Traian Lalescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Traian Lalescu - (n. 12 iulie 1882, Bucureşti - d. 15 iunie 1929) a fost un academician şi matematician român, profesor universitar la Bucureşti şi la Timişoara. A înfiinţat Institutul Politehnic "Traian Vuia" şi a fost primul său rector. Personalitate proeminentă a şcolii matematice româneşti. Are contribuţii în multiple domenii ale matematicii pure şi aplicate. Este unul din fondatorii teoriei ecuaţilor integrale. A lăsat numeroase studii în domeniile ecuaţiilor funcţionale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii.
[modifică] Biografie selectivă
Este fiul unui modest funcţionar de bancă, bănăţean originar din Cornea - judeţul Caraş-Severin, mama fiind, după părinţi, ardeleancă. Indiferent de situaţia materială el a fost un strălucit elev şi premiantul de onoare al tuturor şcolilor pe care le-a frecventat. Încă elev fiind, a fost remarcat ca un real talent în matematică prin contribuţia sa la Gazeta Matematică. A studiat matematicile la Iaşi şi la Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Ţiţeica, Spiru Haret, Emil Pangrati, Anton Davidoghe şi Nicolae Coculescu.
Traian Lalescu a purtat toata viaţa amprenta mediului atât de variat în care s-a format datorită peregrinărilor din copilarie pe care le-a făcut împreună cu familia: a fost temeinic ca bănăţeanul, serios ca ardeleanul, iubitor de frumos ca moldoveanul şi cu spiritul sprinţar ca bucureşteanul.
Cu o bursa modestă a studiat la Paris unde, în 1908 şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul Sur l’equation de Volterra. Aceasta lucrare va fi considerată prima contribuţie de seamă în domeniul ecuaţiilor integrale şi îi va aduce stima marelui matematician Vito Volterra. Tot la Paris a obţinut şi diploma de inginer la Şcoala Superioară de Electricitate.
A militat pentru înfiinţarea Şcolii Politehnice din Timişoara al cărei prim rector (sau director) a fost în 1920.
A fost de asemenea deputat de Caransebeş. S-a ocupat în special de teoria ecuaţiilor integrale şi de aplicarea lor in rezolvarea unor probleme din teoria ecuaţiilor diferenţiale, aducând contribuţii însemnate în acest domeniu.
A publicat în 1911 cel dintâi tratat din lume asupra ecuaţiilor integrale, intitulat Introducere la teoria ecuaţiunilor integrale. Moare la 15 iunie 1929 la Bucureşti. Din anul 1990 devine membru post-mortem al Academiei Române.
[modifică] Lucrări de referinţă
- Introducere la teoria ecuaţiilor integrale" - (1911)
- Calculul algebric - (1924)
- Polinoame. Fracţiuni raţionale
- Tratat de geometrie analitică - (1925)