Cod canonic
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Codul canonic reprezintă, în cultura occidentală, legea Bisericii Catolice şi a Bisericii Anglicane. Pentru Bisericile Ortodoxe Răsăritene, conceptul de cod canonic este similar, dar nu identic cu cel occidental, care este mai juridic şi legislativ în conţiunut şi exprimare. În ambele tradiţii, canonul este o regulă adoptată de un conciliu (din gr. κανών/kanon, însemnând regulă, standard sau măsură). Aceste canoane au constituit baza codului canonic.
În Biserica Catolică, canoanelor conciliare li s-au adăugat decretele papale, care fuseseră adunate împreună în Liber Extra (1234), Liber Sextus (1298) şi Clementines (1317). În sec. XX, Biserica Catolică a început să codifice aceste canoane, şi astfel a luat formă Codul Canonic din 1917. O ediţie revizuită, Codex Iuris Canonici (Codul de Drept Canonic, CIC) a fost publicat sub pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea, în 1983, pentru a cuprinde şi noile reglementări ale Conciliului Vatican II.
Codul canonic în Biserica Catolică este un sistem juridic complet dezvoltat, având toate componentele sale (judecători, procuratori, avocaţi); cel mai mare grad academic al Codul Canonic este Juris Canonici Doctor, Doctor în Drept Canonic.
Bisericile Catolice Orientale au un cod canonic propriu. Prima parte a Codului Canoanelor Bisericilor Răsăritene, purtând numele de Codex Iuris Canonici Orientalis (Codul de Drept Canonic Oriental) a fost parţial încheiată în timpul pontificatului Papei Pius al XII-lea, care l-a promulgat în 1948. Cu toate acestea, în 1959, Papa Ioan al XXIII-lea a suspendat publicarea celei de-a doua părţi datorită reformelor Conciliului Vatican II, ale cărui reglementări trebuiau implementate. Într-un final, Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium (Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, CCEO) a fost promulgat în noiembrie 1990, în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea. Codul se aseamănă Codului de Drept Canonic, având doar reglementări de nuanţă, cu privire la organizarea ierarhică şi administrativă a Bisericilor Orientale.
Bisericile Ortodoxe au un cod canonic mai puţin oficios, tradiţia ortodoxă privind canoanele mai degrabă ca îndrumări, şi nu legi absolute, îndrumări pe care le practică diferit, în funţie de circumstanţele istoric-culturale ale fiecărei zone. Raţiunea acestor interpretări este aceea că, dacă Conciliile Ecumenice (în care deliberările se desfăşurau în limba greacă) ar fi dorit ca acele canoane să fie privite ca legi absolute, le-ar fi numit νομοι/nomoi (legi), şi nu κανονες/kanones (indicaţii, standarde).
Bisericile Ortodoxe de limbă greacă au adunat canoanele şi comentariile acestora într-o lucrare numită Πεδαλιον/Pedalion (ghid). Chiar şi aşa, lucrarea nu reprezintă un cod propriu-zis, dar mai degrabă o culegere a tradiţiei şi interpretării canoanelor.
