Donato Bramante
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Donato Bramante , pe numele său adevărat Donato di Pascuccio d'Antonio (n. 1444 Monte Asdrubaldo, Fermignano, Pesaro, Italia - d. 1514 Roma, Italia), arhitect italian, considerat, alături de Michelangelo şi Raffaello, una din cele mai mari personalităţi artistice ale Renaşterii iteliene.
"Mergând pe urmele lui Filippo Brunelleschi, Bramante le-a croit urmaşilor săi o cale sigură în arhitectură, arta în care el s-a dovedit a fi nu numai un teoretician înflăcărat, priceput, genial şi savant, ci şi un practician, stăpân pe cea mai înaltă experienţă. (Giorgio Vasari - "Vieţile pictorilor, sculptorilor şi ahitecţilor")
Cuprins |
[modifică] Viaţa
S-a născut la Castelo Durante, în statul Urbino, dintr-un tată sărac, dar de familie bună. În copilărie, Donate a studiat scrisul, cititul, dar a învaţat foarte bine şi aritmetica. Tatăl însă, care avea nevoie ca el să câştige, văzând cât de talentat la desen este copilul său, l-a îndrumat încă de mic spre meşteşugul picturii, ale cărei învăţături le-a deprins studiind lucrările lui fra Bartolommeo.
Plăcându-i însă arhitectura şi perspectiva, Bramante a plecat din Castello Durante în Lombardia, unde mergea dinr-un oraş într-altul, pentru a lucra. De aici a plecat la Milano, pentru a studia Domul, iar apoi la Roma şi Napoli, unde a studiat toate clădirile antice dar a şi realizat câteva din operele sale. În 1503 este ales arhitect al scaunului papal de către Iuliu al II-lea, care l-a îndrăgit foarte mult.
Bramante era un om vesel, căruia îi plăcea să fie de folos aproapelui său. Era prietenul oamenilor de talent pe care îi ocrotea, aşa cum a făcut cu Raffaello Sanzio din Urbino. A dus o viaţă vrednicaă de cinste şi plină de strălucire. Iubea poezia şi o asculta cu plăcere. S-a bucurat în timpul vieţii de o faimă uriaşă, iar după moarte de una şi mai mare.
A murit în 1514, fiind înmormântat la biserica Sfântul Petru, fiind însotit în ultimul său drum de întreaga curte papală şi de toţi sculptorii, pictorii si arhitecţii din Roma.
[modifică] Opera
[modifică] Pictură
- "Învierea lui Hristos" - biserica Santa Maria delle Grazie, Milano
- "Moartea Sfinţilor Petru şi Pavel" - biserica San Francesco,Milano
[modifică] Arhitectură
- Galeria acoperită a Mânăstirii della Pace-Napoli
- Palatul cardinalului Adriano da Corneto-Borgo Nuovo
- Palat-San Biagio sul Tevere
- Tempieto-biserica San Pietro-Montorio
- Curtea principală a palatului Vatican
- Reconstrucţia Bazilicii San Pietro
[modifică] Bibliografie
- Giorgio Vasari "Vieţile pictorilor,sculptorilo si arhitecţilor"