Nicolae Carandino
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Carandino (n. 19 iulie 1905 - d. 16 iulie 1996) a fost un scriitor, gazetar, traducător, cronicar dramatic şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti.
În perioada 1944-1947 a fost director al ziarului "Dreptatea" şi, la reapariţia acestuia, în 1990, director de onoare. După 1990 a fost membru de onoare al PNŢ-CD.
A fost ultimul dintre supravieţuitorii procesului Iuliu Maniu, în urma căruia a fost condamnat la 6 ani temniţă grea, 2 ani degradare civică, confiscarea averii şi 1.000 lei cheltueli de judecată. El a făcut parte din grupul celor 4 oameni politici din conducerea Partidului Naţional-Ţărănesc desemnaţi de Iuliu Maniu să părăsească ţara pentru a crea un nucleu credibil şi competent al rezistenţei românesti în Occident, grup arestat la Tămădău, în zorii zilei de 14.07.1947.
În memorialistica lui, Nicolae Carandino, care a fost un bun publicist, dă o imagine extraordinar de interesantă: un tânăr, cândva, i-a reproşat că nu-l ajută. Carandino i-a răspuns în felul următor: "eu pot ajuta pe cineva, dar nu pot sa înlocuiesc efortul lui". Şi mai spunea: "Eu acum sunt vârstnic, merg pe un drum şi văd sfârşitul. Mă întorc şi privesc: dacă înainte nu mai este mult, din urmă de ce nu vin alţii? Unde sunt cei care ar trebui să vină?" [1]
