Constituţia sovietică din 1918
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Prima Constituţie sovietică, care a fost prima lege de bază a nou proclamatei Republici Sovietice Federale Socialiste Ruse, descria regimul care şi-a asumat puterea după revoluţia bolşevică din 1917. Această constitutie recunoaştea în mod oficial Partidul Bolşevic ca singura forţa politică din ţară, care funcţiona pe principiul dictaturii proletariatului. Constituţia proclama de asemenea şi alianţa dintre muncitori şi ţărani ca bază a puterii poporului muncitor. Această garanţie oferea numeroase garanţii ale egalităţii în drepturi a ţaranilor şi muncitorilor. Constituţia interzicea grupurilor sociale care se opuneau noii guvernări, sau sprijineau Mişcarea Albă în războiul civil (1918-1921), să participe la alegerile pentru soviete, sau să acceadă la putere.
Puterea supremă în stat era deţinută de "Congresul Sovieteler din întreaga Rusie". Deputaţii în acestă înaltă adunare erau aleşi de sovietele locale din întreaga Rusie. Între sesiunile Congresului, corpul conducător al acestuia, cunoscut ca Comitetul Central Executiv, funcţiona ca "organul suprem de putere" şi îndeplinea rolul de preşedinţie colectivă a republicii.
Congresul aproba componenţa Sovietul Comisarilor Poporului (Sovnarkom) ca latura executivă a noii guvernări şi-i definea responsabilitatea ca fiind "administrarea generală a afacerilor statului". (Sovnarkom a exercitat atât puterea legislativă cât şi executivă, din noiembrie 1917, până la adoptarea Constituţiei din 1918).
| Constituţiile fostei Uniuni Sovietice |  |
|---|---|
| Constituţia din 1918 | Constituţia din 1924 | Constituţia din 1936 | Constituţia din 1977 | |
