Huni
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Hunii sunt un popor nomad de origine turanică. Se presupune că zona primară de locuire a acestui popor, compus probabil dintr-o uniune de triburi altaice, a fost China sau teritoriile de nord învecinate cu aceasta. Această populaţie pare să fi fost identică cu triburile amintite de izvoarele chineze între secolele IV a. Chr. şi I. d. Chr. sub numele Hsiung-nu, care au întemeiat imperiul de mare extindere omonim. Hunii par să fi fost înrudiţi, sub aspect antropologic şi lingvistic, cu mongolii, ipoteză care nu a putut fi însă complet verificată până în prezent.
În jurul anului 370 hunii sub conducerea khaganului Balamir sau Balamer încetează cu invaziile asiatice, traversează Volga, distrug statul întemeieat de alani şi se stabilesc temporar pe teritoriile de pe Volga Inferioară. În anul 375, hunii distrug regatul goţilor de răsărit - ostrogoţi condus de Ermanarich, iar în anii 376/77 inving şi trupele regelui goţilor de vest - vizigoţi Athanaric. Timp de câteva decenii hunii s-au rezumat la incursiuni de pradă în zonele învecinate, trupele hune fiind evocate în anul 395 în Caucaz şi la Dunărea de Jos, fapt care nu îi împiedică însă să-şi extindă, treptat, sfera de influenţă spre vest, dincolo de Munţii Carpaţi, până în Câmpia Panoniei.
Câţiva ani mai târziu, în anul 400 hunii conduşi de Uldin reapar la Dunărea de Jos, traversează fluviul şi se implică de partea romanilor în luptele cu goţii lui Gainas, stabiliţi în anul 376, cu asentimentul împăratului Valens (364-378), în Peninsula Balcanică. Hunii sunt din nou evocaţi în anul 402, de data aceasta pe Oder şi Weichsel, unde atacă tribul germanic al burgunzilor. În anul 407 trec prin foc şi sabie părţi din Galia.
Concomitent cu începutul guvernării lui Teodosius (408-450), Imperiul Roman de Răsărit devine ţinta favorită a atacurilor hoardelor hunice. O primă invazie se produce în anul 408 în zona Dunării de Jos, ocazie cu care este atacată şi ocupată fortificaţia Castra Martis. În schimbul unei importante sume de bani, solicitată de huni, Theodosius încheie în anul 412 pacea cu khaganul Karaton. Un nou atac hunic are loc în anul 424, ocazie cu care sunt pustiite părţi importante din Tracia.
În anul 424, în timpul khaganului Rugila, centrul de putere al hunilor a fost transferat în Panonia, în apropierea Dunării. Dominaţia asupra Panoniei a fost recunoscută hunilor printr-un tratat încheiat cu Aetius probabil în anul 434. Atacurile hunilor împotriva Imperiului Roman de Răsărit sunt stopate temporar în cadrul păcii semnate între părţi în anul 435 pe malul nordic al Dunării, la Castra Constantia. Ecoul înfrâgerii dezastruoase provocată de hunii lui Rugila burgunzilor în anul 437 s-a perpetuat posterităţii în celebrul Cântec al Nibelungilor sau Nibelungenlied. Începând din anul 441 şi, mai ales, după 445-446, conducerea statului hunic a fost asumată treptat de Attila în detrimentul fratelui său khaganul Bleda.
