Ilarie Voronca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ilarie Voronca (* 31 decembrie 1903, Brăila - d.8 aprilie 1946, Paris), poet evreu român de avangardă.

Ilarie Voronca văzut de Robert Delaunay

Începuturile literare ale lui Ilarie Voronca sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, şi de revista acestuia Sburătorul literar, unde şi debutează în 1922 cu versuri simboliste influenţate de George Bacovia şi de lirismul melodios şi maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceiaşi factură în revistele Flacăra, Năzuinţa şi Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restrişti. Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristeţile şi desnădejdea insului condamnat la existenţa cenuşie a oraşelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea şi sistemul imagistic al acestor poezii, în afara tentaţiei asociaţiilor insolite, nu anunţă viitoarea evoluţie a poetului, caracterizată prin extrema receptivitate faţă de doctrinele avangardiste.

Astfel, la numai un an de la apariţia volumului de debut, Ilarie Voronca aderă la atitudinea pragmatic inovatoare cuprinsă în Manifestul activist către tinerime al revistei Contimporanul, scoate el însuşi în 1924, împreună cu Stephan Roll, publicaţia de avangardă constructivistă 75 HP (din care apare un singur număr), colaborează la alte reviste similare, cum ar fi Punct sau Integral. Ermetismul, expresia eliptică, selectarea vocabularului poetic din domeniul industrial şi tehnic probează orientarea poetului în această etapă.

În 1927, apare la Paris poemul Colomba, cu două portrete de Robert Delaunay, care marchează o nouă tendinţă în scrisul lui Voronca. Poetul părăseşte constructivismul şi intră în sfera de influenţă a suprarealismului, mişcare concretizată prin onirismul imaginii. Ritmul publicării plachetelor de versuri este foarte susţinut şi el nu încetineşte nici după stabilirea poetului în Franţa, în 1933, de unde păstrează legături strânse cu viaţa literară din România. După această dată, creaţia sa aparţine spaţiului literar de adopţie: L'Apprenti fantôme (1938), Beauté de ce monde (1940), Arbre (1942), etc..

Naturalizat francez în 1938, va participa la mişcarea de rezistenţă, ca scriitor şi luptător. În ianuarie 1946 face o vizită în ţară, unde este întâmpinat cu un entuziasm general. Se sinucide în acelaşi an, la 8 aprilie, în Paris, în timp ce lucra la un Manual al perfectei fericiri.

La zece ani de la moarte, prietenii francezi publică volumul Poèmes choisis, iar în 1964 şi 1965, tânărul grup de literaţi "Pont de l'épée" adună într-un volum poemele inedite ale lui Voronca. În 1972, la editura Minerva din Bucureşti apar, sub îngriţirea lui Saşa Pană, două volume de Poeme alese.