Ureche
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
O ureche este un organ folosit de un animal pentru a detecta sunete. Termenul se poate referi la întreg sistemul responsabil pentru colectarea şi procesarea primitivă a sunetului (începutul sistemului auditiv), sau doar la partea vizibilă a acestuia. Nu toate animalele au urechi în aceaşi zonă a corpului.
Cuprins |
[modifică] Organe de auz non-mamare
Păianjenii au păr pe picioare, care îi ajută să detecteze sunetele.
Urechile reptilelor au doar un oscior (ciocănaşul), spre deosebire de cele ale mamiferelor care au trei.
[modifică] Urechea de mamifer
Mamiferele, inclusiv omul, au două urechi, dispuse pe fiecare parte a capului.
Urechea exterioară este partea externă a urechii. Partea vizibilă a urechii, numită pavilion sau concă auriculară, captează undele sonore din aer şi le transmite prin canalul auditiv spre urechea interioară. Multe mamifere pot să-şi mişte pavilionul pentru a-şi concentra auzul într-o anumită direcţie, la fel cum fac cu ochii. Oamenii şi-au pierdut această abilitate. Trecând prin canalul auditiv, undele sonore pun în mişcare membrana timpanică aflată pe intrarea urechii medii.
Urechea medie este delimitată spre exterior de membrana timpanică. În cavitatea acesteia se află trei oscioare, fiecare dintre ele cu o formă caracteristică (ciocănaş, nicovală, scăriţă).
Mamiferele sunt unicele fiinţe care au trei oase în ureche. Nicovala (incus) şi scăriţa (stapes) provin din oasele maxilarului, şi permit o detecţie mai delicată a sunetului.
Vibraţiile membranei timpanice se transmit mai întâi la ciocănaş, apoi la nicovală şi scăroţă, iar de acolo la fereastra ovală, situată la limita dintre urechea medie şi cea internă.
Oscioarele transmit virbaţiile prin membrana ferestrei ovale în fluidul din urechea interioară. Raportul dintre membrana timpanică şi fereastra ovală produce o amplificare a undelor sonore de aproximativ 14 dB, la o frecvenţă de apoximativ 1 kHz. Funcţia de transfer a urechii exterioare şi medii combinate oferă fiinţelor umane o sensibilitate la frecvenţe între 1 kHz şi 3 kHz.
Urechea medie este cavernoasă. Dacă animalul ajunge într-un mediu cu altitudine ridicată, sau sare în apă, se va stabili o diferenţă de presiune între urechea medie şi mediul înconjurător. Această presiune expune timpanul la riscul de a se sparge dacă nu este depresurizat. Acesta este unul dintre rolurile trompei lui Eustache, prin intermediul căruia urechea medie comunică cu cavitatea nazală (faringe). Trompa lui Eustache este în mod normal prinsă de extermitatea nasului, pentru a evita să fie înfundată de flegmă.
Urechea internă cuprinde atât organul de auz (cochlea sau melcul), cât şi aparatul vestibular, un organ de echilibru format din trei canale semicirculare şi vestibul.
Cochlea este o cavitate umplută cu endolimfă, un lichid fluid care primeşte undele sonore transmise din aer prin urechea externă şi medie. Cochlea are o formă spiralată şi conţine membrana bazilară, a cărei rezonanţă este diferită pe lungimea sa, depinzând de frecvenţa undelor sonore. La suprafaţa membranei bazilare se află un strat celular cunoscut sub numele de organul lui Corti, care este format din celule senzoriale (cili). Vibraţiile care trec prin canalul cochlear pun în mişcare membrana bazală şi cea tectorială, care vor aclţiona asupra cililor (celule senzoriale). Din aceste celule vor porni semnalele către creier, unde acestea din urmă vor fi transformate în senzaţii auditivee.
[modifică] Boli ale urechii şi sistemului auditiv
Probleme cu urechea sau sistemul de procesare al undelor sonore în creier pot conduce la asurzire.
- Asurzire
- Boala Ménière
- Dereglări de echilibru
- Infecţii ale urechii
- Meningită
- Otită
- Otoscleroză
- Sindromul Usher
[modifică] Vezi şi
- Reflex auditiv
- Georg von Békésy, câştigător al Premiului Nobel din 1961 pentru descoperirile sale în legătură cu cochlea (melcul)
- Sistem vestibular
