Procesele de la Moscova
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Procesele de la Moscova a fost o serie de procese politice ale oponenţilor lui Stalin care au avut loc în timpul Marii Epurări. Ele sunt pe drept considerate procese spectacol, în care verdictele erau ştiute chiar înaintea începerii judecăţi propriu-zise. Inculpaţii au fost acuzaţi de conspiraţie împotriva Uniunii Sovietice, de tentative de asasinare a lui Stalin şi a altor lideri sovietici, de încercari de dezmembrare a URSS-ului şi de restaurare a capitalismului, toate încadrările juridice fiind făcute în conformitate cu prevedrile articoilului 58 al codului penal sovietic.
Cuprins |
[modifică] Rezumat
- Primul proces a fost aşa numitul "Procesul centrului Troţkist-Zinovievist" sau "Procesul celor 16", care a avut loc în august 1936 şi care i-a avut ca acuzaţi principali pe Grigori Zinoviev şi Lev Kamenev, doi dintre cei mai importanţi conducători ai partidului bolşevic. Toţi acuzaţii au fost găsiţi vinovaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi.
- Al doilea proces a avut loc în ianuarie 1937, fiind implicaţi 17 lideri de partid mai puţin importanţi, printre aceştia aflându-se Karl Radek, Iuri Piatakov şi Grigori Sokolnikov. Treisprezece acuzaţi au fost condamnaţi la moarte şi împuşcaţi, iar ceilalţi au fost condamnaţi la închisoare în lagărele de muncă. Nici unul dintre aceşti patru condamnaţi la închisoare nu a supravieţuit condiţiilor din lagăre.
- Al treilea proces din martie 1938 a inclus 21 de acuzaţi care erau aşa zişi membri ai "Blocului celor de dreapta şi ai troţkiştilor". Acuzaţii principali au fost Nicolai Buharin, fostul şef al Internaţionalei Comuniste, fostul prim ministr Alexei Rîkov, Cristian Rakovski şi Nicolai Krestinski. Toţi acuzaţii principali au fost executaţi.
- A mai existat de asemenea şi un proces secret judecat de un tribunal militar în iunie 1937. Acuzaţii l-au reprezentat un grup de generali ai Armatei Roşii în frunte cu Mihail Tuhacevski.
[modifică] Evaluarea proceselor
Cei mai mulţi observatori occidentali care au participat la aceste procese, au spus că acestea au fost judecate corect, iar vinovăţia acuzaţilor a fost stabilită fără putinţă de tăgadă. Ei şi-au bazat afirmaţiile pe mărturisirile acuzaţilor, care au părut ca fiind date de bunăvoie în sala de judecată, fără să existe vreo dovadă evidentă că ele ar fi fost obţinute prin tortură sau sub influenţa drogurilor.
În atmosfera politică a anilor 1930, acuzaţia de participare la o conspiraţie pentru distrugerea Uniunii Sovietice era credibilă, puţini observatori din afara URSS-ului fiind la curent cu luptele intestine din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, care au dus la epurări şi procese.
Azi este bine ştiut că acele mărturisiri au fost smulse de cele mai multe ori după ce se exercitaseră asupra acuzaţilor uriaşe presiuni psihologice. Un fost ofiţer al GPU, Alexander Orlov, a descris metodele folosite pentru obţinerea mărturisirilor: bătăi repetate, tortura, ţinerea acuzatului nedormit sau ţinerea lui în picioare pentru perioade foarte lungi, ca şi ameninţările cu arestarea şi executarea membrilor familiilor acuzaţilor. De exemplu, fiul de 16 ani al lui Kamenev a fost arestat şi a fost acuzat de terorism. După luni de introgatorii şi presiuni dezumanizante, acuzaţii erau epuizaţi şi duşi la disperare.
Zinoviev şi Kamenev au cerut drept condiţie a "mărturisirilor autoincriminatorii" o garanţie directă a Politburo-ului că li se vor cruţa vieţile şi familiile lor vor fi eliberate. Ei nu au obţinut decât de o întâlnire cu Stalin, Kliment Voroşilov şi Nicolai Ejov, întâlnire în timpul căreia au primit toate asigurările cerute. După pronunţarea sentinţelor în proces, Stalin nu numai că şi-a încălcat promisiunea de a nu executa acuzaţii, dar a dat ordin ca mai toate rudele acestora să fie arestate şi împuşcate. Buharin a fost de asemenea de acord să "mărturisească" dacă i se lasă familia în pace. Stalin şi-a ţinut parţial promisiunea. Soţia lui Buharin, Anna Larina, a fost trimisă Gulag, dar a supravieţuit.
[modifică] Comisia Dewey
În mai 1937, s-a format la iniţiativa sprijinitorilor lui Troţki din SUA, "Comisia de anchetă asupra acuzaţiilor făcute împotriva lui Lev Troţki în procesele de la Moscova" pentru stabilirea adevărului în această problemă controversată. Comisia a fost mai simplu cunoscută sub numele de Comisia Dewey, după numele preşedintelui ei, cunoscutul filozof şi pedagog american John Dewey. Deşi audierile au fost conduse în mod evident de aşa natură încât să demonstreze nevinovăţia lui Troţki, ele au adus dovezi de netăgăduit că anumite acuzaţii nu aveau cum să fie adevărate.
De exemplu, Piatakov a depus mărturisit că în decembrie 1935 s-a deplasat cu avionul la Oslo pentru ca "să primească instrucţiuni teroriste" de la Troţki. Comisia Dewey a stabilit că un asemenea zbor nu a existat. Un alt acuzat, Ivan Smirnov, a mărturisit că a luat parte la asasinarea Serghei Kirov din decembrie 1934, într-un moment în care el era în închisoare de mai mult de un an.
Comisia Dewey şi-a publicat concluziile într-o carte de 422 de pagini cu titlul Not Guilty (Nevinovat). Concluziile erau că cei condamnaţi în Procesele de la Moscova erau nevinovaţi. Comisia trăgea următoarele concluzii: "În mod independet de orice fel de ingerinţă, Comisia stabileşte că:
- Desfăşurarea proceselor de la Moscova a fost de aşa natură încât să convingă orice persoană fără prejudecăţi că nu s-a făcut nici o încercare de stabilire a adevărului.
- Atâta vreme cât mărturisirile au fost în mod necesar considerate cele mai importante argumente, chiar aceste marturisiri conţin asemenea improbabilităţi inerente, încât au convins Comisia că ele nu reprezintă adevărul, fără a se ţine seama de mijloacele folosite pentru obţinerea lor."
- Troţki nu a dat niciodată instrucţiuni nici unui acuzat sau martor din procesele de la Moscova să facă înţelegeri cu puteri străine împotriva Uniunii Sovietice, iar Troţki nu a recomandat niciodată, nu a complotat şi nu a încercat să restaureze capitalismul în URSS.
Comisia a tras concluzia finală: "De aceea, noi considerăm procesele de la Moscova nişte înscenări."
[modifică] Opinii în apărarea proceselor
Unii dintre contemporanii proceselor, care credeau că procesele erau în mod indiscutabil corecte, citau declaraţiile lui Molotov, care, acceptând că unele dintre mărturisiri conţin depoziţii care sunt neverosimile, a spus că ar fi putut câteva motive pentru care acestea au fost făcute. Unul dintre aceste motive ar fi fost acela că, puţinii care au făcut mărturisiri îndoielnice, au încercat să submineze Uniunea Sovietică şi guvernul ei, sau, alt motiv ar fi fost acela că declaraţiile mincinoase din timpul mărturisirilor ar fi putut arunca dubii asupra corectitudinii procesului. Molotov a postulat că un acuzat ar fi putut inveta o poveste a colaborării sale cu agenţii străini şi membri de partid pentru a submina guvernul, iar, mai apoi, aceşti membri de partid ar fi ajuns să fie suspectaţi deşi erau nevinovaţi, colaborarea închipuite cu agenturile străine putând să pară în aceiaşi măsură adevărată. În viziunea lui Molotov, guvernul sovietic a fost victima unei mărturii mincinoase. Totuşi, după părerea lui, dovezile că cei mai mulţi foşti şefi comunişti conspirau să pună mâna pe putere într-un moment de slăbiciune a celor aflaţi la conducere erau de în cea mai mare parte de netăgăduit.
[modifică] Detalii
[modifică] Primul proces de la Moscova (Procesul celor şaisprezece)
Primul proces a avut loc între 19 august şi 24 august 1936. Principalii acuzaţi au fost Grigori Zinoviev şi Lev Kamenev.
Lista completă a acuzaţilor este următoarea:
- Grigori Evseevici Zinoviev,
- Lev Borisovici Kamenev,
- Grigori Evdokimov,
- Ivan Bakaiev,
- Serghei Vitalievici Mrachovski, erou al războiului civil, care s-a distins în luptele din Siberia şi din Orietul Îndepărtat Rus,
- Vagarşak Arutiunovici Ter-Vaganian, conducătorul Partidului Comunist din Armenia,
- Ivan Nikitici Smirnov, Comisar al Poporului pentru comunicaţii,
- Efim Dreiţer,
- Isak Reingold,
- Richard Pickel,
- Eduard Holţman,
- Fritz David (Ilia-David Israilevici Kruglianski),
- Valentin Olberg,
- Konon Berman-Iurin,
- Moissei Lurie (Alexander Emel),
- Natan Lurie,
Toţi au fost acuzaţi conform articolelor 58.8, 19 şi 58.11 din Codul Penal al RSFSR. Principala acuzaţie a fost aceea de participare la o organizaţie teroristă care avea ca scop uciderea lui I. V. Stalin şi a altor membri de frunte ai guvernului sovietic. Cu toţii au fost judecaţi de Tribunalul Militar al Curţii Supreme a URSS. Preşedintele completului de judecată a fost Vasili Ulrih, iar procuror a fost Andrei Vîşinski.
[modifică] Procesul lui Radek şi Piatakov (Procesul celor şaptesprezece)
Într-un alt proces din ianuarie 1937, principalii acuzaţi au fost Karl Radek, Iuri Piatakov, Grigori Sokolnikov, Nicolai Muralov şi Mihail Boguslavski. Alături de ei au mai fost acuzaţi alte 12 persoane. Patru dintre ei au fost condamnaţi la închisoare în lagărele de muncă, ceilalţi au fost condamnaţi la moarte şi executaţi.
[modifică] Procesul militarilor
Articol principal: Cazul organizaţiei militare troţkiste antisovietice
Procesul înalţilor comandanţi militari, cunoscut şi sub numele de "afacerea Tuhacevski", a fost un proces secret, diferit de restul proceselor de la Moscova. Acest proces s-a caracterizat prin aceleaşi tipuri de înscenări ca şi restul proceselor spectacol de la Moscova şi este considerat unul dintre procesele principale ale Marii Epurări. Mareşalul Tuhacevski şi alţi comandanţi ai Armatei Roşii – Iona Iakir, Ieronim Uborevici, Robert Eideman, Avgust Kork, Vitovt Putna, B.M. Feldman şi Vitali Primakov – au fost acuzaţi de conspiraţie anticomunistă şi au fost condamnaţi la moarte. Ei au fost executaţi în noaptea de 11 iunie spre 12 iunie, imediat după pronunţarea sentinţei de către Curtea Supremă a URSS, convocată în sesiune specială. Această sentinţă a fost începutul unei epurări masive în Armata Roşie, totalul victimelor acestei acţiuni fiind de aproximativ 42.000 de militari executaţi.
[modifică] Procesul celor douăzeci şi unu
Articol principal: Procesul celor douăzeci şi unu.
Procesul celor douăzeci şi unu a avut loc în martie 1938. Principalii acuzaţi au fost Alexei Rîkov, Nicolai Buharin, Nicolai Krestinski, Cristian Rakovski şi Genrih Iagoda.
[modifică] Totaluri
Toţi membrii Politburo al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice care fuseseră tovarăşii de drum ai lui Lenin care mai erau în viaţă în momentul începerii epurărilo, cu excepţia lui Stalin, Kalinin şi Molotov, au fost judecaţi. La sfârşitul seriei de procese, Stalin arestase şi executase pe aproape toţi bolşevicii în viaţa care participaseră la Revoluţia din Octombrie. Din 1.996 de participanţi la congresul partidului din 1934, 1.108 au fost arestaţi. Din 139 de membri ai CC al PCUS, 98 au fost arestaţi. Trei din cei cinci mareşali ai Uniunii Sovietice şi o treime dintre ofiţerii Armatei Roşii au fost arestaţi sau executaţi. Mai multe milioane de cetăţeni obişnuiţi, care nu aveau nimic de-a face cu politica sau cu armata, au murit în timpul epurărilor. Principalul acuzat al tuturor proceselor, Lev Troţki, a fost exilat, dar a fost asasinat în cele din urmă de un agent stalinist în 1940.
[modifică] Reabilitări
După ce Nikita Hruşciov a denunţat în discursul secret din 1956 cultul personalităţii lui Stalin şi epurările din perioada când acesta a fost la cârma statului sovietic, a început cu timiditate reabilitarea veteranilor bolşevici executaţi. Nicolai Buharin şi alţi 19 coinculpaţi au fost complet reabilitaţi în 1988. În acelaşi ani au fost reabilitaţi şi Zinoviev, Kamenev şi Radek şi coninculpaţii din procesul lor.
În ianuarie 1989, oficiosul partidului comunist – Pravda – a raportat reabilitarea postumă a 25.000 de persoane. În acelaşi ani, discursul secret al lui Hruşciov a fost publicat în întregime, (deşi, despre existenţa lui, publicul sovietic avea cunoştinţă încă din 1956).
[modifică] Legături externe
- Cartea Roşie a Procesului de la Moscova de Lev Sedov .
- Procedura judiaciară a curţii în Cazul centrului terorist troţkist-zinovievist.
- ... şi toţi au mărturisit....
- Verdictele şi sentinţele în primul proces de la Moscova.
- Procesul celor douăzeci şi unu April 1938; Analize ale procesului lui Buharin, Rîkov şi alţii din perspectiva Partidului Muncitorilor Socialişti din SUA, aprilie 1938.
- Raportul Comisiei Dewey
