supt Dumbrava Înaltă”, adăugându-le la mănăstirea lor, Homor. Prin uricul lui Ştefan Voievod (unchiul lui Ştefan cel Mare), din 18 februarie 1445, scris în limba sârbă, se vorbeşte de o danie de sate făcută mănăstirii Homorului, din care „un sat supt Dumbrava Înaltă, anume Dvornicenii” .

[modifică] Note

1. ↑ I.G.Lahovary - Marele dicţionar geografic al României, vol.V, pg.572
2. ↑ ^2.0 2.1 C.Daicoviciu - Istoria României, vol.I, Ed.Academiei, 1960, pg.61