Sereca, Hunedoara
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sereca este o localitate din judeţul Hunedoara, situată pe valea râului Grădişte, la 7 km de Orăştie şi 10 km de Costeşti. Localitatea datează din jurul anului 1200. Se pare că numele vine de la Serii, o variantă răsăriteană a Zirilor. Satul SERECA este situat în lungul văii Grădişte. Se mărgineşte la răsărit de râul Grădişte (Orăştie sau apa oraşului cum se mai numeşte) care şerpuieşte parale cu şoşeaua, iar la apus de dealul cu vii (viile mari şi viile mici). Satul are în jur de 100 de case frumos aliniate pe două uliţi: uliţa mare şi uliţa mică. Casele sunt model săsesc, cu fruntar, şi geamuri cu şolocate la uliţă. Mai nou geamurile cu şolocate sunt înlocuite cu ferestre americane (geamuri mai mari în 3 canate şi rolete). Uliţele sunt cu drumurile astfaltate iar trotuarele, ca şi curţile, sunt pietruite (floaşter) cu piatră de râu. În trecut erau meşteri pietrari care ştiau să floştărească, adică să paveze cu piatră de râu. Casele sunt din cărămidă acoperite cu ţiglă iar fundaţiile din beton. Caracteristic caselor sunt porţile înalte ca nişte cetăţi care protejează curţile. Pe lângă casă, căsuţă (locul unde se stă vara, un fel de bucătărie), curte, mai există şi o şură, cândva plină cu animale (vaci, boi, cai, oi) şi nutreţ. Împrejurimile sunt pitoreşti şi prieteneşti. Oamenii foarte harnici, clima şi solul bun dau roade bogate. Cartofi, porumb, grâu, pomi, viţă de vie, nutreţ pentru animale şi păsări. Pe dealul dinspre apus, în razele soarelui se zăresc viile mari şi viile mici. poate că nu acum este perioada de glorie a lor dar în vremurile bune era o minunăţie var şi toamna în vii. Vara piersicile umpleau coşurile cu coaja lor pufoasă şi miezul gustos (cum de mult nu am mai mâncat), iat toamna strugurii îşi lăsau boabele albe sau negre în carele trase de boi şi care se târau scârţâind cu o roată împiedecată până coborau dealul. La cules era sărbătoare; oamenii satului, neamuri, voie bună, muzică şi mîncare toate în deal la vie iar seara mustul dulce şi limpede împânzea curţile umplând butoaiele dai demult pregătite. Era o adevărată sărbătoare. Între cele două vii se află o păşune cu iarbă grasă unde păşte ciurda satului păzită de un ciurdar tocmit de la Sf. Gheorghe până la Sf. Nicolaie (dacă timpul este bun). Ciurdarul scoate de dimineaţă vitele, la prânz le duce la râu iar eara le aduce acasă cu ugerul plin de lapte. În parte de sud şi de nord satul este mărginit de pământuri arabile, de luncă, nisipoase unde se cultivă cereale, cartfi, legume, etc. Oamenii sunt blânzi şi cumsecade. Poate prea cumsecade pentru vremurile ce le trăim. Lucrează la Orăştie iar în timpul liber la câmp, adică sunt agricultori. Unii au tractoare, alţii cai. Mi-ar plăcea să amintesc şi de pădurea satului situată în partea de SV numită Aoş (denumire turcească se pare) unde creşte fagul, stejarul, carpen. În sat există o şcoală generală de 4 clase. Copii fiind puţini toate cele 4 clase sunt în aceaşi sală iar învăţătorul împarte ora în 4 ca să poată face cu toate cele 4 clase odată. Pare paradoxal dar copii învaţă să utilizele şi să preţuiască timpul mai bine. De la această şcoală şi continuînd mai departe s-au format profesori, ingineri, ofiţeri, preoţi. Nume mai des întâlnite: Ştefănie, Boşorogan, prenume: Ion, Sonu, Nicolae, Marea, Lia, Simina, Marin Aurel, Lenuţa, Nicu, Jeni iar prorecle ar fi următoarele: Donu, Pilu, Colnicu, Dăneasă, Baciu, Brigadiru, Şoferu, Paca, Tena, Belei , Oncioiu, Codău, Sântea.
Denumiri: în zăvoi, la râu, între hotare, la răstoacă, la vad, în tăuri, uliţa boilor, în cot, pe uliţa hai mică, la zăcătoare.
Se pare că satul făcea parte din scaunul săsesc al Orăştiei. Oamenii nu erau săraci nici în trecut, erau oameni liberi care munceau pământul din jurul satului şi creşteau animale.
HD Acest articol despre o localitate din judeţul Hunedoara este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui. Text aldin
