Nadejda Allilueva
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nadejda Allilueva (1901 – 9 noiembrie 1932) a fost a doua soţie a lui Iosif Vissarionovici Stalin.
Nadejda Sergheevna Allilueva (în limba rusă Надежда Сергеевна Аллилуева) a fost fiica revoluţionarului Serghei Alliluiev şi a soţiei sale Olga. Nadejda l-a înâlnit prima oară pe Stalin în copilărie, pe când acesta se ascundea în casa părinţilor fetei de poliţie, după ce evadase din închisoare, în 1908. După revoluţie, se pare că Stalin a fost cel care a adus-o în capitală şi a plasat-o ca secretară a lui Lenin, unde a avut acces la cele mai importante documente secrete ale liderului bolşevic.
Nadejda s-a căsătorit cu Stalin în 1919, când cel care i-a devenit soţ avea deja 39 de ani. Conform mărturiilor prietenei Nadejdei, Polina Molotov, la scurtă vreme după începerea vieţii în doi, căsătoria lor a devenit încordată, soţii având deseori certuri grele. La paisprezece ani de la căsătorie, ea a fost găsită moartă în camera ei, cu un pistol alături, după toate aparenţele ca urmare a unui act sinucigaş. A fost înmormântată în cimitirul Novodevici.
Circumstanţele morţii Nadejdei Alleluieva rămân puţin cunoscute. Tânăra soţie a lui Stalin a participat la demonstraţia organizată în Piaţa Roşie cu ocazia sărbătoririi Victoriei Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, alături de colegii şi profesorii de la facultate, (împreună cu care a mărşăluit şi a discutat plină de voioşie, conform mărturiilor celor prezenţi). După trecerea coloanei prin faţa tribunei oficiale, a părăsit rândurile demonstranţilor, pentru a se urca la a doua tribună, cea rezervată activiştilor de partid şi delegaţiilor străine. A luat loc lângă Nikita Hruşciov, cu care s-a întreţinut puţin. A doua zi a fost organizată o recepţie, de unde Stalin şi Nadejda au sosit separat acasă, în apartamentul din Kremlin. Cei doi soţi dormeau separat: ea în dormitor, el în birou sau într-o cămăruţă alăturată sufrageriei, unde se afla şi telefonul direct cu guvernul. Dimineaţa, administratoarea a găsit-o pe Nadejda moartă lângă pat, într-o baltă de sânge, cu un pistol alături. Speriată, aceasta a chemat dădaca copiilor şi, amândouă au suit-o în pat. Cum femeile nu aveau curajul să-l trezească pe Stalin să-i dea vestea, i-au sunat pe Polina Molotova (prietena Nadejdei) şi pe Abel Enukidze. Acesta l-a anunţat pe Stalin: Iosif, Nadia nu mai este printre noi...
Există nenumărate teorii şi zvonuri care au fost şi mai sunt încă vehiculate cu privire la cauzale morţii Nadejdei:
- Sinuciderea din gelozie, sau ca formă de protest faţă de firea brutală a soţului ei, sau faţă de politica de colectivizare care făcea atâtea victime;
- Asasinat ordonat de adversarii lui Stalin, adversari cu care Nadejda ar fi avut legături oculte şi care s-ar fi temut să nu fie trădaţi, (membrii ai aşa-numitului Partid Industrial, cărora li s-a intentat un proces-spectacol tipic acelor vremuri, unii dintre acuzaţi fiind profesorii Nadejdei de la Academia Industrială, unde ea încerca să-şi desăvârşească studiile);.
- Asasinat ordonat de Stalin, sau făptuit chiar de el, datorită legăturilor vinovate de dragoste dintre Nadejda şi Iakov, fiul lui Stalin din prima căsătorie. (Ca dovada ar fi faptul că, în timpul războiului, când Iakov a căzut prizonier la germani, tatăl său a refuzat orice demers pentru a-l elibera. Iakov a murit într-un lagăr german).
- Mai există un zvon legat atât de libertinajul cunoscut al Olgăi Allilueva, cât şi de faptul că Stalin a locuit o vreme, în 1900 (cu un an înaintea naşterii fetei), în casa soţilor Alliluiev. Dacă se presupune că Nadejda ar fi putut fi fiica lui Stalin, atunci când aceasta ar fi aflat de legătura incestuasă pe care o avea, şi-ar fi pus capăt zilelor.
Fiica ei, Svetlana Allilueva, a devenit mai târziu un scriitor important.