De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol conţine afirmaţii care necesită suport bibliografic. (Vezi Wikipedia:Verificabilitate)

Terorismul nu are o definiţie general acceptată. Dificultatea definirii provine atât din complexitatea sa cât şi dintr-o largă divergenţa de poziţii ale persoanelor, organizaţiilor sau statelor implicate in lupta antiterorista.

Cea mai simpla definitie este cea de "scop şi metodă":

Terorismul este o tactică de lupta neconvenţională folosită pentru atingerea unor scopuri strict politice care se bazează pe acte de violenţa, sabotaj sau ameninţare, executate împotriva unui stat , organizaţii, categorii sociale sau împotriva unui grup de persoane civile, avînd ca scop precis producerea unui efect psihologic generalizat de frica si intimidare. Obiectivul final este aplicarea de presiune asupra entităţii respective pentru a o determina să acţioneze în conformitate cu dorinţele teroriştilor, în cazul în care acest obiectiv nu poate fi îndeplinit prin mijloace convenţionale

Terorismul este un fenomen caracteristic conflictului asimetric, fiind purtat in exclusivitate de pe poziţii inferioare de fortă (militară, politică sau economică) si este o tactica de ultim resort.

In multe cazuri terorismul este in mod greşit asimilat cu insurgenţa, fanatismul, razboiul psihologic, crimele de razboi si atrocitaţile comise de forţe armate regulate sau cu operaţiuni clandestine. Câteodata aceasta confuzie este întretinuta în mod intenţionat din raţiuni de propagandă.

Cuprins 1 Definţii ale terorismului 1.1 Definiţia Codului Federal al Statelor Unite 1.2 Definiţia Legii Terorismului din Marea Britanie,din 2000 1.3 Definiţia Departamentului Apărării al Statelor Unite 1.4 Definiţia Legii PATRIOT - Statele Unite 1.5 Definiţia Ligii Naţiunilor (1937) 1.6 Erori de definire a terorismului 1.6.1 Efectele emoţionale de conflict 1.6.2 Propaganda şi dezinformarea oficială 1.6.3 Ambivalenţa tactică a parţilor în conflict 1.6.4 Discrepanţa de percepţie culturală 1.7 Puncte de reper pentru definire 2 Organizare 2.1 Terorism Individual 2.2 Grup terorist izolat 2.3 Grup terorist de franciza 2.4 Grup terorist cu susţinere externa 2.5 Grup terorist afiliat 2.6 Organizaţii de insurgenţă si terorism 2.7 Organizare si evoluţie 3 Cauzele terorismului 3.1 Obţinere de bani si avantaje 3.2 Dorinţa de a răspândi un mesaj 3.3 Răzbunare şi pedepsire 3.4 Fanatismul religios 3.5 Subminarea autorităţii de stat 3.6 Lupta pentru eliberare, emancipare şi obţinerea puterii politice 4 Rezultatele terorismului 5 Surse si legaturi externe

[modifică] Definţii ale terorismului

Dificultatea definirii terorismului este o problema de perceptie culturala, politica si sociala a actului de violenta şi a scopului politic urmarit prin teroare.

Într-un studiu al terorismului¹, Alex Schmid, analizează continutul pentru 109 definiţii ale terorismului gasind urmatoarea frecvenţa a conceptelor folosite:

• Violenţa si forţă (apar în 83.5% dintre definiţii)
• Motivaţii politice (65%)
• Frică, accent pe teroare (51%)
• Amenintare (47%)
• Efecte psihologice si reacţii anticipate (41.5%)
• Discrepanţa intre obiective si victime (37.5%)
• Acţiuni intenţionate, planificate, organizate şi sistematice (32%)
• Metodă de luptă, strategie şi tactică (30.5%)

[modifică] Definiţia Codului Federal al Statelor Unite

Folosirea ilegala a forţei si violenţei împotriva unor persoane sau proprietaţi, pentru intimidarea sau pedepsirea unui guvern, a populaţiei civile, sau a unui segment de populaţie, facută în scopul atingerii unor obiective politice sau sociale.

Aceasta definiţie este criticată pentru introducerea conceptului de "act terorist pentru pedepsire", in urma atentatului terorist din Oklahoma' atentat al cărui principal motiv se pare ca a fost pedepsirea FBI-ului pentru intervenţia impotriva sectei Davidienilor din Waco, Texas.

[modifică] Definiţia Legii Terorismului din Marea Britanie,din 2000

In legea² adoptată in 2000 in Marea Britanie, definţia actului de terorism este atit de largă încât include nu numai orice folosire a violenţei si a ameninţarii pentru atingerea unor obiective politice, ideologice sau religioase, dar şi "perturbarea sau interferenţa serioasă in funcţionarea unui sistem electronic."

De asemenea sunt considerate ca acte teroriste acţiuni de ameninţare cu folosirea armelor de foc sau a explozivilor care nu au ca scop influenţarea guvernului sau crearea unei stări de teroare.

Aceasta lege este foarte criticata, pe motiv că permite o definire mult prea largă a termenului de terorism şi crează un potenţial pentru abuzuri din partea guvernului. Criticii acestei legi argumentează punctul lor de vedere cu multe exemple ipotetice (unele chiar comice si absurde) cum ar fi cel al unui activist ecologist, care in semn de protest ar ameninţa numai ca va folosi o armă de vânatoare pentru a-şi distruge propriul calculator, şi conform textului legii ar fi considerat un terorist.

[modifică] Definiţia Departamentului Apărării al Statelor Unite

Folosirea calculata a violenţei ilegale pentru a instaura frica, in vederea intimidării sau pedepsirii guvernelor sau societatilor, pentru atingerea unor scopuri în general politice, religioase sau ideologice

Şi aceasta definiţie este puternic criticată pentru că permite aplicarea conceptului de terorism la nivel statal (stat terorist) şi introduce arbitrariul legalităţii conferit de tribunalele americane.

De exemplu uciderea unor cetaţeni civili iranieni ar putea sa fie considerată legală de către guvernul american si deci nu ar constitui un act de terorism . Acest argument a fost folosit pentru sprijinul american acordat grupării teroriste anti iraniene Mujahedin-e Khalq (MEK). Membrii acestui grup au primit in mod oficial statutul de "persoane protejate" din partea guvernului american, chiar daca MEK se află pe lista oficală de grupări teroriste, elaborata Departamentul de Stat American.³

[modifică] Definiţia Legii PATRIOT - Statele Unite

"...acte periculoase pentru viaţa umană care se produc cu incălcarea codului penal al Statelor Unite ale Americii sau al oricarui Stat (din componenţa SUA)."

Este considerată ca una dintre cele mai vagi, interpretabile si arbitrarii definiţii ale terorismului atât de criticii liberali cât şi cei conservatori.

[modifică] Definiţia Ligii Naţiunilor (1937)

Toate actele criminale îndreptate împotriva unui stat sau făcute ori planificate pentru a crea o stare de teroare in mintea anumitor persoane, a unui grup de persoane sau a publicului larg.

Aceasta definiţie largă şi voit ambiguă, reflectă preocuparile guvernelor interbelice de a face faţa pericolului pus de mişcarile anarhiste, comuniste cât şi a celor de eliberare de sub ocupaţia coloniala. Această definiţie a fost folosită inclusiv de către guvernul britanic pentru a justifica reprimarea mişcarii paşnice pentru obţinerea independenţei Indiei.

[modifică] Erori de definire a terorismului

Erorile de definire a terorismului au multiple surse. Acest subiect este atât de controversat incât nici măcar nu există un consens general asupra cauzelor răspunzatoare pentru erorile de definire. Cele mai citate cauze pentru erorile de definire a terorismului sunt:

1. Efectele emoţionale de conflict
2. Propaganda şi dezinformarea oficială
3. Ambivalenţa tactică a parţilor în conflict
4. Discrepanţa de percepţie culturală

[modifică] Efectele emoţionale de conflict

În orice situaţie de conflict, prezenţa unui pericol iminent duce la o puternică implicare emoţionala a fiecarui individ. Astfel apare o tendinţa de demonizare a inamicului "terorist" si etichetare simplistă a teroristilor ca fanatici, criminali iraţionali, persoane de o cruzime absolută sau bolnavi mintali.

Aceasta tendinţă este total contraproductivă, pentru ca impiedică formularea unor tactici eficiente de lupta antiteroristă si chiar poate amplifica efectul de psihoză generalizată urmarit de teroristi. Această greşală conduce inevitabil la pierderi de vieţi omeneşti printr-un raspuns eratic si exagerat de apărare.

Un exemplu tipic de efect emoţional de conflict a apărut şi in România, in timpul Revoluţiei din Decembrie 1989, fiind responsabil pentru multe victime accidentale produse de starea de confuzie si psihoza generala.

[modifică] Propaganda şi dezinformarea oficială

În mod paradoxal, este foarte frecventă tendinţa de exagerare şi amplificare a pericolului terorist, chiar de catre puterea politică de stat responsabiă cu protecţia cetaţenilor. Prin exagerarea pericolului terorist lideri, guverne sau partide politice pot căpăta puteri politice crescute, justificate de o stare de necesitate ("situaţii excepţionale impun măsuri excepţionale").

Cel mai cunoscut caz de exagerare a pericolului terorist, este legat de incendierea Reichstag-ului. Prin propagandă şi dezinformare acest act a fost amplificat pentru a crea imaginea falsă de covârşitor pericol al unui "terorism comunist evreiesc", imagine ce a facut posibilă ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler în Germania interbelica.

[modifică] Ambivalenţa tactică a parţilor în conflict

În unele cazuri este foarte greu de diferenţiat între mişcări de insurgenţă legitimă si grupări teroriste. Acelaşi grup poate adopta si tactici teroriste si tactici legitime de insurgenţă (unele grupuri de luptatori/teroristi ceceni cum ar fi cel condus de Shamil Basayev).

În acelaşi conflict pot acţiona în paralel şi grupuri teroriste si grupuri de insurgenţă propriuzisă (ca in cazul razboiului din Irak).

Aplicarea unei etichete generale si simpliste de terorism, este de asemenea contraproductiva ducând de obicei la creşterea influenţei si virulenţei grupării sau facţiunii teroriste.

[modifică] Discrepanţa de percepţie culturală

Noţiunea de terorism implică automat ilegitimitatea mijloacelor de atingere a unui obiectiv politic, ideologic sau religios. În cazul în care între părţile alflate în conflict există discrepanţe culturale majore, conceptul de legitimitate nu mai este unic şi aceleasi fapte pot fi considerate ca acte teroriste sau acţiuni legitime de insurgenţa, in funcţie de punctul de vedere cultural de vedere.

Astfel, în conflictul din Orientul Apropriat acţiunile armatei israeliene de "asasinare cu ţintă" a militanţilor Palestinieni sunt considerate în Israel ca acţiuni legitime antiteroriste deşi de obicei produc si victime inocente (victime colaterale), în timp ce în lumea arabă sunt considerate ca acţiuni teroriste.

Acţiunile Rezistenţei franceze de asasinare a colaboraţioniştilor, în timpul celui de-al doilea război mondial, încă sunt disputate sub aspectul legitimitaţii.

[modifică] Puncte de reper pentru definire

Definirea şi inţelegerea corectă şi completă a fenomenului de terorism sunt absolut necesare pentru elaborarea unor strategii si tactici eficiente de luptă antiteroristă. Deoarece nu există un model general valabil, definirea şi analiza actului terorist trebuie facută pentru fiecare caz in parte. Principalele elemente de definire a terorismului sunt:

1. Mijloace: acţiuni Violente
2. Metoda: inducerea fricii pentru cetăţeni
3. Ţinta: civili (necombatanţi)
4. Scop: producerea unei schimbări politice majore
5. Actori: indivizi sau grupuri nonstatale

Al cincilea factor este foarte controversat, Unii analişti susţin punctul de vedere american, care consideră ca se poate defini noţiunea de "stat terorist". Alţii consideră că există numai politicieni, guverne si structuri ale statului ce pot fi implicate în susţinerea şi promovarea terorismului.

[modifică] Organizare

Practic nu există doua fenomene teroriste cu acelasi tipar de organizare, iar o clasificare poate fi facuta numai pe baza numarului de persoane implicate direct in acţiunile teroriste:

[modifică] Terorism Individual

Este un caz foarte rar in care indivizi izolaţi comit acte de terorism. In general numarul de victime si pagubele materiale produse de aceşti teroristi sunt foarte mici, dar efectul de frica si psihoza produs poate fi destul de serios.

Terorismul individual este cel mai dificil de combatut.

In general terorismul individual e comis de persoane cu probleme psihice majore.

Cel mai cunoscut terorist individual este [Theodore Kaczynski] - Unabomber. Este absolvent al Universităţii Harvard, doctor in matematica, si fost profesor la Universitatea California Berkley. Suferind de schizofrenie, a comis un numar de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, omorând 3 persoane şi rănind alte 18. A fost capturat numai datorită faptului ca fratele sau i-a recunoscut scrisul, intr-un manifest publicat in presă, si a anunţat poliţia.

[modifică] Grup terorist izolat

Este format in general din 2-6 persoane care fiind rude sau prieteni se cunosc personal inainte de inceperea activităţilor teroriste si decid in mod spontan formarea unui grup terorist. Este de asemenea un caz foarte rar, dar şi extrem de dificil de detectat, combatut si anihilat.

Cel mai cunoscut caz este considerat cel al teroriştilor Timothy McVeigh si Terry Nichols, responsabili pentru atentatul asupra clădirii FBI din Oklahoma.

Exista surse care se indoiesc de faptul ca cei doi ar fi un caz de grup izolat, şi că de fapt Terry Nichols ar fi colaborat cu grupul terorist islamic Abu Sayaf (care l-a contactat in perioada in care acesta era staţionat la o baza militara din localitatea Cebu din Filipine).

[modifică] Grup terorist de franciza

Inţial acest concept de organizare a fost propriu numai celulelor anarhiste de la începutul secolului, dar a redevenit de actualitate datorită acţiunilor grupului terorist Al Qaeda.

În esenţa este vorba de încercarea de a oferi o umbrelă ideologică, politică si religioasă comună pentru a favoriza apariţia spontană a unui număr mare de grupuri teroriste izolate, care sa acţioneze pentru atingerea aceluiaşi obiectiv fară a avea legaturi proprizise de comandă, control si susţinere logistică.

Se consideră ca acest mod de organizare este ineficient, bazându-se pe formarea unui numar mare de celule care sa compenseze pentru eficienţa lor scazută.

Elementele de noutate aduse de Al Qaeda în terorismul de franciza sunt:

1. Elaborarea unei ideologii extremiste complexe, bazata pe ideea falsă a unei conspiraţii creştino-evreieşti ("cruciaţi si sionisti") care e pe punctul de a subjuga total lumea islamică si a distruge religia musulmană.
2. Spre deosebire de mişcarea anarhistă (a cărei ideologie a fost elaborata evident într-un mod ... anarhic), Al Qaeda menţine un monopol ideologic total asupra conţinutului ideatic de franciza, unii comentatori considerând chiar ca există trăsături evidente de branding.
3. Folosirea intensivă a internetului pentru raspindirea francizei, atragerea de noi aderenţi şi ducerea campaniei de propaganda şi dezinformare a propriei audienţe.
4. Elaborarea unui pachet de franciză complet. Al Qaeda pune la dispoziţia oricarui doritor, nu numai baza ideolgica, dar şi manuale complete de instrucţie (de la metode de acţiune şi organizare pâna la manuale de fabricare a bombelor artizanale) şi furnizezează la cerere susţinere financiara si asistenţă tehnică dată de instructori de terorişti.
5. Al Qaeda este primul caz de grup terorist propriuzis, care işi menţine modul de organizare convenţional, dar în acelaşi timp încurajează franciza bazata pe grupuri izolate. Din acest motiv unii analişti considera ca franciza este folosita numai pentru a crea diversiuni sau ca o sursă de carne de tun.

Numărul membrilor organizaţiilor teroriste de franciză, în funcţie de numărul de grupuri izolate care preiau franciza, poate fi cuprins intre câteva zeci si câteva mii, majoritatea acestor membri fiind implicaţi direct în planificarea si executarea actelor teroriste.

[modifică] Grup terorist cu susţinere externa

În general orice grup terorist a primit sau va primi in timpul existenţei sale sustinere de la un stat străin.

În timpul Războiului Rece însa, au existat grupuri teroriste care nu aveau baza ideologica şi de susţinere proprie, fiind de fapt grupuri teroriste izolate dependente de un stat sau grup de state.

Dupa căderea comunismului, majoritatea grupurilor teroriste cu susţinere de stat au fost eliminate sau s-au dispersat din lipsă de resurse şi obiective politice.

Cel mai celebru exemplu de terorism cu susţinere externa a fost reprezentat de gruparea teroristă condusă de Carlos Şacalul (ce a fost sprijinit inclusiv de statul comunist român).

În general grupurile teroriste cu susţinere externa sunt compuse din pîna la 20 de membri care sunt cu toţii implicaţi direct În planificarea si executarea actelor teroriste (atribuţiile de suport, comanda si logistică fiind asigurate de unul sau mai multe servicii secrete de stat)

[modifică] Grup terorist afiliat

Majoritatea organizatiilor teroriste importante sint afiliate unei mişcari politice, religioase, sau a unui curent ideologic (nationalist, social, ecologist etc.). Aceste oranizaţii mai sunt denumite si grupuri teroriste propriuzise.

Exista o mare varietate sub aspectul organizarii, metodelor de acţiune si letalitatii grupurilor din aceasta categorie. Elementele comune ale acestor grupuri teroriste sunt:

1. Reprezinta prelungirea militară si operativă a unei miscări (politice, religioase sau ideologice) civile necombatante, cum ar fi
   • Wahabismul > Al Qaeda
   • Separatismul > ETA, grupul cecen condus de Alsan Mashkadov
   • Un partid extremist > Sendero Luminoso
   • Curente nationalist-islamice > Abu Sayaf, Hamas
2. Funcţioneaza cu un control exercitat de structura civila de susţinere.
3. Au elemente clare de comandă, control, comunicaţii si logistică, fapt care in mod paradoxal, le face mult mai vulnerabile si uşor de infiltrat supravecgeat, combatut si eliminat.
4. În momentul în care structura civilă de susţinere devine implicată intr-un proces politic democratic, grupul terorist se autodesfiinţeaza.

De obicei, grupurile teroriste afiliate pot avea pină la câteva mii de membri, dintre care însă numai o mică parte sunt implicaţi direct în planificarea şi executarea actelor teroriste.

[modifică] Organizaţii de insurgenţă si terorism

Aceasta e o categorie destul de disputata şi e reprezentată de grupurile de insurgenţa care aluneca pe panta terorismului, sau folosesc terorismul ca supliment tactic şi operaţional

Cel mai tipic exemplu de grup de terorism si insurgenţă, este reprezentat de grupul de guerilla columbian FARC.

Unii specialişti consideră IRA ca un exemplu tipic de grup aflat la graniţa dintre organizaţiile de insurgenţa cu tactici teroriste şi grupurile teroriste afiliate.

[modifică] Organizare si evoluţie

Analiza organizarii terorismului este complicată de faptul că pentru a supravieţui şi a-şi atinge scopurile, grupurile teroriste trebuie sa se transforme şi sa evolueze in permanenţă. Exemple clasice în acest sens sunt: Haganah şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP)

1. Organizaţia sionistă clandestină Haganah⁴
   • A fost fondată in Palestina în 1920. În timpul revoltelor arabe (1936-1939) conduce acţiuni de lupta considerate (de unii comentatori) drept acte teroriste împotriva populaţiei arabe necombatante.
   • Deşi considerată drept o grupare teroristă ilegală de catre adminstraţia britanica a Palestinei, colaboreaza cu forţele de securitate britanice in reprimarea revoltelor arabe.
   • In 1941 Haganah se transforma oficial in forţa paramilitară, intrând în legalitate şi participând sub comandă britanică la efortul de razboi.
   • Un mic grup de militanţi desprinşi din Haganah in 1930, formează organizaţia teroristă sionistă Irgun (Irgun Beth- A doua organizaţie) care ramăne permanent in ilegalitate.
   • Dupa razboi, Haganah participă alături de Irgun la lupta împotriva ocupaţiei britanice.
   • Pe data de 22 Iulie 1946, organizaţia teroristă Irgun (condusa de Menahem Begin) detonează o bombă de 350kg de explozibil în Hotelul Regele David din Ierusalim ⁵, unde erau cazaţi mulţi ofiţeri britanici. Atentatul produce 91 de morti (28 britanici, 41 arabi, 17 evrei si 5 de alte naţionalităţi) şi 45 de răniţi. În urma acestui atentat Marea Britanie se retrage din Palestina.
   • Dupa retragerea bitanică, Irgun se transformă in partid politic, iar Haganah e transformată în Tsahal(Forţele Armate Israeliene).
2. Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP)⁶
   • A fost fondată in 1964 ca o organizaţie umbrelă, reunind miscări paramilitare palestiniene de insurgenţă.
   • Mişcarea de guerillă Fatah sub conducerea lui Yasser Arafat începe o campanie intensă de guerilla şi terorism pe teritoriul israelian, iar în 1968 armata isreliana lanseaza atacul Al Karameh⁷ impotriva sediului Fatah. Rezistenţă dură a luptatorilor palestinieni transforma operaţiunea în eşec pentru Israel, iar Arafat devine cel mai proeminent lider palestinian.
   • Arafat devine conducatorul OEP în 1969, trensformind-o intr-o organizaţie tipica de insurgenţă şi terorism.
   • Dupa expulzarea din Iordania (din 1970), OEP nu mai e capabilă sa execute operaţiuni de guerillă împotriva Israelului, transformindu-se intr-o organizaţie teroristă propriuzisă.
   • Atentatul terorist palestinian de la Olimpiada din Munchen (1972) aduce o imensa publicitate si prestigiu in lumea arabă pentru Arafat, iar o abilă manipulare mass-media din Europa de vest confera o aura romantică terorismului palestinian.
   • În urma invaziei israeliene din Liban (1982), OEP este exilată în Tunisia. Masacrele din taberele de refugiaţi palestinieni Sabra şi Shatila aduc un un plus de credibilitate lui Arafat si OEP-ului
   • Arafat lanseaza în teritoriile ocupate Prima Intifada în 1987.
   • În 1988, Arafat este primit în Adunarea Generală ONU, unde declară renunţarea la terorism şi recunoaşterea dreptului la existenţa a Israelului. OEP se transformă in mişcare politcă primind recunoaştere internaţională ca reprezentant legitm al poporului palestinian. Actele teroriste împotriva Israelului sunt continuate de Hamas.
   • În urma acordului de la Oslo, Arafat se întoarce in teritoriile ocupate, iar în 1996 este ales in funcţia de preşedinte al Autorităţii Palestiniene cu o majoritate de 82% din voturi
3. Epilog de transformare teroristă
   • Primul ministru israelian, Menahem Begin (fost lider Irgun) primeşte în 1978 Premiul Nobel pentru Pace.
   • Preşedintele Yaser Arafat primeşte în 1994 Premiul Nobel pentru Pace împreuna cu primul ministru israelian Yitzhak Rabin (fost şef de operaţii în Haganah) şi Shimon Perez (for şef de cadre în Haganah).

Nici unul din aceşti patru oameni politici si laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace nu a fost pedepsit vreodată pentru crime împotriva civililor inocenţi. Yitzhak Rabin a fost asasinat de un cetăţean israelian, membru al unui grup terorist izolat.

[modifică] Cauzele terorismului

Înţelegerea corectă a cauzelor terorismului este esenţială pentru adoptarea unor strategii de combatere a acestui fenomen cât şi pentru reducerea numarului de victime şi a efectelor negative sociale, politice sau economice.

Efortul de analiză şi înţelegere corectă si completă a acestor cauze, nu trebuie în nici un caz confundat cu încercarea de a justifica a actele teroriste. 'Nu poate exista nici un fel de justificare morală pentru actele teroriste, indiferent de legimitatea cauzelor invocate.'

De asemenea inţelegerea cauzelor terorismului nu are nimic de aface cu atitudinea de capitulare şi satisfacere necondiţionata a obiectivelor grupurilor teroriste.

De obicei mass-media oferă explicaţii emoţionale şi simpliste pentru a explica terorismul ca pe un fenomen deviant, prezentând teroristii ca pe oameni a căror copilarie şi tinereţe a fost traumatizată psihic sau care care chiar daca provin din familii bogate us suferit de lipsa afecţiunii. Ca exemplu este citatGiangiacomo Feltrinelli, care se trăgea dintr-o familie extrem de bogată dar care a crescut în grija unor guvernante germane şi a fost întotdeauna tratat cu răceala.

Majoritatea analiştilor susţin ca terorismul are o cauza strict politică. Orice mişcare teroristă ce capată suficient acces la putere politica pentru a-şi promova obiectivele, renunţa la terorism din proprie iniţiativa.

Motivele specifice ale terorismului pot fi foarte diverse, dar cele mai coumune sunt:

[modifică] Obţinere de bani si avantaje

Unul dintre scenariile cele mai temute în tările vestice este obţinerea de arme neconvenţionale (chimice, biologice, nucleare) de către un group nestatal, stat instabil sau care are interesul să cîştige din vînzarea lor cu orice preţ. Scenariul clasic este în felul următor: Entitatea dispune de cel puţin 2 bombe nucleare. Guvernul (SUA) primeşte o ameninţare cu distrugerea unui oraş dacă o sumă mare de bani nu este transferata entităţii. Americanii nu iau în serios prima ameninţare. Entitatea îşi publică ameninţarea şi o listă de ţinte şi detoneaza prima bomba nucleara. Guvernul American plateste suma si încearcă sa dea de urma teroriştilor. Cu parte din banii primiţi entitatea cumpără alte bombe si ameninţa detonarea lor dacă se incearcă capturarea lor. Ei pot să-şi îmbrace gigantica lor operaţie de estorcare în religie, anti-globalizare, anti-Vest sau orice altă idee de circulaţie, pentru a dezorienta opinia publică.

[modifică] Dorinţa de a răspândi un mesaj

Actul de violenţa este comis numai pentru a atrage atenţia unei stări de fapt, a transminte un mesaj sau pentru aduce niste idei in dezbaterea publică. Teroriştii sunt mai preocupaţi de cantitatea şi calitatea "timpului de antenă" decât de provocarea unui numar mare de victime.

Cele mai cunosute cazuri sunt:

1. Theodore Kaczynski - Unabomber, suferind de schizofrenie, a comis un număr de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, numai pentru a obţine publicarea propriilor "manifeste" (ce conţineau un un program delirant neoludist împotriva tehnolodiei moderne).
2. Weather Underground, grup terorist afiliat (cu mişcarea hippy), care intre 1969 si 1975 a acţionat in SUA pentru a protesta îpotriva războiului din Vietnam şi a campaniei dusă de poliţie şi FBI împotriva mişcarilor pentru drepturile civile.

[modifică] Răzbunare şi pedepsire

Numit si terorism justiţiar, acest motiv este destul rar, fiind de obicei responsabil pentru asasintate politice. Cele mai cunoscute cazuri sunt:

1. Asasinarea lui Armand Călinescu de catre legionari ca pedeapsă pentru rolul jucat de acesta in uciderea lui Corneliu Zelea Codereanu.
2. Asasinarea primului ministru Indian, Indira Ghandi, de către propriile gărzi de corp (grup terorist izolat sikh), pentru responsabilitatea sa în masacrul comis de armata indiană la asaltul Templului de Aur din Punjab.
3. Asasinarea primului ministru israelian, Yitzhak Rabin de către un extremist sionist (membru al unui grup izolat de trei persoane), pentru semnarea Acordului de la Oslo, ce a fost perceput de catre extremiştii evrei ca un act de trădare naţională.
4. Atentatul împotriva clădirii FBI din Oklahoma, comis de un grup terorist izolat ca pedeapsă pentru operaţinea FBI împotriva sectei Davidienilor din Waco, Texas.

[modifică] Fanatismul religios

Contrar percepţiei generale fanatismul religios este numai rareori motivul actelor teroriste. Această confuzie este întreţinută atât de tendinţa factorilor politici şi mass-media de a pune etichete de extremism organizaţiilor teroriste, căt si a grupurilor teroriste care îşi asumă in mod fals motivaţii religioase pentru dezvoltarea propriei baze de susţinere.

De exemplu exista mulţi specialişti care consideră ca motivul real al terorismului Al Quaeda nu este fanatismul islamic, dar propaganda acestui grup se foloseşte abil de fanatismul islamic pentru a justifica politica de teroare şi pentru a amplifica efectele actului terorist.

Cele mai cunoscute cazuri de terorism motivat de fanatism religios sunt:

1. Atentatul cu sarin comis de secta apocaliptica Aum Shinrikyo in metroul din Tokyo in 1995 soldat cu 12 morţi si câteva mii de raniţi. (Unii specialişti considera ca atacul nu a fost făcut pentru a grabi un final apocaliptic al lumii, si pentru a distrage atenţia poliţiei de la o ancheta criminală asupra liderului sectei.)
2. Atentatele comise de terorişti isolati sau de către grupuri izolate, împotriva clinicilor de avorturi din SUA.
3. Asasinarea de catre extremişti islamici a traducătorului japonez (în 1993) şi rănirea gravă a editorului norvegian (în 1995) al cărţii "Versetele Satanice". Această carte a autorului britanic Salman Rushdie este o considerată o blasfemie criminală la adresa Profetului Mahomed.

[modifică] Subminarea autorităţii de stat

Deşi multe grupări teroriste urmăresc ca obiectiv secundar subminarea puterii de stat, numai pentru mişcarea anarhistă a reprezentat motivul principal pentru activitatea teroristă.

[modifică] Lupta pentru eliberare, emancipare şi obţinerea puterii politice

Se spune ca în timp ce insurgenţa este strategia săracului, terorismul este strategia săracului disperat. Cele mai multe grupări teroriste sunt motivate de idealuri legitime ce nu pot fi obţinute pe căi politice, militare sau economice:

• Lupta împotriva Apartheidului - UmKhonto we Sizwe (MK) grup teorist afiliat Congresului National African (Africa de Sud)
• Lupta pentru independenţă sau autonomie - Mişcarea separatistă bască ETA, Armata Republicana Irlandeza (IRA), Frontul de Eliberare al Quebeqului (FLQ), Organizaţia Tigrii Tamili (ELAM)
• Lupta pentru emancipare economica si politica: Miscarea Zapatista si majoritatea mişcarilor comuniste de insurgenţă si terorism.

În undele cazuri, idealurile legitime care au fost motivele iniţiale, pe parcursul alunecării pe spiralei violenţei se pervertesc si se transforma intr-un amestec demagogic numai pentru a justifica o continuare a violenţei. Unul din exemplele cele mai clare este Manifestul FLQ⁸ in care revendicarile de autonomie sunt amestecate, cu idei de stânga, lupta anticorupţi, protestul antifederalist, revendicări sindicale etc.

În alte cazuri organizaţiile teroriste apelează la dezinformare şi manipulare pentru a recruta noi membri sau a-şi extinde influenta. Aceasta dezinformare si manipulare paote fi facuta intr-un mod foarte profesionist si credibil. De exemplu, Al Qaida, pe linga propagandă jihadistă, a difuzat pe data de 13 Decembrie 2004, un videoclip de propagandă şi dezinformare in limba engleză, având ca ţintă tineretul musulman moderat din Vest. În acest videoclip, din oportunism tactic, Al Quaeda încearcă sa se prezinte ca miscare de rezistenţă propriuzisă promovând jihadul global în numele rezistenţei împotriva ocupaţiei Irakului:

Comunicatul nr. 6 emis de Plutonul de (lupta) mass-media al Armatei Jihadului Islamic din 10 Decembrie 2004

[modifică] Rezultatele terorismului

În conflictul asimetric dintre puterea de stat şi terorism primele victime sunt cetaţenii inocenţi, care sunt afectaţi fie de actul terorist propiuzis fie de raspunsul exagerat al organelor de stat, fie de efectele economice colaterale.

"Nicio crimă politică, nu poate ajunge la malurile adevărului" a spus celebrul romancier Leonardo Sciascia, dar a fost contrazis de multe ori de istoria terorismului.

Rezultatele terorismului depind însă în final de alegerea majoritaţii populaţiei civile necombatante de a susţine puterea de stat sau cauza (dar niciodata metodele) teroriştilor.

Astfel terorismul poate avea ca rezultat:

1. Atingerea totala a scopurilor politice. In ciuda opiniei generale terorismul este o metoda eficienta de obţinere a unei revendicari politice. Daca organizaţia teroristă e afiliata unei mişcari politice (grup terorist afiliat), iar motivele sunt susţinute de majoritatea populaţiei civile implicate în conflict, victoria e numai o problema de timp. Cele mai cunoscute cazuri sunt:
   • Formarea statului Israel, pentru mişcarile Haganah si Irgun
   • Eliberarea Libanului de Sud de sub ocupaţie israeliana, pentru organizatia şiita Hezbolah
   • Abolirea politicii de Apartheid în Africa de Sud, pentru UmKhonto we Sizwe
2. Atingerea parţiala a scopurilor politice:
   • Acordurile din Vinerea Buna (Good Friday Accords) -IRA
   • Obţinerea de drepturi suplimentare pentru canadienii de origine franceza din Quebec - FLQ
   • Obţinerea retragerii trupelor spaniole din Irak inainte de termen prin schimbarea cursului alegerilor din Spania, în urma atentatelor de la Madrid din 11 Martie 2004. - Al Qaeda
3. Prelungirea ciclului de Violenţa. Este un caz tragic de remiza între puterea politica si terorism, exemplele cele mai cunoscute fiind:
   • Războiul civil din Columbia
   • Conflictul din Cecenia
4. Pornirea unui razboi. Actul terorist fi folosit de catre puterea politica de stat ca pretext pentru pornirea unor razboaie. Cele mai cunoscute exemple sunt:
   • Atentatul de la Saraievo folosit ca pretext pentru Primul Război Mondial.
   • Atentatele din 11 Septembrie 2001 care au folosite ca argument pentru a justifica invazia din Irak.
5. Restrângerea libertaţilor individuale sau instaurarea unei dictaturi:
   • Introducerea Legii Patriot (Patriot Act) în SUA ca urmarea a atentatelor din 11 Septembrie 2001
   • Introducerea în 1933 a Legii de Împuternicire (Ermächtigungsgesetz) in Germania, ca urmare a incendierii Reichstag-ului, care a fost esenţiala pentru ascensiunea lui Adolf Hitler la putere.
6. Efecte economice colaterale. Efortul de lupta antiterorista poate afecta temporar economia unei regiuni sau ţari. In unele cazuri efectele pot fi de lunga durata în special în zonele care depind economic de industria turismului cum ar fi:
   • A doua Intifada si atentatele sinucigaşe Hamas care au afectat puternic industria turismului din Israel.
   • Atentatele comise de Jemaah Islamiah in Bali, insula cu populatie majoritar hindusa din Indonezia, pentru care turimul este industria majora.

[modifică] Surse si legaturi externe

1. Alex Schimd et. al., Political Terrorism: A New Guide To Actors, Authors, Concepts, Data Bases, Theories, And Literature, 1984
2. Legea Terorismului din Marea Britanie, 2000
3. Christian Science Monitor
4. Bilbioteca virtuală evreiască
5. Atentatul de la hotelul Regele David - Pagina oficiala Irgun
6. BBC Cronolgie in Orientul Apropiat
7. Operatiunea Al Karameh
8. Manifestul FLQ
9. Polish Terrorism Center