Muncelu de Sus, Iaşi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Muncelu de Sus este o localitate în judeţul Iaşi, Moldova, România.
Satul Muncelul de Sus face parte din comuna Mogoşeşti-Siret din judeţul Iaşi, comună aşezată aproximativ în centrul Moldovei, în partea de vest a judeţului Iaşi, intre râurile Moldova şi Siret, la o distanţă de 15 km. de mumicipiul Paşcani şi 28 km. de Roman. Pe lângă satul Muncelul de Sus, în comună mai sunt încă două aşezări: Mogoşeşti - ce e centru de comună şi Tudor Vladimirescu.
Cuprins |
[modifică] Aşezare geografică
Satul Muncelul de Sus e aşezat la o distanţă de 4 km. de centrul comunal, la 8 km. de râul Moldova şi la 7 km. de Siret. El este împărţit în trei sectoare: Valea, Deal şi Vie. Ca mărime şi vechime primul loc îl ocupă satul Muncelul de Sus, fiind urmat de Mogoşeşti-Siret, iar pe ultimul loc e satul Tudor Vladimirescu - sat nou ce a fost înfiinţat la 1892 datorită împroprietăririi unor cetăţeni, care pun bazele acestui sat. Vecinii:-la est se mărgineşte cu satul Tudor Vladimirescu;
- la vest comuna Tupilaţi şi Hanul Ancuţei, judeţul Neamţ;
- la nord comunele Mirosloveşti, Stonliceni-Prăjescu şi satul Ciohorăni;
- iar la sud comuna Hălăuceşti, judeţul Iaşi şi Nisiporeşti, judeţul Neamţ.
Relieful comunei e unul colinar, ca formă şi înfăţişare având variaţii de la luncă (Lunca Siretului) până la podiş, partea cea mai înaltă se află în centrul satului Muncelul de Sus (320 m.). În partea de vest a comunei apare o terasă, cea a Moldovei, lucru ce face mai evident promontoriul dintre cele două ape (cea a Moldovei şi a Siretului), ce nu e altceva decât capătul dealului ce vine de la Suceava şi care se termină aici, fiind delimitat de cele două ape; iar pe acest loc e aşezat satul Muncelul de Sus. De aici reiese că relieful satului e unul colinar, de deal. Solul e brun-roşcat spre cernoziom degradat. Mai sunt prezente şi soluri acide in diferite stadii, luto-argiloase - uşor degradate ce ocupă 37% din suprafaţa agricolă. Soluri acide prezente în partea de vest a satului Muncelul de Sus.
[modifică] Clima
Clima: temperat-continentală cu influenţe din estul continentului. Temperaturile medii în lunile iulie-august sunt de 19,9˚ C, iar în lunile ianuarie-febtuarie de -4,9˚C; temperatura medie anuală e de 8,3˚C. Mişcările atmosferice - vânturile care bat pe teritoriul satuli sunt: Crivăţul ce bate din direcţia NNE (vânt uscat ce spulberă zăpada).Vântul de SV e un vânt cald ce topeşte zăpezile, iar un alt vânt din direcţia SE, numit si Băltăreţul, ce bate numai primăvara. Precipitaţiile: au valoare medie anuală de 511mm. Ape: Pârâul Draga, ce izvorăşte din partea de nord a satului, din punctual numit Ţărincuţă, iar debitul îi creşte de la budăile de pe Draga Mică şi Draga Mare si, respectiv de la Şipot. Apoi se îndreaptă spre est ajungând în partea de sud a satului Tudor Vladimirescu şi Mogoşeşti; de unde se varsă în Siret. Are o lungime de cca. 9 km.
[modifică] Vegetaţia
Vegetaţia: în aparenţă e o vegetaţie de silvo stepă, dar în realitate, vegetaţia naturală e una foarte variată de la cea mai joasă pâna la ultimul etaj (al stejarului, carpenului şi fagului). Arbori prezenţi ca: fag (ce ocupă cea mai mare parte), carpen, stejar, cireş şi puţin de tot plop. Sunt plantaţii (liziere) de salcâm şi molid. În vechime, ţinutul satului era acoperit de păduri dar acum nu a mai rămas decât două din acea întinsă pădure ce continua până în zona Sucevei. Pădurile care au rămas, două la număr, sunt: Călugăra şi Baluş. A mai existat o pădure – Făgăt dar care, după revoluţie a fost taiată pentru că era în mijlocul câmpului. Această pădure era a oamenilor şi se sfla în partea de sud-est a satului. Mai întălnim şi arbuşti ca: măcieşul, cătina, socul, ş.a.
[modifică] Plante specifice zonei
Principala ocupaţie a locuitorilor din satul Muncelul de Sus o reprezintă agricultura (cultura cerealelor şi a plantelot tehnice). Se cultivă cereale ca: grâul, orzul, ovăzul şi porumbul; iar plante tehnice: sfecla de zahăr, floarea-soarelui şi cartoful.
Pădurea Călugăra: situată în partea de nord a satului, iar numele ei vine de la schitul de călugări greci, ea aparţinînd mănăstirilor greceşti. În această pădure cea mai mare parte o ocupă arborii înalţi ca (fagu; urmat de carpen, stejar, cireş, şi plop). În urma secularizării averilor mănăstireşti de la 1863, pădurea e luată de stat, aparţinînd Ocolului Silvic-Paşcani. În 1950 au fost aduşi militari pentru deschiderea şantierului militar, pentru a se construi Unitatea Militară. În centrul acestei păduri se află Tabăra de Copii-Poiana Cerbului, iar începînd cu 1984 s-a deschis a doua tabără, ea fiind în partea de sud a pădurii, Tabăra Făget. Pădurea Baluş- moşie ce a fost stăpânită de o serie de boieri, iar numele ei e păstrat de la unul dintre aceştia - Baluş. Ea e situată în partea de sud-est a satului, şi e mai mică decât cealaltă. Ea a fost cumpărată de cetăţenii satelor Mogoşeşti, Hălăuceşti, Muncel şi Luncaşi. Predomină fagul, stejarul şi salcâmul. În ambele păduri gasim animale ca: ţapul, capra (căpriorul), veveriţa, şoarecul de pădure, viezurele, vulpea, ariciul, etc.
Păsări: uliul, gaiţa, graurul, mierla, sturzul, cucul, pupăza şi alte specii de păsări mici. Date cu privire la vechimea satului: din documente reese că la 8 septembrie 1442 acest sat exista; Suret de la Iliaş Vodă şi Ştefan Vodă: ,,Facem înştiinţare prin sluga şi boiarul nostru dunmealui Bode Mîrje carele slujind mai înainte de răposatul părintele domniei mele (Alexandru cel Bun), iar astăzi slujeşte şi nouă pentru care văzînd noi a lui dreaptă şi credincioasă slujbă, miluitu-l-am pre dînsul în pământul Moldovei pre a lui dreaptă ocină satul anume Balomireşti (azi dispărut) cu amîndoua cuturile (cătunele) la Muncel între Siret şi Moldova, la ţinutul Sucevei…”
Tot din documente reiese că satul Muncelul de Sus a devenit comună în anul 1471. În această perioadă satul era împărţit în două părţi:1.Partea de est în care locuitorii au fost ridicaţi de Ştefan cel Mare la rangul de răzeşi cu obligaţia de a da Sfoară-n ţară; (aprinderea unui foc mare din patru care cu nuiele uscate pe dealul Muncelului); aici făcându-se cel de-al treilea foc. Primul era la intrarea duşmanilor în ţară, al doilea la Dealul Mare -Vaslui. Se continuă cu al treilea foc de pe dealul de la Muncel, care se vedea până pe Dealul Mare – Dolhasca şi Dealul Oglinzilor de lângă Cetatea Neamţului; aşa că intr-o noapte Vodă ştia de primejdie.
2.Partea de vest locuită de clăcaşi, ce lucrau pe moşia boierească. Înafară de documente, mai sunt şi alte urme care atestă vechimea acestui sat cum ar fi: materialul arheologic descoperit pe teritoriul satului (topoare, pumnale, răzuitori, ceramică, şi alte obiecte şi arme din silex: vârfuri de săgeţi sau suliţă); lucru ce atestă vechimea mult mai mare a acestiu sat; ajungîndu-se până în paleoliticul inferior şi se observă o continuitate cu toate fazele de evolutie ale omului pâna in zilele noastre. Această teorie stă in picioare datorită descoperirilor ce s-au făcut cu timpul. De exemplu: descoperirea vârfurilor de săgeţi şi suliţe din fier şi respectiv descoperirile făcute intre anii 1962-1976 a patru tezaure monetare de factură romană. Ceramica găsită pe teritoriul satului Muncelul de Sus e de tip Cucuteni, iar prin zona şoselei principale s-a găsit o figurină din ceramică reprezentând o bovină. S-a mai descoperit şi un brăzdar de fier. După urmele pe care aceştia le-au lăsat reese că principala ocupaţie era agricultura, respectiv, creşterea animalelor şi că aici ar fi existat o activitate intensă.
În satul Muncelul de Sus există trei biserici: 1.Biserica Ortodoxă pe stil nou, construcţie impunătoare din cărămidă, în formă de cruce, ce a fost construită în perioada 1916-1920, de către cetăţenii din sat, ajutaţi şi de familia moşierului Ernest Eric. Până a se construi această biserică slujbele se oficiau în bisericuţa de lemn ce se află şi în acest moment în curtea bisericii. Această biserică a fost adusă de pe vechea vatră a satului, din locul numit Groapă. Pe crucile vechii biserici se află semiluna ce arată că această biserică exista din vremea ocupaţiei turceţti. Pisania vechi bisericii zice: “Ceastă Sfântă Biserică din lemn avînd hramul Sfinţilor Arhanghili Mihail şi Gavril a fost clădită în anul 1803, aşa cum arată inscripţia de pe clopotul mic din clopotniţă. Ea a fost aşezată mai întâi la locul numit Via Veche - Broşteanca de unde a fost mutată în locul de astăzi …” La 1856 prin îngrijirea preotului Gheorghe Popovici, biserica a fost renînnoită lucrîndu-se la catapeteasmă în casa lui Filip Todiraşcu din Muncel. În 1903, prin contribuţia enoriaşilor a fost adus şi clopotul mijlociu de la Vaslui. Odată cu construirea bisericii noi acest sfânt lăcaş a fost închis. Se spune că această biserică a fost cumpărată de la saşii de peste munte, de către cetăţenii din Muncel. Revenind la biserica nouă ea are formă de cruce cu altar, naos, pronaos şi pridvor, iar pictura este în stil bizantin. La Început are hramul Naşterii Maicii Domnului de la sfinţirea din 1924, iar în urma sfinţirii din 1988 i se dă hramul Sfintei Parascheva. În curtea bisericii se află cimitirul, unde sunt înmormântaţi toţi creştinii, iar în partea de sud-vest a cimitirului se află cimitirul evangheliştilor. În acest cimitir se mai află şi mormintele eroilor căzuţi în cel de-al II-lea Război Mondial, aduşi de pe linia frontului, la fel şi monumentul ridicat în cinstea lor.
2.Biserica Ortodoxă de stil vechi, construită după revoluţia de la 1989, între anii 1990-1991din plăci de BCA, cu ajutorul cetăţenilor. Construită în formă de cruce cu altar, naos, pronaos şi pridvor cu hramul Naşterea Maicii Domnului
3.Biserica Catolică constriută între anii 1028-1929, tip navă, peste care s-a construit una nouă între anii 1997-1998, pentru că cea veche era neîncăpătoare. Această biserică e dependentă de biserica de la Mogoşeşti.
4.Casa de Adunări ale evanghe- liştilor construită între anii 1987-1988. Cele două păduri formează un micro-climat propice satului. Datorită lor, vara se păstrează o umiditate şi răcoare în aier şi la nivelul solului. Iarna aceste păduri ţin dos satului în faţa viscolului din nord. fiindcă cea mai mare pădure e situată in partea de nord a satului şi se întinde pe aproximativ întreaga lungime a satului. Astfel satul e protejat de uscatul vânt nordic. Primăvara, aceste păduri duc la o topire treptată a zăpezilor ce face ca terenurile să-si stocheze cu uşurinţă cantitatea necesară de apă. În Muncelul de Sus nu sunt ţigani cum sunt în satele vecine, iar acest lucru i se datorează boierului. El a adus străini pentru lucrarea pământului, în special ruşi, lucru ce e confirmat de pergamentul lui Dimitrie Sturdza aflat la Arhivele Statului din Bucureşti. Astfel, in satul Muncelul de Sus, după naţionalitate toţi locuitorii sunt români.
În sat este o grădiniţă, o şcoală de opt clase şi un dispensar ce a avut o maternitate,iar ţn partea de vest o baie comunală. Din toate satele din comună cea mai vece şcoală e cea de la Muncel, construită în 1865. Această şcoală e una cu tradiţie pentru ca aici se dădea examenul de absolvire a şapte clase, adunîndu-se elevii din toate satele din împrejurimi (de la Mogoşeşti, Hălăuceşti, Nisiporeşti, Tupilaţi.)
[modifică] Obiective culturale
- biblioteci în sat sunt doua biblioteci (cea a scolii iar cealaltă se află în incinta căminului cultural); *căminul cultural, situat în centrul satului, are cinci săli dintre care cea mai mare este cea de spectacole, cladirea fiind o donaţie a boierului Ernest Ene.
[modifică] Atracţii turistice
Cele două tabere care oferă şi locuri de cazare, biserica veche şi Hanul Ancuţei- situat la 5 Km de satul Muncelu de Sus la graniţa cu judetul NeamŢ. Locul de întâlnire al atâtor eroi sadovenieni. Nu s-a aflat de la început În afara satului Tupilaţi, aşa cum este astăzi. ... Acel han - povesteşte unul dintre eroii istorisirilor lui Mihail Sadoveanu - ... nu departe de locul unde a fost un sat Negoieşti ce se cheamă acum Hanul-Ancuţei, iar oamenii care se duc la Târgul Ieşilor ori la Roman fac acolo popas mare. Astazi, Hanul Ancuţei a redevenit locul de popas şi odihna de odinioara, pastrând câte ceva din atmosfera unui trecut care îndeamna la taclale si zăbavă, ca pe vremea comisului Ioniţă, Mihail Sadoveanu scria despre han : "Trebuie să ştiţi dumneavoastră că hanul acela al Ancuţei nu era han, ci era cetate!. Avea nişte ziduri groase de ici până colo şi nişte porţi ferecate cum n-am văzut în zilele mele. În cuprinsul lui se puteau oploşi oameni, vite si căruţe şi nici habar n-aveau dinspre partea hoţilor...”
Sunt o serie de obiceiuri dar care astăzi le auzim doar de la bătrâni. Tinerii au uitat de ele şi nici nu mia ţin cont, văzându-se uşor, usor o dispariţie a lor. Dintre toate care sunt aş numi doar căteva, cum ar fi: -obiceiul ca de Sânziene, fetele işi fac coroniţă din aceste flori de cu ziuă iar seara această coroniţă este pusă pe casă; a doua zi cănd se trezesc, se duc, iau coroniţa şi se uită ce fel de par li s-au prins de coroniţă, pentru că dacă s-a prins un fir de păr de cal au noroc la cal, dacă e de vacă norocu-i la vacă şi tot aşa;
- pentru a-şi afla ursitul fetele, în seara de Anul Nou, manâncă o turtă foarte sărată, sau mai este un obicei acela de a se uita în oglindă, sau legată la ochi se duce la un par, ori dă cu toporul în el;
- pentru a afla dacă noul an e ploios sau secetos e un obicei al cepei şi sării;
Mai sunt şi o serie de semne dupa care oamenii se ghidează. De exemplu işi dau seama că va poloua după forfota furnicilor, sau a direcţiei fumului, a zborului rândunelelor, a căntatului cucului în sat si nu in ultimul rând a direcţiei din care bate vântul. Un alt semn ce arată dacă anul e bun sau rău e cel de unde fulgeră şi tună prima dată (apus sau răsărit). Se spune că apa din Muncel e aşa de bună încât cine vine în sat şi bea nu mai pleacă, iar dacă pleacă nu după mult timp se întoarce în sat şi se face muncelean.
[modifică] Bibliografie
Enciclopedia României,Bucureşti,1939;Studii şi materiale de Istorie Medie, Ed. ACADEMIEI R.P.R.; V. Chirica, M.Tanasachi,Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol.I, pag.249; S. Sanie,Civilizaţia romana la est de Carpaţi, Ed. Junimea, 1981, pag 178.
