Ion Negoiţescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion Negoiţescu (* 10 august 1921, Cluj - † 6 februarie 1993,München) a fost un critic şi istoric literar român.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Ion Negoiţescu s-a născut la 10 august 1921 la Cluj, ca fiu al unui ofiţer de carieră, Ioan Negoiţescu, si al soţiei acestuia, Lucreţia Negoiţescu (născută Cotuţiu, fiică a unui preot ortodox, memorandist). A urmat cursurile liceului „Constantin Angelescu” din oraşul natal, pe care le-a încheiat în 1940. Licean fiind, s-a simtit atras, temporar, în disjunctie cu individualismul si estetismul pe care le va profesa toată viata, de miscarea legionară.
În 1937 a debutat cu versuri, publicate într-un ziar local, „Naţiunea română”. Ca student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj (1941-1946), s-a refugiat, o dată cu această institutie, la Sibiu, în timpul Dictatului de la Viena.
A devenit, ca si alti studenti ai lui Lucian Blaga – Radu Stanca, Ion Desideriu Sârbu, Cornel Regman, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Balotă, Eugen Todoran – membru al Cercului literar de la Sibiu. În numele grupării, a redactat celebra scrisoare deschisă către E. Lovinescu, semnată cu pseudonimul Damian Silvestru si publicată la 13 mai 1943 în ziarul bucureştean Viaţa, aflat sub conducerea lui Liviu Rebreanu.
Scrisoarea, gest de solidarizare cu E. Lovinescu, promotor al democraţiei si apărător al preeminenţei criteriului estetic în evaluarea literaturii, a provocat indignarea vehementă a publicatiilor nationaliste, care i-au acuzat pe tinerii de la Sibiu de antiromânism „trebuie să li se înscrie patriotismul cu biciul pe cosul pieptului”, scria ziarul Ţara). Ion Negoiţescu a fost redactor al Revistei Cercului literar, pe tot parcursul publicării acesteia, în perioada ianuarie-iunie 1945.
În 1947 a obtinut Premiul scriitorilor tineri al Fundaţiilor Regale pentru volumul aflat în manuscris Poeţi români. Între 1950-1952 a fost bibliotecar la Filiala din Cluj a Academiei Române. Din 1961 pînă în 1964 a făcut închisoare, din motive politice. După eliberare, a lucrat ca redactor la „Luceafărul” (1965-1967) si „Viata Românească” (1968-1971). Volumul Poezia lui Eminescu, scris încă din 1953, i-a apărut abia în 1967, cînd cenzura comunistă a fost, pentru scurt timp, mai îngăduitoare.
În 1968 a publicat, în revista „Familia”, sumarul unei proiectate Istorii a literaturii române, care a suscitat numeroase controverse si, mai grav decît atît, a trezit – prin insubordonarea fată de punctul de vedere oficial – circumspectia autoritătilor. În 1977 s-a solidarizat, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio Europa Liberă, cu Paul Goma; drept represalii a fost arestat de Securitate şi ameninţat cu un proces pentru homosexualitate, astfel încît a fost nevoit să publice un text de „spălare a păcatelor”, Despre patriotism, în care îşi retrăgea afirmaţiile iniţiale.
În 1979, a plecat la un festival de poezie, în Belgia, si, beneficiind de diverse invitaţii si burse, si-a petrecut mai multi ani în Occident. În 1983 a hotărît să nu se mai întoarcă în tară si s-a stabilit în Germania. Istoria literaturii române, a fost publicată în 1991, la editura Minerva din Bucureşti, într-un proiect care ar fi trebuit să rivalizeze cu opera similară a lui G. Călinescu dar cartea a fost considerată o cădere. Negoiţescu se referă doar la literatura română scrisă în perioada 1800-1945, iar catrea sa, deşi are o structură fragmentară, cuprinde multe pasaje foarte inspirate.
În ultimii ani de viată a început să-si scrie Autobiografia, despre care credea că va fi marea lui operă, obsedat de gîndul că nu va avea timp să o ducă la bun sfîrsit. „Singurul eşec care mă mai poate aştepta – se confesa el în 1991 Martei Petreu – este acela de a muri înainte de a-mi termina Autobiografia.” A murit la 6 februarie 1993, la München. Din autobiografia sa a reusit să încheie numai primele două capitole, Rochia de bal si Convocat la director, care au apărut postum, sub titlul Straja dragonilor, în 1994, la iniţiativa şi cu concursul criticului şi poetei Marta Petreu.
[modifică] Selecţie din operele publicate
[modifică] Critică şi istorie literară
- Despre mască şi miscare, Sibiu, 1944
- Scriitori moderni, Buc., EPL, 1966
- Poezia lui Eminescu, Buc., EPL, 1967 (ed. a II-a, Buc., Em., 1970)
- Însemnări critice, Cluj, Dacia, 1970
- E. Lovinescu, Buc., 1970
- Lampa lui Aladin, Buc., 1971
- Engrame, 1975
- Analize şi sinteze, Buc., Alb., 1976
- Alte însemnări critice, Buc., CR,
- din anul 1980 lucrează la Istoria literaturii române, vol. I (1800-1945), Buc., Minerva, 1991, operă din nefericire rămasă neterminată.
[modifică] Poezie
- Povestea tristă a lui Ramon Ocg, Sibiu, 1941
- Sabasios, Buc., EPL, 1968
- Poemele lui Balduin de Tyaormin, Buc.,1969
- Moartea unui contabil, Buc., 1972
- Viaţa particulară, Buc., CR, 1977.
[modifică] Corespondenţă, memorialistică
- Un roman epistolar, Ion Negoitescu – Radu Stanca, 1945-1961, Buc., Alb., 1978
- Ora oglinzilor, pagini de jurnal, ediţie îngrijită, prefată si note de Dan Damaschin, Cluj, D., 1997.
- Straja dragonilor, editie îngrijită si prefatată de Ion Vartic, epilog de Ana Mureşanu, Cluj, Ed. Apostrof, 1994
- Dialoguri după tăcere, scrisori către S. Damian, Buc., Ed. DU Style, 1998.
