Solaris (film din 1972)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Solaris este un film rusesc regizat de Andrei Tarkovsky şi apărut în 1972.
Cuprins |
[modifică] Originea
În 1968 apărea romanul eponim al lui Stanislaw Lem, tradus pentru prima dată în limba română de Adrian Rogoz şi publicat în serial în colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice.
1972 este anul în care Andrei Tarkovski ecranizează romanul, iar filmul va avea să ruleze şi pe ecranele cinematografelor din România, având un succes îndoielnic la publicul românesc, ca de altfel întreaga filmografie tarkovskiană. Cauza numărului mic de bilete vândute la Solaris, Călăuza, Oglinda, Andrei Rubliov, nu a fost calitatea filmelor ci incapacitatea majorităţii publicului de a înţelege filmele lui Tarkovski.
Aceeaşi soartă a avut-o şi romanul lui Lem, care a fost însă apreciat doar de fanii literaturii ştiinţifico-fantastice.
[modifică] Adaptarea
Scenariul după care s-a turnat filmul a urmat îndeaproape romanul, reuşind sa transpună în imagini ceea ce Lem a vrut sa spună în carte. Acest mod de a spune sună frust şi fără valoare dacă nu se face precizarea că romanul Solaris poate fi interpretat în multe feluri, se poate specula şi se pot descrie varii rezolvări ale provocării lemiene. Ce sau cine este Solaris? Cine suntem noi? Suntem aşa de importanţi? Finalul filmului este rezolvarea tarkovskiană a provocării lui Lem, rezolvare care dă un farmec aparte filmului. Chiar reluarea temei lemiene în anul 2002 de către Steven Soderbergh păstrează aceeaşi provocare, iar rezolvarea ei, dincolo de pragmatismul producătorului şi spectatorului american, îşi păstrează farmecul şi misterul indus de Solaris. Solaris reprezintă universul exterior sau pe cel interior omului?
[modifică] Caracterele
Eroii romanului sunt creionaţi cinematografic în mod remarcabil. Natalia Bondarciuk creează o Harey parcă desprinsă din paginile romanului! Este o Harey aşa cum a imaginat-o Lem, un vis, apoi o himeră care prinde viaţă şi care nu înţelege ce este viaţa. O altă Harey, cu alt nume, va interpreta Natasha McElhone, în mai noua producţie americană, dar de data asta fiind o apariţie carnală, plină de sex appeal şi mult mai apropiată de femeia-om, savoarea romanului fiind salvată doar de jocul lui George Clooney.
Cris Kelvin, Snaut, Sartorius, Harey sunt personajele lui Lem, cărora Tarkovski le-a dat genial viaţă pe peliculă, cu actori cvasi-necunoscuţi publicului românesc sau de aiurea. Tarkovski n-a făcut rabat de la detaliu. O alegere grea, căci mijloacele de punere în imagine a cuvintelor romanicierului polonez au fost sărace tehnologic vorbind, alcătuind în final ceva pe care spectatorul nu-l va putea descrie uşor. O muncă de Sisif, pe care însă, mai noul regizor american n-a riscat să o abordeze, deşi ajutor tehnologic ar fi avut din plin.
