Răscoala din Tambov
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Răscoala din Tambov din 1919–1921 a fost una dintre cele mai mari răscoale ţărăneşti îndreptate împotriva guvernării bolşevice, în timpul războiului civil rus. Răscoala a fost condusă de fostul eser (membru al Partidului Socialist Revoluţionar), Alexandr Antonov şi de aceea, în istoria sovietică, răscoala este cunoscută cu numele de Antonovşcina (Анто́новщина). Cauza revoltei a fost politica bolşevică economică dură din timpul războiului civil, cunoscută sub numele de comunism de război.
Răscoala s-a desfăşurat intr-o zonă cuprinsă în ceea ce sunt azi regiunea Tambov şi o parte din regiunea Voronej.
O caracteristică specială a acestei rebeliuni, printre celelalte multe ale acelei perioade, este aceea că a fost condusă de o organizaţie politică, Uniunea Ţăranilor Muncitori, organizaţie condusă de Antonov.
Gravitatea problemei răscoalei a dus la crearea "Comisiei Plenipotenţiare a Comitetului Central Executiv pe Întreaga Rusie a Partidului Bolşevic pentru Lichidarea Banditismului în Gubernia Tambov". Răscoala a fost înăbuşită în sânge de unităţile Armatei Roşii conduse de Mihail Tuhacevski. Conducerea politică a operaţiilor împotriva răsculaţilor a fost asigurată Vladimir Antonov-Ovseenko. Faimosul Mareşal Gheorgi Jukov a primit prima sa decoraţie în luptele împotriva răsculaţilor.
Răscoala a fost aşa de extinsă, încât, pentru înăbuşirea ei, au fost trimişi peste 30.000 de soldaţi. Armata a folosit artileria şi trenuri blindate pentru a lupta cu ţăranii răsculaţi. În mai multe ocazii, au fost folosite şi arme chimice.
Familiile insurgenţilor au fost trimise în lagăre de concentrare ridicate la repezeală.
Răscoala a fost înăbuşită gradual în 1921. Antonov a fost ucis în 1922 într-o încercare de a-l aresta.
