Legile lui Newton
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cuprins |
[modifică] Principiul I al mecanicii
Orice corp îşi menţine starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă atât timp cât asupra sa nu acţionează alte forţe sau suma forţelor care acţionează asupra sa este nulă.
[modifică] Principiul al II-lea al mecanicii
Newton introduce noţiunea de cantitate de mişcare, ceea ce astăzi se numeşte impuls. Aceasta este o mărime vectorială egala cu produsul dintre masă şi viteză. p=mv Principiul al doilea al mecanicii introduce noţiunea de forţă ca fiind derivata impulsului în raport cu timpul. F=dp/dt sau folosind definiţia impulsului F=d(mv)/dt. În mecanica newtoniană se consideră că masa este constantă (independentă de viteză) cât timp se păstrează integritatea corpului, deci F=mdv/dt. Adică F=ma.
Masă, Forţă, Acceleraţie.
[modifică] Principiul al III-lea al mecanicii
Când un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă (numită forţă de acţiune), cel de-al doilea corp acţionează şi el asupra primului cu o forţă (numită forţă de reacţiune) de aceeaşi mărime şi de aceeaşi direcţie, dar de sens contrar. Acest principiu este cunoscut şi sub numele de Principiul acţiunii şi reacţiunii.
[modifică] Principiul suprapunerii forţelor
Dacă mai multe forţe acţionează în acelaşi timp asupra unui corp, fiecare forţă produce propria sa acceleraţie în mod independent de prezenţa celorlalte forţe, acceleraţia rezultantă fiind suma vectorială a acceleraţiilor individuale.
