Sovietul Federaţiei Ruse
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Rusia |
 Acest articol face parte din seria: |
|
|
Politica altor ţări • Portal Politică |
Sovietul Federaţiei Ruse (în limba rusă: Совет Федерации) este, în conformitate cu prevederile Constituţiei Federaţiei Ruse din 1993, camera superioară a Adunării Federale (Parlamentul) a Federaţiei Ruse. Fiecare dintre cele 88 de subiecte ale Federaţiei Ruse – 21 de republici, 48 de oblaste (regiuni), 7 kraine (ţinuturi), 2 oraşe federale, 9 okruguri (districte) autonome şi o regiune autonomă) – trimit câte doi senatori în Soviet, în total 176 de reprezentamţi.
Senatul îşi are sediul în clădirea de pe strada Balşaia din Moscova, fostul sediu al Agenţie Sovietice de Stat pentru Construcţii (ГОССТРОИ). Birourile senatoriale şi ale comisiilor se află pe strada Novî Arbat. Cele două camere ale Parlamentului rus au sedii diferite, Duma de Stat aflându-se lângă Piaţa Manejului.
Cuprins |
[modifică] Istoric
Istoria Sovietului Federaţiei a început în timpul crizei constituţionale din 1993, care a opus guvernul şi reformele structurale neoliberale nepopulare ale preşedintelui Elţin tot mai influentului Soviet al Deputaţilor Poporului (legislativul rus). De-a lungul întregului an, Sovietul a devenit din ce în ce mai nemulţumit de direcţia în care se îndrepta economia Rusiei aflată în criză, ca şi de încercările preşedintelui de schimba constituţia sovietică rusă din 1978, încă în vigoare în Federaţia Rusă. În momentul de maximă tensiune a crizei, pe 21 septembrie, Elţin a emis Decretul nr. 1400, prin care impunea reformele constituţionale, dizolva Sovietul Deputaţilor Poporului, înlocuindu-l cu o structură legislativă total nouă şi îşi atribuia puteri executive sporite. După un scurt război verbal între cele două părţi, Elţin a pus capăt în mod brutal conflictului, ordonând armatei să bombardeze şi să ia cu asalt Casa Albă – sediul Parlamentului – în care se baricadaseră deputaţii ruşi (2 – 4 octombrie 1993).
După anihilarea Sovietului Deputaţilor Poporului şi a unora dintre şefii administraţiilor locale din Federaţie care îi sprijiniseră pe parlamentarii răzvrătiţi, Elţin a trecut la iniţierea aprobării unei noi constituţii. După evenimentele din 1993, Elţin şi consilierii săi au conceput o constituţie care dădea preşedintelui puteri sporite în numirea prim-ministrului, respingerea legilor votate în parlament (dreptul de veto) şi în numirile membrilor unui Consiliu de Securitate, care la rândul lui avea puteri sporite. Constituţia stabilea formarea unui legislativ bicameral – Adunarea Federală a Rusiei – cu două camere: Duma de Stat (camera inferioară) şi Sovietul Federaţiei (camera superioară). Deşi Elţin crease un Soviet al Federaţiei care întrunea reprezentanţii regionali (cu excepţia celor din Cecenia) în vederea discutării proiectului de constituţie care trebuia să înlocuiască legea fundamentală veche din 1978, acest organ legislativ a devenit parte componentă a noului Parlament.
Sovietul Federaţiei, care se aseamănă din multe puncte de vedere cu Senatul Statelor Unite, este format din câte 2 reprezentanţi ai fiecărui subiect federal. Spre deosebire de Duma de Stat, care este formată din deputaţii aleşi în sute de circumscripţii din toată ţara, Sovietul Federaţiei ar trebui să format din reprezentanţii subdiviziunilor federaţiei, (de cele mai multe ori entităţi cu caracter etnic). La început au existat discuţii despre caracterul ales sau numit al reprezentanţilor în acest soviet. Pentru rezolvarea anumitor probleme legate de primele alegeri pentru camera superioară a Parlamentului, Elţin a emis Decretul nr. 1628 din 11 octombrie, prin care se stabilea că fiecare candidat avea nevoie de semnăturile a cel puţin 2% sau 25.000 de semnături ale persoanelor cu drept de vot din republica, kraina, regiunea, districtul sau oraşul federal în care candida. Decretul stabilea că primul mandat al celor aleşi în Sovietul Federaţie să fie de numai 2 ani.
Primele alegeri pentru Sovietul Federaţie au avut loc pe 12 decembrie 1993, odată cu alegerile pentru Duma de Stat şi cu referendumul asupra noii Constituţii a Federaţiei. Odată cu aprobarea prin referendum a noii Constituţii, alegerile reprezentanţilor în Sovietul Federaţiei a fost încredinţată autorităţilor locale, cu un senator ales dintre membrii legislativul subiectului federal şi cu un al doilea ales de executivul local. Această procedură a fost mai apoi trecută în constituţia din 1995, odată cu încheierea mandatului primului Soviet.
Constituţia nu specifică însă CUM sunt aleşi senatorii. Până în 1995, folosindu-se de acestă anomalie constituţională, executivele locale îşi plasau practic din oficiu reprezentanţii doriţi în Sovietul Federaţiei. În timp ce Duma de Stat era ocupată cu dezbaterile asupra reformelor şi politicii ruse, Sovietul Federaţie devenise o anticameră pentru promovarea intereseleor regionale.
Venirea la putere a preşedintelui interimar Vladimir Putin după demisia lui Elţin de pe 31 decembrie 199 a adus schimbări importante în Sovietul Federaţiei. Ca parte a reformelor politice din prima sa lună în funcţie, Putin a propus o reformă care să schimbe modul de alegere a reprezentanţilor în Soviet. Astfel, era prevăzută o procedură clară pentru desemnarea reprezentanţilor regionali, care trebuia să pună capăt nepotismului şi corupţiei liderilor regionali. Senatorii au luptat din toate puterile împotriva reformei, care le reducea privilegiile în politica federală şi imunitatea parlamentară. În fată ameninţărilor conjugate venite din partea Dumei de Stat, (care putea respinge cu majoritate de două treimi hotărârile Sovietului) şi ale lui Putin, (care declara că este gata să ordone anchete federale judiciare împotriva guvernatorilor locali), Sovietul Federaţie a fost nevoit să cedeze şi a votat reforma în iulie 2000. În locul vechilor sentori au fost aleşi reprezentanţi care se bucurau de simpatia şi sprijinul Kremlinului. Ultimii guvernatori locali-senatori au fost inlocuiţi la începutul anului 2002.
După criza ostaticilor din şcoala din Beslan din septembrie 2004, Putin a propus o schimbare radicală a sistemului federal rus, propunând ca alegerile directe pentru guvernatorii locali să fie înlocuite cu numiri făcute în mod nemijlocit de administraţia prezidenţială. Aceste numiri puteau fi apoi acceptate sau respinse de legislativele regionale. Prin această mişcare, preşedintele Putin a reuşit să aibă un control sporit asupra Sovietului Federaţiei.
Criticii lui Putin afirmă ca noul Soviet nu este decât o maşină de vot, care aprobă automat toate acţiunile guvernului rus şi ale partidului Rusia Unită, în acelaşi mod în care Sovietul Naţionalităţilor proceda cu hotărârile PC al URSS. Reformele lui Putin au ajuns să fie considerate de criticii săi ca antidemocratice şi antifederale.
[modifică] Alegerile pentru Sovietul Federaţiei
Spre deosebire de deputaţii Dumei de Stat şi ai legislativelor regionale, senatorii Sovietului Federatiei sunt aleşi în mod indirect de politicienii provinciali.
Sovietul cuprinde câte doi reprezentanţi pentru fiecare subiect federal. Un senator este ales de legislativul local, iar cel de-al doilea este numit de executivul corespunzător. Până în 2000, toţi guvernatorii locali erau în acelaşi timp şi conducători la nivel provincial şi membrii ai Sovietului Federaţiei. Odată cu venirea la putere a preşedintelui Putin, această practică a încetat, guvernatorilor locali fiindu-le interzisă acuparea a două posturi.
Durata în timp a mandatelor senatoriale nu mai sunt fixe la nivel naţional, ci sunt determinate de corpurile legiuitoare pe care senatorii le reprezintă.
În perioada 2001 – 2004, legislativele locale puteau să-şi revoce senatorii din Sovietul Federaţiei prin aceiaşi procedură prin care îi numiseră. Aceste revocări deveniseră destul de dese. O nouă lege votată în 2004 cerea ca revocarea unui senator să fie iniţiată de preşedintele Sovietului Federaţiei. După 2004, nu a mai fost iniţiată nicio procedură de revocare.
[modifică] Funcţiile legislative
Camera superioară a Adunării Federale – Sovietul Federaţiei – este o cameră considerată mult mai protocolară decât Duma de Stat, iar datorită modului federalist in care este desemnată, mult mai puţin supusă schimbărilor radicale decât camera inferioară a parlamentului.
Sovietul Federaţiei trebuie să coopereze cu Duma de Stat pentru completarea şi votarea legilor organice, legilor bugetelor, regulamentelor vamale, dar şi monitorizarea datoriei externe şi ratificarea tratatelor internaţionale.
Sovietul cooperează cu Duma de Stat pentru conceperea şi votarea proiectelor de legi. Legile federale cu privire la buget, regulamentele vamale, credite publice şi ratificarea tratatelor internaţionale sunt discutate în Soviet după ce au fost votate de Duma de Stat, unde sunt prezentate pentru început majoritatea legilor.
Puterile speciale acordate Sovietului includ dreptul de modificare a graniţelor dintre subiecţii federali, de aprobare a decretelor prezidenţiale, de declarare a alegerilor prezidenţiale, de punere sub acuzare a preşedintelui, de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale, Curţii Supreme şi a Înaltei Curţi de Arbitraj, precum şi de a lua decizii cu privire la utilizare forţilor armate ruse în acţiuni în afara graniţelor ţării.
Pentru ca legile să fie aprobate de Soviet, e nevoie de votul favorabil a cel puţin jumate din cei 176 de senatori. În cazul legilor constituţionale federale, e nevoie de votul favorabil a ¾ dintre senatori pentru a fi aprobate. Dacă Senatul îşi exprimă veto-ul în cazul unei legi aprobate de Duma de Stat, cele două camere formează un Comitet de Conciliere pentru găsirea unui compromis, care trebuie să treacă din nou prin procedurile de aprobare.
[modifică] Comitetele
Comitetele formează o componentă principală a structurii Sovietului. Sunt formate 16 comitete şi 7 comisii care supraveghează o gamă largă de probleme. Preşedinţii acestor comitete şi comisii sunt numiţi de preşedintele Sovietului. Aceste comitete sunt:
- Comitetul pentru legislaţie constituţională
- Comitetul pentru probleme judiciare şi legale
- Comitetel pentru apărare şi securitate
- Comitetul pentru buget
- Comitetul pentru pieţele financiare şi circulaţia monetară
- Comitetul pentru afaceri externe
- Comitetul pentru Comunitatea Statelor Independente
- Comitetul pentru probleme federale şi politici regionale
- Comitetul pentru guvernele regionale
- Comitetul pentru politici sociale
- Comitetul pentru politici economice, afaceri şi proprietate
- Comitetul pentru politica industrială
- Comitetul pentru resurse naturale şi protecţia mediului
- Comitetul pentru alimentaţie şi politici agricole
- Comitetul pentru ştiinţă, cultură, educaţie, sănătate publică şi ecologie
- Comitetul pentru teritoriile nordice şi minorităţile indigene
- Comisia pentru disciplină
- Comisia pentru supravegherea performanţiei Sovietului
- Comisia pentru căi şi mijloace pentru implementarea puterilor federale ale Sovietului
- Comisia pentru interacţiune cu Curtea de Conturi a Federaţiei Ruse
- Comisia pentru tineret şi sport
- Comisia pentru politica informaţiei
- Comisia pentru monopoluri naturale.
[modifică] Critici
Criticile aduse Sovietului Federaţiei vizează faptul că această cameră a parlamentului este în mod inerent un corp legiuitor al elitelor regionale, care nu ţine seama de voinţa celei mai mari părţi a populaţiei Rusiei. După reformele promovate de preşedintele Putin în anul 2000, criticile vizează şi faptul că noul Soviet s-a transformat într-o maşină de vot şi de aprobat deciziile Kremlinului, pierzându-şi practic orice rol de corp legislativ. Mulţi senatori, inclusiv preşedintele Sovietului Federaţiei Seghei Mironov, sunt consideraţi aliaţi de nădejde ai lui Vladimir Putin sau ai partidului Rusia Unită.Critiii amintesc de asemenea şi faptul că membrii Sovietului Federaţiei se întâlnesc doar o zi la două săptămâni, votând în grabă toate legile aflate pe agendă. Se consideră în general că această viteză sporită de aprobare este dată de uriaşa influenţă a administratiei prezidenţiale, care şi-a impus deja punctul de vedere în comitetele şi comisiile senatoriale. Mai mulţi deputaţi de stânga din Duma de Stat afirmă că preşedintele Putin a deposedat camera superioară de orice putere reală, încălcând astfel principiile sepraţiei puterilor în stat.
După restructurarea de către Putin a executivelor regionale în 2004, prin numirea directă de la Moscova, sprijinitorii ideii federaliste susţin că prin această reformă a fost scăzută importanţa camerei superioare. Federaliştii afirmă că, dacă pe vremea lui Elţin Sovietul Federaţiei era un corp legiuitor care reflecta interesele regionale, restructurarea lui Putin a dus la o centralizare excesivă a deciziilor acestei camere a Parlamentului, care a ajuns să reflecte numai interesele politice prezidenţiale şi ale partidului Rusia Unită, neglijând interesele regionale. În schimb, sprijinitorii prezidenţiali amintesc că, la începutul existenţei Federaţiei Ruse, chiar şi Elţin a numit guvernatorii subiectelor federale.
[modifică] Bibliografie
- McFaul, Michael. Russia's Unfinished Revolution. Ithaca, New York. Cornell University Press, 2001.
- Herspring, Dale R. Putin's Russia. Lanham, Maryland. Rowman and Littlefield Publishers, 2005.
[modifică] Legături externe
- Website-ul oficial al Sovietului Federaţiei (în egleză)
- Website-ul oficial al Preşedintelui Sovietului Federaţiei (în egleză)
 |
Adunarea Federală a Rusiei |  |
| Sediu: Moscova Duma de Stat | Sovietul Federaţiei Ruse |
