De la Wikipedia, enciclopedia liberă
2005 - 2006 - 2007
ianuarie - februarie - martie - aprilie - mai - iunie - iulie - august - septembrie - octombrie - noiembrie - decembrie
Vineri, 3 noiembrie 2006 |
- Noul şef al Delegaţiei Comisiei Europene în România, diplomatul italian Donato Chiarini, a înaintat scrisorile de acreditare ministrului de externe Mihai-Răzvan Ungureanu.
- Revista Science a prezis că 90% din formele maritime de viaţă vor dispărea până în 2048.
|
|
Duminică, 5 noiembrie 2006 |
- Înaltul tribunal irakian l-a condamnat pe fostul preşedinte Saddam Hussein la „moarte prin spânzurare” pentru responsabilitatea în executarea a 148 de locuitori şiiţi ai oraşului Doujad'l, în timpul anilor 80.
|
|
Miercuri, 8 noiembrie 2006 |
- În urma victoriei democraţilor în Camera Reprezentanţilor, secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, şi-a anunţat demisia.
|
|
Sâmbătă, 11 noiembrie 2006 |
- Statele Unite au recurs la dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU, pentru a bloca un proiect arab de rezoluţie care condamna operaţiunile militare ale Israelului în Fâşia Gaza, precum şi tirurile cu rachete ale palestinienilor asupra Israelului. Proiectul a obţinut zece voturi pentru, patru abţineri (Danemarca, Marea Britanie, Japonia şi Slovacia) şi un vot împotivă (SUA).
|
|
Duminică, 12 noiembrie 2006 |
- Miniştrii de externe arabi au început o reuniune de urgenţă la sediul Ligii Arabe din Cairo, consacrată operaţiunilor israeliene soldate cu victime în Fâşia Gaza.
- În Osetia de Sud, regiune separatistă georgiană susţinută de Rusia, locuitorii sunt chemaţi să se pronunţe prin referendum, asupra independenţei zonei, în ciuda criticilor internaţionale.
- Alegeri locale în Polonia.
|
|
Marţi, 14 noiembrie 2006 |
- Directorul FBI, Robert S. Mueller, în vizită de 2 zile la Bucureşti.
- Irak: Răpire în masă la Ministerul Învăţământului Superior. 100 de persoane sunt de negăsit; atacatorii înarmaţi purtau uniforme ale forţelor de comando ale poliţiei irakiene.
|
|
Miercuri, 15 noiembrie 2006 |
- Preşedintele Traian Băsescu vizitează Libia, la invitaţia omologului său libian, Muammar Al Gaddafi.
- Irak: Au fost eliberate persoanele răpite cu o zi înainte iar premierul irakian cere arestarea autorilor răpirii colective.
- Iran: Ahmadinejad afirmă că Iranul „va rezista până la capăt” în ceea ce priveşte dosarul său nuclear.
|
|
Duminică, 19 noiembrie 2006 |
- Pe ce se pot observa Leonidele – resturile cometei Temple-Tuttle, cometă care trece pe lângă Soare odată la 33 de ani.
|
|
Joi, 23 noiembrie 2006 |
- Premierul Călin Popescu Tăriceanu este operat la genunchi într-un spital din Franţa, în urma problemelor care au apărut după accidentul de motocicletă în care a fost implicat în vară.
|
|
Sâmbătă, 25 noiembrie 2006 |
- Liderul în exil al mişcării palestiniene radicale Hamas a ameninţat cu lansarea celei de-a treia Intifadă dacă problema unui stat palestinian în frontierele de dinainte de 1967 nu va fi rezolvată în termen de şase luni.
- Epidemie de gripă aviară izbucnită la o fermă de păsări la sud de Seul provocată de virusul H5N1.
- Ruanda a anunţat ruperea legăturilor diplomatice cu Franţa şi expulzarea ambasadorului la Kigali, ca urmare a relatărilor despre inculparea actualului preşedinte al Ruandei, Paul Kagame.
- Explozii la două mine din China: la Jixi în nord-estul Chinei au murit 21 de mineri, iar câteva ore mai târziu, 32 de persoane şi-au pierdut viaţa la Fuyuan în Yunan, în sud-vestul Chinei.
|
|