Gustave Moreau
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gustave Moreau (*6 aprilie 1826, Paris - 18 aprilie 1898, Paris) a fost un pictor, gravor şi desenator francez, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului în pictură. Tematica vastei sale opere şi-o alegea din lecturile clasice. Tehnica sa se caracteriza printr-o factură suavă, care reda în mod magistral lumea onirică şi plină de simboluri. Împreună cu Odilon Redon, Edward Burne-Jones şi Arnold Böcklin are aceeaşi năzuinţă: să ajungă, cu ajutorul picturii, la ceea ce este invizibil, la sfera subconştientului, la vise. Acelaşi lucru îl urmăreau, în poezia sa ermetică Stéphane Mallarmé şi, în proza sa mistică, Joris-Karl Huysmans. Excelent pedagog, atelierul lui Gustave Moreau a fost frecventat - printre alţii - de Henri Matisse, Georges Rouault, Theodor Pallady şi Albert Marquet.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Gustave Moreau s-a născut la 6 aprilie 1826 în Paris. Tatăl său, Louis Moreau, studiase arhitectura şi, după o călătorie în Italia, de unde s-a întors cu numeroase desene după arhitectura italiană, publică în 1831 cartea "Cugetări despre artele frumoase". În 1841, Gustave, însoţit de mama lui, Pauline Desmoutier, călătoreşte în Italia şi se întoarce de acolo cu un caiet plin de schiţe din Milano, Veneţia şi Florenţa. Începe în 1846 să ia lecţii de pictură cu pictorul neoclasicist François Picot şi, în acelaşi an, după bacalaureat, este admis la "Academia de Arte Frumoase". După două încercări nereuşite de a obţine bursa "Grand Prix de Rome", care i-ar fi înlesnit o călătorie de studii în Italia, părăseşte în 1849 "Academia" şi se pregăteşte pentru expoziţia "Salonului Oficial", unde în 1852 prezintă un tablou de mari dimensiuni, "Pietà", la care lucrase timp de trei ani, lucrare care din păcate s-a pierdut. Este acceptat la "Salon" şi în 1853, cu lucrările "Darius în timpul bătăliei din Gaugamela" (Musée Gustave-Moreau Cat. 223) şi "Cântarea cântărilor" (Dijon, Musée de Beaux-Arts). La Expoziţia Mondială din 1855 participă cu tabloul "Atenienii sunt sacrificaţi Minotaurului în labirintul din Creta". Aceste prime apariţii oficiale sunt înregistrate doar succint de critici; tânărul pictor este enumerat printre emulii lui Delacroix şi Chassériau.
Tatăl său îi cumpără o casă într-un cartier din stânga Senei ("rive gauche"), pe strada Rochefoucauld. În acest cartier select, Moreau îşi amenajează primul atelier propriu. Lucrează în condiţii excelente, primeşte comenzi de stat şi frecventează cercurile artiştilor oficiali. În 1857 întreprinde o călătorie la Roma, de acolo la Florenţa, unde copiază operele marilor maeştri expuse în "Galleria degli Uffizi" şi se întâlneşte cu Edgar Degas, de care va fi legat printr-o trainică prietenie. Întors la Paris în septembrie 1859, o cunoaşte pe Alexandrine Dureux, o tânără educatoare, de care se îndrăgosteşte. Legătura lor a durat douăzeci şi cinci de ani, până la moartea Alexandrinei, fără a fi legalizată printr-o căsătorie.
În 1864 este distins cu o medalie a "Salonului Oficial" pentru tabloul "Oedip şi Sfinxul", iar în 1868 devine membru al juriului concursului pentru "Grand Prix de Rome", ceea ce nu împiedică însă, în 1869, criticile defavorabile pentru "Prometeu" şi "Jupiter şi Europa", care-l determină pe artist să se ţină în acel an deoparte de expoziţiile pariziene. Nu renunţă însă la proiectele de mare anvergură, lucrează în această perioadă de exemplu la un poliptic alegoric consacrat Franţei învinse de prusaci. Acest proiect rămâne însă în stadiul de eboşă. În 1875 primeşte "Ordinul Legiunii de Onoare".
Zenitul carierei sale îl atinge un an mai târziu, când participă la "Salon" cu patru formate relativ mici, care diferă de opera sa de până atunci prin simplificarea, chiar abstracţiunea aplicată fundalurilor, prin contrastele coloristice mai accentuate şi prin tendinţe ornamentale. E vorba de "Salomea", "Hercule şi hidra din Lerna", "Viziunea (Salomea cu capul lui Ioan Botezătorul)" şi "Sfântul Sebastian", apreciate de critică drept tablouri vizionare. Decorat, artist recunoscut şi deosebit de apreciat, Moreau lucrează fără odihnă. Pictează tablouri mari cu teme din mitologia greco-romană, desenează flori tropicale în serele Muzeului de Ştiinţe Naturale. La Expoziţia Mondială din 1878 de la Paris prezintă vreo zece tablouri şi este distins cu o medalie. Colecţionarii îl asaltează cu oferte, în special Charles Hayem, care achiziţionează în 1879 "Phaeton", şi Antony Roux, care-i comandă artistului acuarele după fabulele lui La Fontaine. Primele douăzeci şi cinci de foi din acest ciclu sunt expuse în 1881 la Durand-Ruel şi apreciate de Edomd de Goncourt drept operele unui "bijutier poet, scăldate cu scânteierea şi patina comorilor din O mie şi una de nopţi" (Jurnal, 15 mai 1881). Pentru ultima oară participă la "Salon" în 1880, cu "Galateea" şi "Héloise". Joris-Karl Huysmans se arată în mod repetat încântat de opera lui Moreau, pe care-l va pomeni cu "Salomea" în romanul său din 1884, "À Rebours". Ciclul ilustraţiilor "Fabulelor" este desăvârşit în 1886, cuprinzând între timp şaizeci şi cinci de acuarele. În acelaşi an termină polipticul "Istoria umanităţii". În 1888 este ales membru al "Academiei de Arte Frumoase". Apare des în cercurile simboliştilor şi predă începând cu anul 1891 pictura la "Şcoala de arte frumoase". Moartea tovarăşei de viaţă îi inspiră în 1890 tabloul cu tema tragică "Orfeu la mormântul Euridicei" (Musée Gustave-Moreau). Şi "Jupiter cu Semele", operă definitivată în 1895, tratează o pierdere.
În mai 1895 se apucă să realizeze ultimul său proiect de anvergură: îşi transformă casa în muzeu. Cele din urmă străduinţe sunt dedicate unui tablou rămas nerealizat, "Lirele moarte", prin care tinde să creeze o mitologie personală, corelată cu miturile antice prin aluziile la condiţia artistului, la Eros şi Thanatos. Gustave Moreau moare la Paris, la 18 aprilie 1898. Este înmormântat în cimitirul din Montmartre.
[modifică] Galerie
 Oedip şi Sfinxul, 1864, New York Metropolitan Museum of Art |
 Jason,1865, Musée d'Orsay, Paris |
 Orfeu, 1866, Musée d'Orsay, Paris |
 Prometeu, 1868, Musée Gustave-Moreau |
 Salomea dansând, 1876, Los Angeles, UCLA at the Armand Hammer Museum |
 Viziunea (Salomea cu capul lui Ioan Botezătorul), 1876, Musée Gustave-Moreau |
 Hercule şi hidra din Lerna, 1876, The Art Institute of Chicago |
 Phaeton, 1878, Musée du Louvre, Paris |
 Istoria umanităţii, 1886, Musée Gustave-Moreau |
 Hesiod şi Muza, 1891, Musée d'Orsay, Paris |
 Jupiter cu Semele, 1895, Musée Gustave-Moreau |
Una din temele mitologice la care Moreau a lucrat toată viaţa, executând mai multe picturi, schiţe şi desene, este povestea despre Leda şi seducătorul ei olimpian, Zeus, transformat în lebădă. Femeile superbe pictate de Moreau, care seamănă atât de mult între ele, reunesc imaginea idealizată a femeii eterne: când amantă, când vrăjitoare, când ucigaşă, când zeiţă.
În compoziţia sa poetică "Orfeu", Moreau înfăţişează o tânără tracă purtând pe liră capul lui Orfeu, găsit în râul Hebrus. Chipul curat, scăldat de lumină aurie, al tinerei fete se apleacă cu compasiune asupra capului cântăreţului mort, amuţit pentru totdeauna din cauza menadelor furioase.
"Salomea dansând" nu este o operă terminată. Trupul alb al Salomeei, aproape gol, cu tatuaje ce îi conferă erotism, este singura sursă de lumină pe tablou. Arhitectura misterioasă a palatului lui Irod este redată rapid, grăbit, în auriu, brun şi roşu.
"Phaeton" e fiul Soarelui, el vrea să se plimbe cu carul tatălui său, dar goneşte caii până ce pierde controlul asupra carului şi cade în spaţiu, fulgerat de Zeus. Acest tablou, realizat în tehnica acuarelei, ar fi trebuit să servească drept bază a unei fresce decorative, care însă nu s-a realizat niciodată.
"Hesiod şi Muza" redă în mod alegoric portretul poetului grec din Beoţia, în momentul inspiraţiei.
[modifică] Citat
- "Pictura are menirea de a face vizibile luminile lăuntrice care nu se ştie de unde vin şi a căror semnificaţie are ceva dumnezeiesc (...) şi care deschid orizonturi magice, sublime" (Gustave Moreau)
[modifică] Bibliografie
- Paul Bittler, Pierre-Louis Mathieu: Musée Gustave Moreau. Catalogue des dessins de Gustave Moreau, Paris 1983 (cu microfişe).
- Luisa Capodieci: Biographie d´un "Peintre Héroïque", în: Gustave Moreau - mythes et Chimères. Aquarelles et dessins secrets du musée Gustave-Moreau, catalogul expoziţiei muzeului Gustave-Moreau, Paris 2003, p. 109-123.
- Catalog expoziţie: Gustave Moreau, 1826 - 1898 : Paris, Galeries Nationales du Grand Palais, 29 septembre 1998 - 4 janvier 1999; Chicago, The Art Institute, 13 février - 25 avril 1999; New York, The Metropolitan Museum of Art, 24 mai - 22 août 1999, Paris : Réunion des Musées Nationaux, 1998.
- Catalog expoziţie: Gustave Moreau - mythes & chimères : aquarelles et dessins secrets du Musée Gustave-Moreau, Paris 2003.
- Catalog expoziţie: Paysages de rêve de Gustave Moreau, Monastère Royal de Brou à Bourg-en-Bresse, Musée des Beaux-Arts de Reims, Versailles : Art Lys, 2004.
- Centenaire de la mort de Gustave Moreau : (1898); colloque du 23 octobre 1998, Fondation Singer-Polignac, Paris : Soc. J.-K. Huysmans, 2001.
- Peter Cooke: La pensée esthetique de Gustave Moreau à travers ses ecrits, în: Dossiers de l´art 51 (1998), p. 16-26.
- Peter Cooke: Écrits sur l´art par Gustave Moreau, Fontfroide 2002.
- Peter Cooke: Gustave Moreau et les arts jumeaux : peinture et littérature au dix-neuvième siècle, Berna 2003.
- George Desvalliéres: L´Œuvre de Gustave Moreau, Paris f. d. (1911).
- Paul Flat: Le Musée Gustave Moreau. L´artiste, son œuvre, son influence, Paris f. d. (1899).
- Marie-Cécile Forest, Sylvie Patry: Catalogue sommaire des 4831 dessins présentés du musée Gustave-Moreau, Paris, apariţie prevăzută 2007.
- Jean-David Jumeau-Lafond: Die Maler der Seele : der idealistische Symbolismus in Frankreich [cu ocazia expoziţiilor "Die Maler der Seele - Gustave Moreau, Odilon Redon und der französische Symbolismus"; Rupertinum, Museum für Moderne und Zeitgenössische Kunst in Salzburg vom 22. Juli bis 8. Oktober 2000; Kunstsammlungen Chemnitz vom 12. November 2000 bis 4. Februar 2001], Zürich : Öhrli, 2000.
- Pierre-Louis Mathieu: Gustave Moreau : monographie et Nouveau catalogue de l'oeuvre achevé, Paris : ACR Edition, 1998.
- Pierre-Louis Mathieu: Le Musée Gustave Moreau, Paris : Ed. de la Réunion des Musées Nationaux 2005.
- Raphael Rosenberg: Hasard et abstraction : les palettes d'aquarelle de Gustave Moreau, în: Gustave Moreau. Mythes et Chimères. Aquarelles et dessins secrets du musée Gustave-Moreau, catalogul expoziţiei muzeului Gustave-Moreau, Paris 2003, p. 93-104.
- Raphael Rosenberg: Taches ou paysages? : les peintures non figuratives de Gustave Moreau, în: Paysages de rêve de Gustave Moreau, catalogul expoziţiei din Monastère royal de Brou à Bourg-en-Bresse et Musée des Beaux-Arts de Reims, Versailles : Art Lys, 2004, p. 60-71.
- Raphael Rosenberg: Entre paysage et abstraction, în: Paysages de rêve de Gustave Moreau, catalogul expoziţiei din Monastère royal de Brou à Bourg-en-Bresse et Musée des Beaux-Arts de Reims, Versailles : Art Lys, 2004, p. 134-143.
- Marie-Anne Sarda (îngrijitoare de ediţie): Paysages de rêve de Gustave Moreau, Paris 2004. ISBN : 2-85495-2189
