Steagul Sloveniei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Steagul naţional al Sloveniei are trei benzi orizontale egale de culoare albă (sus), albastră şi roşie, şi Stema Sloveniei aflată în partea de sus, lângă lance, centrată în benzile albastră şi albă. Stema este un scut cu imaginea Muntelui Triglav, cel mai înalt vârf al ţării, de culoare albă, pe un fond allbastru; dedesubt sunt două linii care reprezintă Marea Adriatică şi râurile locale, iar deasupra se găsesc trei stele aurite cu şase colţuri aranjate în formă de triunghi inversat, luate din stema conţilor de Celje (slovenă Grofje Celjski), o casă dinasticp slovenă de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea.
Steagul este în culorile pan-slavice, însă aceste culori au mai fost folosite şi pe steme mai vechi, şi erau considerate culori naţionale înainte de a fi pentru prima oară aranjate în cadrul unui steag, în 1848, odată cu ridicarea naţionalismului în Europa. Ordinea culorilor a fost inspirată de Steagul Rusiei.
Steagul a fost în continuare asociat cu Slovenia şi după incorporarea aceste ţări în Iugoslavia. În 1945, a fost plasată o stea roşie pe steag, folosită de Republica Socialistă Slovenia. După independenţa Sloveniei de Iugoslavia, steaua a fost îndepărtată, şi noua stemă a fost adăugată. Steagul a fost adoptat oficial la 27 iunie, 1991.
Steagul comercial pentru nave are acelaşi design ca steagul naţional, dar o formă diferită (2:3 în loc 1:2). (Vapoarele şi bărcile de sub 24 de metri folosesc tot steagul naţional ca drapel.[1]) Drapelul naval este un tricolor orizontal alb, albastru şi galben.
Steagul: Albania • Andorra • Armenia • Austria • Azerbaijan • Belarus • Belgia • Bosnia şi Herţegovina • Bulgaria • Croaţia • Cipru • Republica Cehă • Danemarca • Elveţia • Estonia • Finlanda • Franţa • Georgia • Germania • Grecia • Islanda • Irlanda • Italia • Letonia • Liechtenstein • Lituania • Luxemburg • Republica Macedonia • Malta • Marea Britanie • Moldova • Monaco • Muntenegru • Norvegia • Olanda • Polonia • Portugalia • România • Rusia • San Marino • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania • Suedia • Turcia • Ungaria • Ucraina • Vatican
Teritorii: Åland • Muntele Athos • Akrotiri şi Dhekelia • Insulele Faroe • Gibraltar • Guernsey • Jan Mayen • Jersey • Insula Man • Svalbard