Stat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Portal Politică

Statul este o untitate politică constituită dintr-un teritoriu delimitat de frontiere, din populaţie, şi dintr-o putere instituţionalizată. Statul este titular al suveranităţii şi personifică din punct de vedere juridic naţiunea.

Cuprins 1 Istoric 2 Definirea statului 2.1 Definire organizaţională 2.2 Definire funcţională 3 Statul privit de diverse ideologii 3.1 Viziunea liberală despre stat 3.2 Viziunea anarhistă despre stat 3.3 Viziunea de stânga despre stat 3.4 Viziunea conservatoare despre stat 4 Note 5 Bibliografie 6 Legături externe

[modifică] Istoric

Discuţii despre ce este, ce ar trebui să fie şi în ce fel trebuie să acţioneze statul pot fi identificate încă din antichitate. Articularea unor teorii coerente despre stat pot fi întălnite în discursul gânditorilor din Grecia antică. Timp de milenii a fost acceptată, oarecum apriori, ideea că statul trebuie să asigure nevoile cetăţenilor, să urmărească un bine public şi să fie implicat în atingerea intereselor comunităţii pe care îl reprezintă.^[1] Începând cu secolul XIX mai exact prin teoriile liberale aceste concepţii sunt puse în discuţie şi primesc o nouă interpretare, iar acolo unde guvernările sunt de tip liberal aceste noi concepţii sunt puse şi în practică.

[modifică] Definirea statului

Statul, o noţiune abstractă des utilizată în trecut, dar mai ales în contemporaneitate, a fost definit în diverse feluri de către o largă categorie de specialişti şi nespecialişti. Statul este analizat de către mai multe discipline din cadrul ştiinţelor sociale printre acestea numărându-se: ştiinţele politice, filozofia, sociologia, etc. O perspectivă de ansamblu asupra acestor definiri este oferită prin împărţirea acestora în definiţii organizaţionale şi definiţii funcţionale.

[modifică] Definire organizaţională

Din punct de vedere organizaţional statul este privit ca o sumă de instituţii de guvernare şi are cinci caracteristici principale, enumerate mai jos^[2]. Aceste caracteristici nu sunt prezente în toate statele, mai ales dacă avem în vedere diversele forme statale anterioare statelor moderne. Un alt aspect care trebuie menţionat este că prin definirile organizaţionale nu este urmărită aprecierea legitimităţii statului sau a instituţiilor care îl compun, precum nici opinia indivizilor despre o eventuală legitimitate a statului.

1. Statul este un ansamblu de instituţii distinct de restul societăţii care crează sfere publice şi sfere private.
2. Din punct de vedere al autorităţii, statul este o putere supremă şi suverană, precum şi legislativă într-un anumit teritoriu. Pentru a-şi putea exercita aceaste forme de manifestare a puterii, statul are monopolul aupra forţei.
3. Statul îşi exercită puterea printr-un aparat birocratic.
4. Statul ca entitate se distinge de funcţionarii care ocupă anumite funcţii la un moment dat în aparatul său birocratic şi din acest punct de vedere statul are suveranitate şi asupra acestora. Prin funcţionari se înţelege orice demnitar inclusiv preşedintele, prim-ministrul, ministrii, etc.
5. Statul are puterea de a impune şi de a colecta taxe de la populaţie.

[modifică] Definire funcţională

Definirea funcţională sublinează ideea că statul este o sumă de instituţii care îndeplineşte un anumit scop sau obiectiv. Principala distincţie dintre acestă definirea şi cea anterioară constă în faptul că statul poate fi identificat cu o instituţie sau organizaţie care îndeplineste una din funcţiile statului. Un alt punct care deosebeşte definirea funcţională de cealaltă este aprecierea statului prin consecinţele acţiunii sale, cea mai comună fiind stabilizarea socială în interiorul teritoriului controlat de acesta.

[modifică] Statul privit de diverse ideologii

În accepţiunea contemporană raportarea diverselor edeologie la problema statului aduce în discuţie noţiunea de sferă de inflenţă a statului. Au fost conturate două astfel de sfere. ^[3] Prima accentuează rolul statul în crearea unui cadru social, legalitatea, ordinea, securitatea teritoriului faţă de agresori, susţinerea unor valori morale tradiţionale externi fiind principalele caracteristici ale a statului. A doua sfera are în vedere intervenţia statului în economia statului, reglementarea sau intervenţia în factorul de producţie, implicarea acestuia în problema proprietăţii (inclusiv în proprietatea privată), susţinerea redistribuirii veniturilor şi a unor principii diferite de cele ale economiei de piaţă folosite în asigurarea unor bunuri şi a unor servicii.

[modifică] Viziunea liberală despre stat

Ideea generală a liberalismului din decurge întreaga sa argumentare împotriva implicării statului în binele concret este libertatea individuală. Liberalismul susţine că fiecare individ este capabil să-şi urmărească propriul scop în viaţă şi să acţioneze în funcţie de resursele de care dispune pentru a-şi îndeplini dorinţele. Statul nu trebuie să-şi propună asigurarea fericirii tuturor cetăţenilor şi de altfel nici nu ar putea să ducă la îndeplinire acest deziderat. Ceea ce poate asigura statul este un climat bazat pe reguli formale (instituţionale), iar în acest climat individul să aibă posibilitatea să-şi ducă la îndeplinire propriile dorinţe şi proiecţii asupra viitorului său, în funcţie de capacităţile şi resursele deţinute.^[4] Cadrul formal amintit are o reprezentare în planul economic prin economia de piaţă. Conform viziunii liberalismului acest gen de economie este singurul capabil să ofere libertatea individului, necesară urmării interesului personal. În această ecuaţie statul trebuie să se implice doar pentru a asigura anumite reguli ale jocului, care să fie identice pentru toţi cei care formează societatea. Din acest motiv pentru liberalism statul este un arbitru care veghează la respectarea regulilor jocului, iar dacă aceste reguli nu sunt respectate să apeleze la constrângeri pentru a impune respectarea legilor. În viziunea liberală aceaste premise au ca rezultat pentru individ libertatea, utilă în urmărirea propriului scop. Singura îngrădire a libertăţii individului apare atunci când individul recurge la încălcarea libertăţii celorlalţi pentru satisfacerea propriilor nevoi. În acest sens J. S. Mill afirmă că este autorizată subordonarea spontaneităţii individuale unui factor extern, cum este statul, numai atunci când acţiunile unui individ aduc atingere celorlalti. ^[5]

Respingerea implicării statului în problemele concrete ale societăţii este susţinută şi prin rezultatele pe care le-ar putea avea o astfel de acţiune. Bunăoară Friedrich Hayek în Drumul către servitute analizează această problemă şi ajunge la concluzia că dacă statul imaginează şi impune tot felul de legi care să fie prevadă cazuri particulare şi concrete rezultatul este unul singur abuzuri sitematice. Prin urmare, spune Hayek, statul trebuie să formuleze reguli si legi suficient de generale (opuse ordinelor speciale) astfel încât să funcţioneze în împrejurimi care să nu poată fi prevăzute în detaliu. Dacă printr-o anumită lege imaginată de stat pot fi făcute previziuni detaliate asupra efectelor acesteia, respectiva lege se transformă într-un instrument prin care statul obligă indivizii să se îndrepte spre obiectivele fixate de acesta. ^[6]

[modifică] Viziunea anarhistă despre stat

Apărut în secolul XIX, anarhismul nu s-a bucurat de o prea mare susţinere de-a lungul timpului, existând în rândul gânditorilor un oarecare consens în ceea ce priveşte nevoia unei guvernări. Chiar dacă aplicarea lui în realităţile sociale este destul de dificilă, ca doctrină şi ca exerciţiu teoretic anarhismul este necesar căci este răspunsul negativ la întrebarea: Trebuie să existe stat ?. Printre susţinătorii acestei doctrine se numără Stirner, Proudhon, Bakunin toţi trei oferind propriile temeiuri pentru care o dezordine rezultată din lipsa unei autorităţi politice este preferabilă unei puteri instituţionalizate. Ca şi doctrină, anarhismul a apărut ca reacţie împotriva teoriei statului minimal, acesta fiind perceput de anarhişti ca o entitate care nu se îngrijeşte de nevoile propriilor cetăţeni.^[7]. Principalele direcţii dinspre care au fost atacate teoriile care susţin statul pot fi exprimate prin două idei: orice stat este tiranic, el împiedică libera exprimare socială a individului, sau din contră, statul este pasiv faţă de nevoile individului.

Proudhon consideră statul o întreprindere care are ca obiect de activitate jefuirea cetăţenilor de o parte din munca lor. Pentru îndeplinirea acestui scop aceasta se foloseşte de: bir, taxă, impozit, etc. Prin aceste acţiuni Proudhon acuză statul şi pe reprezentaţii acestuia, guvernanţii, de impunerea propriei voinţe, iar acest aspect are ca efect anularea libertăţii individului.

Bakunin încearcă să demonteze ideia necesităţii statului prin sublinierea caracterului de constrângător al acestuia. Deoarece statul este forţă, ordin şi constrângere, Bakunin consideră că statul nu are nicio legitimare pentru existenţă sa. Chiar dacă acţiunea statului poate apărea ca având scopul urmăririi unui bun public, ecest bun public se transformă în ceva rău deoarece este impus şi, deci contravine libertăţii individului.

[modifică] Viziunea de stânga despre stat

Marxismul ca doctrină de stânga împrumută o parte din ideile anarhiste despre stat. Karl Marx acentuează ideea anarhiştilor conform căreia statul este un instrument de lupta de clasă, el reprezentând interesele clasei aflate la guvernare şi nu interesele cetăţenilor, în schimb trece în umbră ideea acestora despre libertatea absolută a indivizilor. Doctrina marxistă susţinea nevoia implicării statului în acţiuni care să compenseze lipsa de resurse a celor defavorizaţi, prin redistribuire veniturilor. Spre deosebire de anarhism, marxismul proclama necesitatea existenţei statului, dar cu o transformarea acestuia din reprezentant al unei minorităţi, adică cei privilegiaţi, în reprezentant al majorităţii defavorizate şi lipsite de resurse. Toate acestea fiind necesare pentru a putea indeplini un ideal al indivizilor, conform marxismului, şi anume egaliatea pe toate planurile: politică, juridică, socială, economică.

Social-democraţia ca doctrină reprezintă o evoluţie a teoriilor de stânga din secolul al XIX. Diferenţa majoră dintre teoriile social-democrate şi bunăoară cele marxiste în ceea ce priveste imaginarea statului, rezidă din eliminarea utopiilor specifice începutului mişcării de stânga şi anume: statul nu trebuie să asigure fericirea tuturor, nu trebuie să conducă toate aspectele economice şi nici nu trebuie să-si facă un scop din eliminarea tuturor inegalitaţilor. Doctrina socială-democrată are ca principală caracteristică la nivelul discursului susţinerea bunurilor publice prin acest lucru accentuând rolul pe care trebuie să îl aibă statul în sfera privată. Statul, în viziunea social-democraţilor, trebuie să acorde asistenţă socială şi protecţie socială celor defavorizaţi şi totodată să asigure un anumit nivel de cultură şi educaţie în acest sesns susţinând accesul gratuit la diversele forme de învăţământ.

[modifică] Viziunea conservatoare despre stat

Statul este o organizaţie politică formată din reprezentanţi ai populaţiei de pe un anumit teritoriu, care sunt investiţi cu atribuţii de putere care constau în posibilitatea de a putea lua decizii obligatorii, în numele întregii populaţii, decizii concretizate în norme de drept sau în acte de aplicare a dreptului care, dacă nu sunt respectate de bună-voie, sunt aduse la îndeplinire prin forţa de constrângere.^[8]

"Statul reprezintă ...suveranitatea unei populaţii numită naţiune, aşezată pe un teritoriu", sau "autoritatea pe care o organizaţie publică o deţine şi care-i dă libera facultate, de organizare şi de creare a dreptului pe teritoriul respectiv"^[9]

Statul este o putere organizată asupra unei populaţii, pe un anumit teritoriu. ^[10]

[modifică] Note

1. ↑ A. P. Iliescu (2003, p. 63)
2. ↑ Dunleavy (2002, p.13)
3. ↑ Dunleavy (2002, p.18)
4. ↑ A. P. Iliescu (2003, p. 66)
5. ↑ J. S. Mill - Despre libertate, p. 19>
6. ↑ Hayek, Drumul către servitute
7. ↑ A. P. Iliesci, p. 72
8. ↑ Gheorghe Boboş
9. ↑ M. Djuvara
10. ↑ F. Ricaux

[modifică] Bibliografie

• Dunleavy, Patrick; O'Leary, Brendan (2002). Teoriile statului. Chişinău: Epigraf. ISBN 9975-903-47-9.

• Iliescu, Adrian-Paul (2003). Introducere în politologie. Bucureşti: BIC ALL. ISBN 973-571-393-4.

[modifică] Legături externe

• Diverse definiţii a noţiunii de stat