Sumatra
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sumatra (denumită Sumátra) sau Sumatera este o insulă cu 473.000 km² din Oceanul Indian aparţinând Indoneziei fiind ca mărime pe locul şase pe glob. În această suprafaţă este inclusă şi suprafaţa insuliţelor înconjurătoare care împreună însumează 50.000 km².
Geografie
Orientarea insulei este nord-vest; sud-est având o lungime de 1.700 de km, iar lăţimea e de 370 km, mijlocul fiind traversat de ecuator. Munţii Barisan (Peg Barisan) urmează linia coastei cu o înălţime ce creşte spre sud. Asfel că Mount Kerinchi (Gunung Kerinci) atinge 3.805 m, fiind şi alţi masivi vulcanici activi ce ating 3000 înălţime. În aceste regiuni muntoase este un sol foarte roditor cu peisaje încântătoare (de ex. Lacul Toba). Partea estică a insulei este joasă având o lăţime ce atinge 300 km, aproape jumătate din suprafaţa ei fiind mlăştinoasă. Sumatra cu insulele aparţinătoare alcătuiesc un lanţ de peste 5000 de km, fiind insula cea mai vestică dintre insulele Java, Bali respectiv Flores îce aparţin dentinzându-se până la Insulele Moluce de lângă Noua Guinee. La sud de Sumatra se află strâmtoarea sau canalul Sunda cu o lăţime de 40 km, ce desparte Sumatra de insula Java. In partea sudică a strâmtorii se află o serie de insuliţe, pe una din ele se află vulcanul temut Krakatau (816 m măsurat la 1883 şi 1930). De partea cealaltă, estică a strâmtorii care aici atinge 600 km lăţime, se alfă insula uriaşă ca suprafaţă Borneo în schimb puţin locuit. În nord fiind despărţit prin strâmtoarea Malakka de peninsula Maleziei şi Singapur. Strâmtoarea Malakka are un trafic naval intens fiind în acelaşi timp periculos prin acţiunile frecvente de piraterie din această regiune. La nord-vest de capul Aceh la o depărtare de 200 până la 1000 km se află grupele de insule Andamanen şi Nikobaren care cu toate că sânt foarte îndepărtate aparţin de India. Sumatra ca şi restul Indoneziei este caracterizat printr-un număr mare de vulcani activi, (Cerlul de foc al Pacificului) ce atrage după sine cutremure de pământ. Astfel la data de 26 septembrie 2004 a fost un cutremur submarin în Oceanul Indian care a format valuri uriaşe de peste 30 de m, cu viteza de 800 km/oră, aprecierea victimelor omeneşti fiind de 150.000 din care numai Sumatra cu peste 94.000 de pierderi de vieţi omeneşti.
La 28 martie 2005 are loc un cutremur cu epicentrul situat la 200 de km sud-vest, rectivând unii vulcani, a cauzat pe insulă, la fel şi pe cele învecinate pierderi importante material şi de vieţi omeneşti.
Natura
Exploatarea neraţională forestieră, şi vânatul fără a ţine cont de animale pe cale de dispariţie au dus la pagube importante unele de neredresat a florei (3.500 specii) şi faunei locale. Cu toate măsurile de protecţie luate ca parcuri naţionale, nerespectarea legilor de o administraţie coruptă, a zădărnicit măsurile de protecţie a naturii. Datorită aşezării sale geografice Sumatra cu restul încă imens de păduri ecuatoriale, şi cu o fauna specifică (ca tapiri, urangutani, macaci, giboni, tucani, elefantul şi tigrul de Sumatra,)este renumită pe plan mondial.
Populaţia
După recensământul din 2004 numărul populaţiei insulei era de 44 milioane, cu o densitate de 100 locuitori/km² cu 10 ori mai puţin ca pe insula Java. Limba vorbită de majoritate populaţiei este malaeza cu pest 50 de dialecte ce domină mai ales estul insulei, oraşe fiind şi chinezi, indieni sau arabi. În regiunile muntoase sunt grupe de populaţie ca Minangkabau, Lampung, Batak şi Achinezi
- Religia populaţiei (90% musulmani), (8% creştini) restul hinduişt und animişti.